1920: Karel Èapek lanseaza noul cuvânt, robot. 1940: Isaac Asimov, pe atunci „doar” un absolvent al facultatii de chimie, începe sa publice primele sale schite S.
1920: Karel Èapek lanseaza noul cuvânt, robot. 1940: Isaac Asimov, pe atunci „doar” un absolvent al facultatii de chimie, începe sa publice primele sale schite S.F. dedicate robotilor. Apoi – totul s-a desfasurat aproape ca într-un vis. Cum de atâtea ori s-a întâmplat, fantezia si realitatea s-au împletit: o serie de inventii omenesti au început sa fie clasificate în categoria robotilor, tot robotii au explorat Luna si Marte –primele tinte ale evadarilor extraterestre ale oamenilor. Au început preocuparile pentru realizarea robotilor care sa semene cât mai bine cu noi, lumea a „învatat” de la fantastiinta cuvinte cum ar fi „androizi”, iar de la stiinta faptul ca robotii pot face mai bine, mai sigur si oricum mai repede decât noi o seama de operatii, filmele ne-au obisnuit cu figurile posibile ale acestor co-locuitori de mâine ai vietii noastre cotidiene… Secolul pe care de curând l-am început se profileaza ca o saga paralela a oamenilor si robotilor. Pornim deocamdata pe acelasi drum. Cât vom ramâne împreuna? Cât de prietenoasa ne va fi colaborarea? Cât de departe vom merge în a le da robotilor chip omenesc?
Filiera japoneza
Daca pâna acum vreo doua secole robotii – fara a se numi înca asa – îsi gaseau salasul în imaginatia si prin laboratoarele secrete ale lui E.T.A. Hofmann sau ale Rabinului Löw – parintele celebrului Golem, sfârsitul de secol 20 „îi muta” într-o mare masura în Japonia. De ce acolo? Pentru ca japonezii par a fi convinsi mai mult decât altii de faptul ca robotii ne vor invada pur si simplu viata cotidiana. Si atunci, considera ei, ceea ce ne ramâne de facut este sa-i facem sa arate cât mai mult aidoma noua! Sa le programam, printre altele, „reflexe umane”. Chiar daca ne-am obisnuit cu ideea unor posibile evadari în realitatea virtuala, ne amintim ca traim în… realitatea actuala si ca avem din ce în ce mai multa nevoie de ajutor. Mai ales ca unele lucruri nu le putem face singuri: nu din lene, ci pentru ca fie am fi neeficienti, fie pur si simplu ne-am pune viata în pericol. Asa s-a nascut ideea de a programa robotii care sa fie, pentru noi…
Exploratori pe terenuri periculoase
Când Tokyo Gas Company si nu mai putin celebra Hitachi au primit spre rezolvare problema accesului mai sigur si mai eficient în complicatele sisteme de canalizare ale mega-citadelelor japoneze, solutia pe care au gasit-o a fost un robot-paianjen, capabil sa patrunda oriunde si sa înainteze cu o viteza de un metru pe minut chiar si în întunericul cel mai profund. Purtând „în corpul sau” un sofisticat scaner cu ultrasunete, el poate localiza si repara orice defectiune. Se afla în contact permanent cu un inginer care îi transmsite în fiecare moment instructiuni precise, iar el… executa. Poate sa si cada de la o înaltime de 30 m fara a suferi stricaciuni esentiale. Costa cam mult, este drept, aproape patru milioane de dolari si chiar si în Japonia exista doar trei exemplare. Avantajele sale, inclusiv în eliminarea accidentelor fatale pentru lucratori, fac însa ca autoritatile sa se gândeasca serios la o productie pe scara mare. Ca si într-un alt domeniu, si el de mare raspândire si cu imense probleme pentru civilizatia japoneza: centralele nucleare. Cum sa monitorizezi eficient adevarata padure de tuburi si tevi sau reteaua generatoarelor electrice, unde grosimile sunt de câteva zeci de milimetri? Cu ajutorul unor… robo-buburuze. Ale caror aripi cu o suprafata de doar 1 cmp sunt acoperite cu microcelule solare si ai caror ochi sunt de fapt niste microsenzori de înalta sensibilitate. Problema este ca fiind atât de mici, rezerva înmagazinata în acumulatorii lor le ajunge doar 10 minute. Chiar daca „fug” mereu (asa sunt programate!) spre zone luminoase pentru a se reîncarca, este nevoie înca de alte idei pentru a rezolva complet problema.
Robogheisele
Si, pentru ca tot suntem în Japonia, cum sa uitam celebrele lor gheise? Pornind de la faptul ca peste jumatate din comunicarea dintre doua fiinte este de natura nonverbala – „spunem” mult mai mult prin gesturi si prin expresia fetei decât prin cuvinte – cercetatorii de la Universitatea de Stiinte din Tokyo au creat înca din 1993… un cap, o fata de om care, reactionând la discutia cu un interlocutor, poate „exprima” sase emotii: bucuria, mânia, ura, frica, tristetea, surpriza. Principiul nici nu este complicat: 14 dispozitive implantate în respectiva figura comanda miscari de gene, buze, nas, pleoape etc., asa cum îi dicteaza un calculator care prelucreaza informatiile furnizate de microcamerele de luat vederi care sunt propriu-zis cei doi ochi… Mai ramâne de acoperit fata cu un strat de silicon imitând pielea omeneasca, de ameliorat sistemul de miscare a buzelor în ritmul vorbirii si – avem gheisa perfecta. La fel de impenetrabila ca si cea din realitate dar la fel de eficienta si distinsa.
Coexistenta între doua specii umane?
În urma cu aproximativ 1,5 milioane de ani, indivizi din doua specii...
Comentarii