Saptamana trecuta am citat cateva idei din amplul articol „Paradoxul paradoxului lui Fermi” publicat in septembrie 2022 de Christopher Mellon, fost subsecretar adjunct in Departamentul Apararii (DoD). Continuam sa spicuim in cele ce urmeaza din acelasi articol.
Autorul se intreaba cum se face ca in timpul proiectelor Sign, Grudge si Blue Book (1948-1969), unii militari de rang inalt care examinau datele fenomenelor aerospatiale neidentificate (UAP/OZN) au considerat ipoteza extraterestra (ET) o explicatie viabila pentru UAP, dar putini oameni de stiinta au fost dispusi sa faca aceasta legatura. O exceptie proeminenta a fost Herman Oberth, unul dintre parintii rachetelor moderne, care i-a servit ca mentor lui Wernher von Braun si care a scris o analiza indelungata concluzionand: „Teza mea este ca farfuriile zburatoare sunt reale si ca sunt nave spatiale din alt sistem solar. Nu exista nicio indoiala in mintea mea ca aceste obiecte sunt un fel de nave interplanetare. Eu si colegii mei suntem increzatori ca nu isi au originea in sistemul nostru solar.”
Dr. Oberth a fost probabil influentat de expunerea la incidente UAP in timp ce lucra pentru guvernul SUA. Frecventa intalnirilor militare cu UAP explica, de asemenea, interesul puternic pentru UAP manifestat de multi ofiteri militari pensionari de rang inalt din acea epoca. De exemplu, liderii celui mai activ grup public de cercetare UAP din anii 1950 si 60, Comitetul National de Investigare pentru Fenomenele Aeriene (NICAP) includeau, printre altii, pe fostul director CIA, amiralul Roscoe H. Hillenkoetter; amiralul Delmar Fahrney, directorul programelor de rachete dirijate ale Marinei; aviatorul US Marine Corps maior Donald Keyhoe; si contraamiralul H.B. Knowles. Mellon mai spune ca si activismul sau UAP provine din expunerea la raportarile militare UAP.
Obiecte din alte lumi
Din pacate – continua el – pana in prezent, stigmatizarea UAP persista in randul multor oameni de stiinta, poate in randul celor mai multi oameni de stiinta. Mai rau, unii oameni de stiinta au raspandit informatii gresite despre UAP. De exemplu, cercetatori proeminenti SETI intrebau pe forumuri publice: „Daca UAP sunt reale, cum de pilotii de linii aeriene comerciale nu le vad niciodata?” Cum puteau acesti oameni de stiinta SETI sa se insele atat de grav cand este nevoie de o simpla interogare Google pentru a gasi date credibile cu privire la mii de observatii UAP ale pilotilor de linii aeriene comerciale?
In mod similar, un astronom de la Universitatea din Arizona a publicat un articol in 2020, facand afirmatia absurda ca observarile UAP „se opresc la granitele canadiene si mexicane”. Din nou, daca autorul sau editorii sai ar fi petrecut 5 minute cautand online, ar fi aflat rapid ca Mexicul si Canada sunt pline de observatii, fotografii, videoclipuri si chiar rapoarte militare UAP.
Mellon scrie ca a avut ocazia sa intervieveze numerosi militari care au intalnit aeronave neidentificate care sfideaza intelegerea noastra actuala despre aeronautica si inginerie. Intre acestia era un ofiter din sistemul NORAD, in retragere, colonelul US Air Force James Cobb, care a observat traseul radar al unui UAP care zbura foarte sus, dinspre Arctica pe toata coasta de est a SUA. Cele mai bune eforturi ale NORAD de a intercepta obiectul au esuat din cauza vitezei si altitudinii UAP. De asemenea, Mellon spune ca a fost la curent cu informatii substantiale guvernamentale UAP care i-au intarit opiniile privind caracterul anormal al fenomenului.
Datele neclasificate si open source, suficient de convingatoare, sunt atat de coplesitoare cumulativ, incat e surprinzator ca nu exista un interes mult mai mare din partea academica si a presei in problematica UAP.
Mellon spune ca poate vorbi despre cazul Nimitz (prezentat pe larg si in Magazin) cu o anumita autoritate, deoarece a intervievat majoritatea personalului Marinei implicat, atat de pe portavionul Nimitz, cat si de pe USS Princeton. De asemenea, a studiat raportarea oficiala a DoD cu privire la incident si o analiza extinsa pregatita de Coalitia stiintifica pentru studii UAP.
