Legenda Minotaurului este adevarata!?

  Civilizatia cretana este una dintre cele mai vechi si mai interesante civilizatii europene. Este suficient sa amintim legendarul „Labirint” sau sa evocam mitul icaric despre fiul lui Dedal, pentru a întelege ca orasele-state cretane, cu palatele lor somptuase, cum erau cele de la Cnossos, Faistos, Malia, Kato, Zakro au avut un rol de prima marime în lumea antica.
  Civilizatia cretana este una dintre cele mai vechi si mai interesante civilizatii europene. Este suficient sa amintim legendarul „Labirint” sau sa evocam mitul icaric despre fiul lui Dedal, pentru a întelege ca orasele-state cretane, cu palatele lor somptuase, cum erau cele de la Cnossos, Faistos, Malia, Kato, Zakro au avut un rol de prima marime în lumea antica. Multe dintre obiceiurile si traditiile cretane ni s-au transmis direct sau prin intermediul altor civilizatii, multe însa au ramas pentru întotdeauna îngropate în pamânt, acoperite de mare si uitate probabil pentru totdeauna.   În jurul anilor ’80, arheologii de la universitatea din Atena, împreuna cu colegii lor de la alte universitati, au sapat mai bine de 16 ani lânga localitatea Arkhanes pentru a gasi urme concrete ale civilizatiei minoice. Asa au gasit morminte de razboinici si de oameni bogati si marturii ale unor locuinte. S-au scos la lumina, ca de obicei în asemenea împrejurari, coliere, opaite, amfore, statuete, fragmente de fresce, unele dintre ele neasteptat de întregi. Ceea ce a contrariat însa lumea stiintifica a fost templul, acoperit probabil în urma unui înfricosator cutremur. Dupa o munca laborioasa au fost dezgropate ruinele acestuia, alcatuit din trei încaperi legate între ele printr-un culoar. Aici au fost gasite si câteva schelete umane ale celor care nu s-au putut salva prin fuga. În încaperea centrala s-au dezvelit însa, pe lânga doua schelete cu picioarele farâmate, ale celor care, probabil încercasera sa iasa, un al treilea schelet, pe o platforma care era folosita pentru sacrificii. Platforma se gasea în apropierea unui altar, iar stâlpul de sacrificiu avea la baza un jgheab prin care urma sa se scurga sângele. Lânga stâlp s-au gasit alte fragmente de oseminte, despre care, initial s-a crezut ca apartin unui animal. Analizele au probat însa ca acestea apartineau unui tânar în jur de 18 ani. Printre resturile primului schelet au fost gasite un cutit cu o lama mai lunga de 30 cm, ascutita pe ambele laturi, si mânerul împodobit cu capete de animale. Pe mâna care tinea cutitul se afla un inel, ceea ce proba ca ramasitele apartineau unui preot important. Templul fusese distrus nu numai de cutremur, ci si de focul care izbucnise prin rasturnarea opaitelor. Dupa culoarea osemintelor, antropologii au stabilit ca tânarul fusese sacrificat înainte de catastrofa finala. Dupa cum se stie, europenii nu practicau sacrificii umane.
       Ce-l îndemnase însa pe preot sa recurga la un asemenea gest disperat pentru a îmblânzi mânia zeilor? Jertfa s-a dovedit a fi fost zadarnica, dar ce se poate spune despre cel sacrificat? A acceptat ideea de buna voie? Era la rândul sau preot sau fiul unuia dintre preotii care s-au gândit ca în felul acesta vor restabili linistea în cetate? Era un sclav sau numai un biet om adus cu forta sau ametit cu ierburi? Scenariul acesta propus de arheologi pare a fi cel real si astfel legenda Minotaurului poate prinde un altfel de contur.