Te-ai astepta, atunci cand este vorba despre un confident al regelui, ca acea persoana sa fie exersata în rafinatul joc de curte, în planuri subterane sau intrigi amoroase. Nimic din toate acestea nu se aplica în cazul lui Afonso de Albuquerque care, dimpotriva, am putea spune, se afla la polul opus. Era, adica, un mare om de arme. Nu ne mira de ce regele Manuel al Portugaliei, atunci cand s-a hotarat sa trimita întariri militare în Oceanul Indian, unde viceregele Francisco de Almeida se confrunta cu mari necazuri din partea flotei egiptene, l-a ales pe Afonso de Albuquerque.
Cine era însa Afonso de Albuquerque, cum de fusese ales tocmai el? Omul era de familie aleasa, legat prin relatii de sange cu casa regala si descendent al Marelui Amiral al Portugaliei. Fusese chiar confidentul regelui Joao al II-lea pe vremea cand fusese planuita prima expeditie portugheza spre India si, în plus, era un veteran al razboaielor cu maurii din nordul Africii. Alegerea fusese bine gandita, pentru ca Afonso de Albuquerque stransese în el destula ura împotriva musulmanilor pe care acum o putea duce cu el, intacta, în India.
Ce interesanta este istoria! Atunci cand e nevoie de descoperirea unor noi teritorii sau rute maritime, conducatorii acorda credit aventurierilor, oamenilor bine informati. Atunci cand e necesara anexarea acestor teritorii sau stapanirea noilor rute, sunt preferati oamenii de arme. Columb, Bartolomeu Dias, Vasco da Gama fusesera uitati, si nu trecuse decat un deceniu de la descoperirile lor, si în locul lor erau acum trimisi, pe urmele lor, comandanti de arme, oameni caliti în luptele cu inamicul si mai putin în lupta cu cartile si cultura!
Departe de a învata ceva din istorie, sau poate ca tocmai pentru ca doar asta s-a retinut, contemporanii nostri aplica aceleasi reguli simple, dar… eficiente. Albuquerque avea de la regele Manuel doua misiuni: una era de a întreprinde o campanie împotriva porturilor maure din zona Marii Rosii si Golfului Persic, a doua era ca dupa trei ani sa preia postul de vicerege. Pentru atingerea acestor scopuri, regele n-a fost prea generos cu Afonso de Albuquerque: i-a oferit doar sase nave ca parte a unei flote de 14 vase comandate de Tristan da Cunha. Dar ce conta numarul vaselor, cand oamenii erau pusi pe fapte mari?
Da Cunha a insistat sa se exploreze coasta Madagascarului si s-a implicat în razboiul regelui Malindi contra orasului rival Angoja. Primind de la Malindi cei mai buni trei piloti ai sai, flota lui da Cunha a atacat Socotra. Albuquerque a stabilit o garnizoana pe insula si apoi si-a continuat drumul spre Muscat unde, fara nici o remuscare a omorat toti oamenii si a ars din temelii întreg orasul. Cum tribunalele penale internationale nu existau pe vremea acea, si nici ideea de crime de razboi, actiunea portughezilor a fost foarte apreciata la curtea de la Lisabona. Stimulat de actiunile sale, Afonso de Albuquerque si-a continuat campania spre Hormuz, aflat la intrarea în Golful Persic, care era condus la acea vreme de sahul Persiei.
Avertizat de apropierea portughezilor, sahul a pus la punct un plan de aparare împotriva atacului iminent, dar flota acestuia n-a facut fata fortei navale a lui Albuquerque si s-a retras. Au urmat zile de întregi de lupte între cele doua tabere, o înfruntare de uzura care a condus în cele din urma la o filozofie de circumstanta: învinsii au acceptat vrand-nevrand suveranitatea regelui Portugaliei. Dar s-a întamplat ceva care seamana cu mai recentul razboi din Irak. Desi victoria pare a fi fost lejera pentru trupele portugheze, problemele cele mai grele au aparut dupa instaurarea „pacii”.
Astfel, pe de o parte, capitanii lui Albuquerque au început sa se planga ca nu si-au primit partea lor din tributul platit de Hormuz, iar, de cealalta parte, persanii care nu se împacasera nici cu înfrangerea, nici cu invadatori, au început sa otraveasca apa fantanilor cu cadavrele oamenilor ucisi. La toata nebunia asta, s-a mai adaugat si faptul ca întaririle, promise de viceregele Almeida, întarziau sa soseasca. Planurile trebuia adaptate la noua situatie. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii