In ultimii cinci ani, in Italia, SUA, Japonia sau in gheturile Antarcticii, au aparut observatoare neobisnuite, folosite de astronomi pentru a scruta fata intunecata a Universului. Fata de telescoapele traditionale, cu uriasele lor cupole, acestea nu sunt concepute pentru a capta lumina. Intr-un mediu complet negru, observatoarele ne informeaza despre stele si fenomenele violente care le jaloneaza existenta si care se rasfrang asupra destinului Universului. Ar putea capta si semnale indepartate de la originile acestei perioade enigmatice dinainte de emisia primei particule de lumina.
Acum, fotonul, aceasta pretioasa particula captata de oglinzile tot mai mari ale telescoapelor, analizate in intregul lor spectru (infrarosu, ultraviolet, unde radio si raze X) nu mai e in acest caz de actualitate. Telescoapele viitorului sunt in cautarea altor tipuri de particule, unele inca ipotetice, cum ar fi de pilda, gravitonul, cel care e asociat undelor gravitationale. Albert Einstein a prezis existenta lor dar nici o experienta in domeniul fizicii nu le-a detectat direct. Conform teoriei relativitatii generale, acestea ar fi emise de sistemul binar de stele cu neutroni, de o coliziune de gauri negre sau de explozia unei stele. Propagarea lor ar deforma spatiul-timp, in trecerea lor, distantele fiind, alternativ, reduse si marite. Acest „freamat” de-abia perceptibil, ar face sa varieze distanta dintre Terra si Luna, la scara marimii unui fir de par.
Pentru a detecta aceasta infima variatie, care poate oferi informatii despre comportamentele cosmice, imposibil de sesizat in alt mod. Deocamdata nu a fost detectata nici o unda gravitationala. Probabilitatea de detectii dupa un an de functionare e doar de 1%. In cativa ani – 5 sau 10 – cand sensibilitatea observatorului Virga va fi de 10 ori mai mare, aceasta probabilitate va atinge procentul de 100%. Acelasi lucru e valabil si pentru observatorul Ligo din SUA. Daca nici unul dintre ele nu va capata „frisoane” gravitationale, speranta va fi indreptata spre Lisa, care va deveni operational in 2018. E vorba de un sistem compus din 3 sateliti pozitionati in punctul Langrange, situat la 1,5 milioane km de Terra in directia Soarelui, care ar putea detecta unde gravitationale de mici frecvente, emise de pilda, de „dansul” unor gauri negre supermasive.
O alta pista pentru telescoapele viitorului o constituie particulele neutrino, emise de reactii nucleare. Acestea pot traversa Pamantul fara oprelisti cu viteza luminii. Eliberate de reactiile nucleare care au loc in inima stelelor, particulele neutrino pot oferi informatii despre ceea ce se petrece in interiorul acestor astre. Chiar si inima Soarelui poate fi devoalata.
Astronomii isi pun mari sperante in aceasta vanatoare de neutrino avand in vedere faptul ca unele particule au fost emise la cateva secunde dupa Big Bang. Captarea si analiza lor ar permite studiul primei copilarii a Universului. Cum pot fi insa captate aceste pretioase particule? Una dintre misiuni ii revine detectorului Antares instalat in Mediterana. Traversand marea, unii neutrino interactioneaza cu apa eliberand o particula denumita muon care ar putea fi analizata. Un alt detector – IceCube – e instalat in gheata Antarcticii pentru a observa partea boreala a cerului. Gheata contine mai putine elemente radioactive si organisme bioluminiscente decat apa, detectia unui semnal fiind mai usoara. Prin gravitoni sau neutrino, partea ascunsa a Universului ar putea fi deslusita. Dar pentru asta e nevoie de foarte multa rabdare…
DORIN MARAN
Comentarii