În 15 septembrie 1991, în cadrul misiunii STS-48, o camera video, aflata la bordul navetei spatiale Discovery, urmarea, de la o înaltime de 570 kilometri, orizontul curbat al Pamântului si transmitea, în direct, imagini printr-o retea de televiziune prin cablu agreata de NASA. Donald Ratch, cercetator în probleme spatiale, din statul Maryland, s-a întâmplat sa înregistreze transmisia.
În 15 septembrie 1991, în cadrul misiunii STS-48, o camera video, aflata la bordul navetei spatiale Discovery, urmarea, de la o înaltime de 570 kilometri, orizontul curbat al Pamântului si transmitea, în direct, imagini printr-o retea de televiziune prin cablu agreata de NASA. Donald Ratch, cercetator în probleme spatiale, din statul Maryland, s-a întâmplat sa înregistreze transmisia. Nu mica i-a fost mirarea sa descopere ca, timp de patru minute, pe imagine se distingeau obiecte luminoase, efectuând manevre, cu viteze variabile, aparent la câteva mile distanta de naveta. Pe pelicula, un obiect luminos se vede zburând paralel cu curbura planetei. La un moment dat, din partea cealalta, izbucneste o lumina; în aceeasi clipa, obiectul îsi schimba traiectoria într-un unghi de circa 120 de grade si, accelerând, dispare în spatiu. Un alt obiect luminos, care pâna atunci statuse nemiscat, se pune în miscare, accelerând în aceeasi directie cu primul. Doua alte obiecte luminoase se deplasau în acelasi timp, în paralel, pe partea dreapta a imaginii. Se mai vedeau si alte obiecte în miscare. Descoperirea a facut o oarecare vâlva printre amatorii de OZN-uri si, ca urmare, s-a cerut si s-a obtinut banda originala de la NASA. Aceasta a fost analizata cu cea mai performanta tehnica de calcul disponibila. Filmul a fost difuzat în toata lumea. Si telespectatorii români l-au putut vedea, pe canalul Discovery. Unii comentatori au interpretat ca de pe un satelit american s-a „tras” într-un OZN, în cadrul unui test secret al programului „Razboiul Stelelor”, dar ca OZN-ul si-a schimbat traiectoria înainte de a fi atins.
NASA a sustinut ca ceea ce s-a filmat erau „cristale de gheata” aflate nu departe de obiectivul camerei de luat vederi, reflectând razele Soarelui. Dr. Jack Kasher Ph.D., fizician, profesor la universitatea de stat din Nebraska, fost participant, între 1975 si 1992, la cercetari legate de Initiativa de Aparare Strategica „Razboiul Stelelor”, a demonstrat ca scenariile bazate pe „cristale de gheata” nu rezista unei analize mai atente si reprezinta „o pozitie imposibil de sustinut”. Pentru el, obiectele pareau un soi de „nave controlate inteligent”. Între altele, camera video era focalizata la infinit, deci obiectele apropiate trebuia fie sa apara cetos fie sa dispara complet. Pâna la ora actuala nimeni nu a reusit sa gaseasca o alta explicatie. Obiecte neidentificate au fost vazute de pe navetele spatiale si în anii urmatori, de pilda în cursul misiunilor STS-80 si STS-84. Pe lânga „sfere cu lumina proprie” s-au filmat si obiecte care intrau în câmpul vizual pentru perioade extrem de scurte, de pilda a treizecea parte din secunda, ca apoi sa dispara brusc, ca si cum niciodata n-ar fi fost acolo. La ora actuala exista mai multe filme video, circulând inclusiv printre astronauti, cu aceste fenomene.
În ianuarie 2000 cercetatorul britanic Graham Birsdall a avut o discutie cu Guido Nigro, directorul radiotelescopului Golden Grove de lânga Perth (Australia). Dupa ce a vazut filmul înregistrat de misiunea STS-80, Grove a declarat „daca pelicula se va dovedi autentica si daca ea reprezinta într-adevar o nava extraterestra, sau ceva asemanator, cu alte cuvinte daca exista o musamalizare, cei ce fac aceasta sunt inamicii întregii rase umane. Deoarece noi nu suntem copii si trebuie sa aflam adevarul. Nu conteaza ca anumite persoane nu stiu ce sa faca cu acest adevar – majoritatea noastra va sti – iar daca este o musamalizare, cred ca a sosit momentul ca ea sa inceteze”.
(Va urma)
Scrisoare despre OZN catre Parlamentul UE
Pe 25 noiembrie 2024, într-o miscare istorica si fara precedent, 15 organizatii...
Comentarii