Nu mai reluam descrierea lui Mellon. Reamintim doar ca in noiembrie 2004, in timpul unor antrenamente in largul coastei Californiei de Sud, USS Princeton, echipat cu cel mai capabil radar naval din lume, a urmarit zeci de UAP care efectuau manevre aparent imposibile. Vitezele, raza de actiune, altitudinile si acceleratia acestor obiecte sfidau logica si experienta.
La un moment dat, doua avioane F-18, conduse de Cmdr. Dave Fravor si Lt. Cmdr. Alex Dietrich, au fost directionate sa intercepteze unul dintre aceste obiecte. Cand au ajuns la locul de interceptare, pilotii au observat un vehicul alb de aproape 15 metri lungime, fara aripi, suprafete de control, evacuare sau mijloace vizibile de propulsie. Dupa cateva manevre, acesta a accelerat la viteze hipersonice si a disparut peste orizont. Obiectul a fost regasit, peste cateva clipe, la „locul de intalnire” aflat exact la latitudinea si longitudinea pe care aviatorii acceptasera sa le foloseasca pentru operatiunile lor de antrenament in acea zi. Un alt F-18 a reusit sa obtina imagini in infrarosu ale acestui UAP (numit apoi „Tic Tac”) inainte ca el sa tasneasca din nou cu viteza hipersonica si sa dispara.
Guvernul SUA recunoaste ca obiectul nu a fost un avion american experimental si, dupa cum explica recentul raport al DoD catre Congres, nu exista nicio indicatie ca aeronava ar fi apartinut Rusiei, Chinei sau unei alte tari. Dave Fravor, pilotul care s-a apropiat cel mai mult de obiect, crede ca „Tic Tac” „nu era din aceasta lume”.
Pe langa pilotii si operatorii de radar implicati, Mellon a discutat acest caz si cu personalul autorizat al Congresului, cu oficiali de rang inalt al Pentagonului si ingineri superiori de la Lockheed Martin Skunkworks si Boeing Phantom Works. Nimeni nu putea avansa o explicatie conventionala plauzibila. Mai mult, toti cei implicati sunt de acord ca ar fi necesare progrese extreme in fizica si inginerie inainte ca America sa poata incerca sa construiasca o asemenea nava. Desigur – spune Mellon – aceasta nu este inca o dovada concludenta a vietii extraterestre, dar ce altceva poate fi daca nu a fost fabricata de SUA, China sau Rusia?
Mii de incidente
In situatia in care cazul Nimitz ar fi fost un incident singular, am putea cumva sa-l ignoram; dar au existat multe sute, daca nu mii de incidente, cel putin comparabile, de la al Doilea Razboi Mondial incoace. DoD recunoaste in prezent 400 de incidente militare UAP din 2004 pana azi, dar acest numar exclude anomaliile din spatiu; multe mii de rapoarte NORAD; anomalii submarine si informatii care raman ascunse prin clasificare si acorduri de nedivulgare. Un procent ridicat din cazurile DoD raportate – peste jumatate – implica date obtinute simultan prin mai multi senzori. Mai stim si ca, in majoritatea cazurilor, personalului militar i-a fost teama sa raporteze observatiile si contactele. Asadar numarul real de intalniri DoD este mult mai mare decat cele 400 de cazuri raportate recent Congresului.
Se poate discuta si despre intalniri militare similare din alte tari, inclusiv Franta, Brazilia, Marea Britanie, Belgia, Canada si Rusia; sau despre cazuri de observare in masa in SUA, Australia, Zimbabwe sau Italia; sau despre survolarea in weekenduri succesive a Capitoliului SUA, in iulie 1952. Potrivit directorului sau, Reteaua OZN MUFON a primit peste 200.000 de rapoarte UAP de la infiintarea sa in 1969. Exista, de asemenea, mii de videoclipuri si fotografii UAP, in ciuda perspectivelor indepartate. Dupa cum explica fizicianul Brad Stark, din cauza limitarilor camerelor smartphone si a necesitatii ca tinta sa fie foarte aproape si lenta, nu ar trebui sa ne asteptam nici macar la o singura fotografie clara UAP de la miliarde de smartphone-uri. Cu toate acestea, exista multe fotografii si videoclipuri (cum ar fi videoclipurile militare FLIR si Gimbal) care sfideaza explicatiile conventionale simple. Guvernul a strans, de asemenea, o cantitate considerabila de date video si radar autentice in scurtul timp de cand s-a reluat studiul oficial al problemei UAP, in 2020.
Ce ar putea explica in acest caz nedorinta majoritatii oamenilor de stiinta si a cadrelor universitare de a considera UAP ca exemple potentiale ale acelei abundente inteligente extraterestre pe care teoria o prezice? Mellon avanseaza cateva explicatii, pe care le vom prezenta saptamana viitoare.
DAN D. FARCAS
Comentarii