Un cititor din Brasov, C.B. (din pacate, nu doreste sa i se faca public numele) ne-a trimis recent o interesanta scrisoare, ca replica la teoria d-lui ing. Gheorghe Jalba prezentata de noi in articolul „In apararea lui Iisus" (nr. 22/01.06.2006), referitoare la invierea Mântuitorului. In esenta, domnia-sa este de acord doar cu afirmatia ca omul trebuie sa se teama de el insusi, careia ii adauga o „variatie": „…si de semenii sai". In rest, vine cu un punct de vedere propriu, din care am preluat câteva aspecte mai incitante.
Iisus a fost inviat?
Dupa parerea d-lui C.B., cei care s-au referit la folosirea de catre Iisus a unui preparat miraculos, capabil sa produca o asa-zisa moarte aparenta, au uitat sau nu au stiut ca, inainte de a fi coborât de pe cruce, acesta a fost strapuns cu lancea de centurionul Longinus; nu in inima, cum afirma cititorul nostru, ci sub o coasta. In acel moment, din rana a tâsnit „sânge cu apa, semn ca era mort". Dovada ar constitui-o un fapt constatat de C.B., si anume ca din inima unui mamifer mort iese sânge cu apa.
Pentru domnia-sa, in asemenea conditii nu ar mai invia nimeni, daca nu ar exista – in cazul lui Iisus – „o putere supranaturala care sa-L readuca la viata". In ce priveste responsabilitatea romanilor pentru disparitia din mormânt a Mântuitorului, asa ceva ar fi inacceptabil, din moment ce ei s-au convins de moartea Lui si mai degraba ucenicii ar fi putut sa fure trupul.
Marturia lui Hormisdas Grecul
In sprijinul pozitiei sale, cititorul nostru citeaza un foarte interesant document apocrif, care cuprinde marturia lui Hormisdas Grecul, biograful guvernantilor iudei si al lui Pilat, procuratorul roman: „Apropiindu-ne cam la 150 de pasi de mormânt, am vazut ca paznicii dormeau. Era dimineata, in penumbra zorilor. Doi oameni erau asezati si ceilalti erau culcati pe lânga foc. Mergeau incet si am fost depasiti de o trupa de soldati care urmau sa-i schimbe pe cei care isi terminasera serviciul din timpul noptii. Deodata, s-a facut lumina ca ziua. La inceput nu ne-am dat seama de unde provenea aceasta lumina. Apoi, am observat ca se apropie un nor foarte stralucitor.
Norul a coborât pâna aproape de mormânt si un om a plutit deasupra pamântului, invesmântat intr-o haina luminoasa. Apoi s-a auzit un zgomot ca de tunet, sub efectul caruia paznicii au sarit speriati, apoi au cazut la pamânt. In dreapta noastra, o femeie cobora o scara. Deodata, ea a strigat: «Mormântul se deschide!». Atunci am vazut clar ca piatra imensa care acoperea intrarea in mormânt se da la o parte singura. Ni s-a facut foarte frica. Dupa un timp, lumina a disparut si totul a devenit ca inainte. Când ne-am apropiat de mormânt, am vazut ca trupul disparuse."
„…Stralucind ca un stâlp de lumina"
Halucinanta relatare poate fi comentata in cele mai diferite moduri, speculative sau nu. Despre Hormisdas, aflam ca era impotriva lui Iisus, iar la mormânt s-a dus insotit de un om al lui Pilat, elemente care sprijina ideea obiectivitatii marturiei acestei personalitati de o cultura remarcabila. Pe de alta parte, C.B. aminteste ca, in afara de cele patru evanghelii recunoscute de Biserica, exista inca alte peste 30 de scrieri apocrife, fiecare cu argumentele si erorile sale, speculate cu abilitate de pescuitorii in ape tulburi de genul lui Dan Brown.
Cât despre natura lui Iisus, cititorul nostru este convins ca „a fost Fiul lui Dumnezeu", dar si „unul dintre cei mai inteligenti gânditori ai lumii noastre pamântene". El „a fost readus la viata prin vointa si puterea lui Dumnezeu". Daca ne intrebam cum anume s-a petrecut miracolul, trebuie sa avem insa onestitatea sa recunoastem ca un raspuns care sa multumeasca astazi ratiunea umana, „exilata" in robia celor cinci simturi, nu exista. Un singur lucru am mai adauga la punctul de vedere al d-lui C.B., si anume ca (si) stiinta ar trebui sa se apropie cu optimism de punctele sensibile ale religiei, pentru ca impreuna sa risipeasca indoielile.
Intr-un asemenea demers nepretuit, poate ca ar aduce relevante deosebite unele surse livresti mai putin cunoscute, cum este asa-numita „Evanghelie araba a copilariei Mântuitorului", unde se confirma natura divina a lui Iisus: „Când Fecioara Maria, mama sa, il tinea fericita in brate, batrânul Simion l-a vazut stralucind ca un stâlp de lumina. Era inconjurat de ingeri care-l proslaveau, asemenea garzii in jurul unui rege (…)".
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii