Teoriile care pun disparitia unor forme de viata de pe Planeta noastra (dinozaurii, de pilda, dar nu numai) pe seama impactului teribil cu un asteroid urias nu sunt putine. Desi e vorba despre presupuneri, cercetatorii încearca sa gaseasca dovezi care sa confere greutate stiintifica propriilor teorii. Paleontologii sunt cei care îsi sprijina teoriile speculative pe descoperirea de fosile. Fara ele, totul ramane doar la nivelul supozitiilor.
Ca si în cazul anchetelor criminalistice, adevarul este acela care rezulta în urma obtinerii dovezilor indiscutabile, si în cazul studiilor stiintifice, teoriile se bazeaza pe dovezi indiscutabile. Problema este ca întotdeauna aceste dovezi sunt indiscutabile, de unde posibilitatea unor concluzii eronate si a unor teorii schioape. Lucru dovedit ulterior, o data cu aparitia altor studii care le infirma pe cele precedente doar pentru ca se bazeaza pe noi dovezi descoperite între timp.
Paleontologia este si ea un domeniu de cercetare fascinant, o arheologie care nu se afla pe urmele unor locuri istorice, ci pe urmele cele mai vechi ale vietii pe Pamant. Cand estimeaza existenta unor fiinte sau întamplari stravechi, paleontologii lucreaza cu unitati de masura la scara mare, sute de mii, milioane, zeci si sute de milioane, uneori chiar miliarde de ani.
De obicei fosilele descoperite de paleontologi par a avea o vechime de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de ani. Cum estimeaza paleontologii aceasta vechime a fosilelor? Cel mai frecvent în urma analizelor cu ajutorul unei substante radioactive, carbonul 14. Ele nu pot fi de fiecare data perfecte, asa cum imperfecte sunt si concluziile paleontologilor legate de evenimentele petrecute cu atata amar de vreme în urma. De aici existenta unor studii imperfecte, deseori simple supozitii.
Impact apocaliptic
Cea mai cunoscuta si mediatizata teorie despre disparitia dinozaurilor este ca acestia ar fi disparut de pe Pamant în urma impactului catastrofal al plane-tei noastre cu un asteroid urias, în urma cu 66 milioane de ani. Cata fantezie si cat adevar exista în aceasta teorie? A existat un impact devastator cu un asteroid gigantic în urma cu 66 de milioane de ani?
Paleontologul american Robert DePalma crede ca da, mai mult chiar, el este convins ca este în stare sa descrie nu milioanele de ani, ci chiar primele minute care au urmat dupa unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Pamantului: impactul devastator al unui asteroid acum 66 de milioane de ani!
„Nu am avut aproape niciodata ocazia sa detaliem momentul unui eveniment din istoria geologica, este foarte, foarte rar”, declara presei Robert DePalma, în varsta de 37 de ani. Dupa cum transmite situl belgian 7sur7.
Cercetatorul, împreuna cu alti unsprezece co-autori, a publicat un studiu, în contul Academiei Americane de Stiinte (PNAS), despre care lumea paleontologiei luase cunostinta cu ocazia unor conferinte din ultimii ani, si pe care expertii il asteptau cu nerabdare pentru a verifica rigurozitatea stiintifica a acestor descoperiri si concluzii.
În 2012, paleontologul american a început sa cerceteze un loc uitat, botezat de specialisti Tanis, aflat într-o zona cunoscuta de vanatorii de dinozauri, Hell Creek (Paraul Iadului) din statul Dakota de Nord.
De-a lungul anilor, într-un strat de pamant gros de 1,30 m, Robert DePalma a descoperit, ajutat de asistentii sai si de un grup de zece studenti, un rezervor de fosile de pesti întregi, plante, copaci si moluste, toate înghetate în sedimente si încastrate unele cu altele într-o densitate fara precedent. „Am scos destul de repede depozitul noroios”, spune paleontologul, „extragand toate aceste plante si toate aceste animale în cateva momente”.
Acestea sunt faptele. Cat despre asteroid, cred cercetatorii, el ar fi lovit Pamantul undeva la 3.050 km de situl cu pricina, într-o zona care astazi este Peninsula mexicana Yucatan, în Chicxulub. Acest impact devastator este cel care a dus la disparitia dinozaurilor, sunt de parere toti paleontologii.
Conform ideii de acum însusite, impactul apocaliptic ar fi condus la racirea planetei si la cufundarea ei în întuneric din pricina miliardelor si miliardelor de tone de particule ridicate în atmosfera Pamantului. Consecinta? A fost întrerupt procesul fotosintezei, moment care a dus la disparitia a 75 la suta din speciile terestre, omorand dinozaurii si lasand cale libera mamiferelor.
La acel moment, o mare cale maritima interioara taia America de Nord în doua. Cercetatorii cred ca impactul din zona Chicxulub a declansat un cutremur de o magnitudine extraordinara. Undele seismice ar fi ajuns la Tanis în treisprezece minute, avand în vedere distanta.
Vibratiile pamantului, ca într-o baie plina cu apa, au facut ca apa sa intre în oscilatie (fenomenul de „sepie”) provocand un val imens de zece metri în rau la Tanis, înghitind toata viata sub un mormant de sedimente. Se estimeaza, de asemenea, ca, dupa nici cincisprezece minute de la impact, o cantitate consistenta de sferule – bilele de sticla incandescenta proiectate în aer de impact – a început sa cada asupra locului.
Oamenii de stiinta le-au gasit în branhiile de peste si în chihlimbarul copacilor, iar datarea lor a confirmat ca ele corespund cu vechimea impactului. Totul se afla chiar sub stratul geologic care separa Cretacicul de Paleogen.
Fosile bine conservate
Ce este fabulos, este faptul ca toate fosilele de la Tanis sunt extraordinar de bine conservate, în trei dimensiuni, în loc sa fie aplatizate, mai spune Robert DePalma, care preda, de asemenea, si la Universitatea Florida Atlantic. „Pana acum, doar trei sau patru pesti articulari au fost gasiti la Hell Creek”, declara Robert DePalma, care a descoperit mai mult decat dublu, împreuna cu alte cateva specii noi.
„Pot sa confirm ca avem resturi partiale ale unui ceratopsian”, declara paleontologul, promitand cel putin o duzina de articole stiintifice despre triceratopsi si alte descoperiri specifice.
Chiar si cu aceste explicatii si declaratii entuziaste, specialistii au motive sa fie sceptici.
Faptul ca primul articol pu-blicat nu era dedicat dinozaurilor descoperiti si nici altor fosile scoase la iveala si mentionate în prezentarile din ultimii doi ani si în comunicate de presa, ridica unele semne de întrebare în randul unor specialisti.
„Toata lumea este nedumerita de numarul mare de lucruri neobisnuite anuntate … în timp ce cele mai multe nu apar în articol”, amintea pentru AFP Kirk Johnson, director al Muzeului de Istorie Naturala Smithsonian din Washington.
Este totusi un studiu „interesant”, adauga el, subliniind faptul ca asocierea unor cercetatori renumiti, printre care si Walter Alvarez, parintele, din 1980, al ideii ca un asteroid a provocat disparitia în masa a dinozaurilor, confera studiului credibilitate.
La randul lui, Robert DePalma explica faptul ca secventa evenimentelor descrise este ipoteza cea mai probabila în aceasta etapa a descoperirilor, iar situl nu este epuizat, fiind necesari decenii de cercetare. „Este natura muncii stiintifice, ne adaptam în mod constant interpretarile pe baza datelor”, conchide Robert DePalma.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii