Pierre Puget un Homer al sculpturii

          Daca Pierre Puget n-ar fi ajuns la vârsta de 36 de ani – vârsta la care numeroase genii si-au încheiat opera -, în urma sa n-ar fi ramas nici o sculptura importanta si ar fi fost cunoscut doar ca un inginer, pictor si decorator excelent. Dar soarta a fost aceea care parca l-a împins de la spate spre creatiile de geniu din domeniul transformarii unui bloc de marmura în capodopera.

          Daca Pierre Puget n-ar fi ajuns la vârsta de 36 de ani – vârsta la care numeroase genii si-au încheiat opera -, în urma sa n-ar fi ramas nici o sculptura importanta si ar fi fost cunoscut doar ca un inginer, pictor si decorator excelent. Dar soarta a fost aceea care parca l-a împins de la spate spre creatiile de geniu din domeniul transformarii unui bloc de marmura în capodopera. Caci abia la 36 de ani, suferind din cauza vospelelor cu care picta, Puget s-a orientat spre sculptura monumentala.
          Considerat cel mai important sculptor al secolului XVII, Pierre Puget (1620-1694) s-a nascut în portul Marsilia, într-o familie modesta. Spre deosebire de multi alti maestri, el nu si-a descoperit în adolescenta decât vocatia de a face… ornamente pentru corabii. Apoi a vrut sa se faca pictor si, lipsit de mijloace materiale, a calatorit pe jos pâna la Florenta. Aici a fost repede remarcat si i s-au încredintat comenzi pentru picturi decorative (Palatele Pitti si Barberini). Dar Puget devine treptat faimos si pentru ideile sale arhitecturale si ingineresti privind bisericile, amenajarile portuare si corabiile. Pe la 35 de ani, acest francez de origine modesta este considerat un erudit, un polivalent, un artist bun la toate, mai putin la sculptura… Dar doctorii ii spun ca substantele vopselelor sunt prea nocive pentru plamânii si ochii sai, si asa începe sa se dedice sculpturii de mare anvergura.
          Atunci când, la jumatatea vietii, Puget „a atacat” marmura, marea pasiune din copilarie a iesit la suprafata. El se va dedica trup si suflet mitologiei, pe lânga comenzile inevitabile privind alte teme (de exemplu statuia ecvestra a lui Ludovic XIV sau cea a Sf. Sebastian). Marea majoritate a capodoperelor sale – care amintesc întrucâtva de splendoarea trupurilor realizate de Michelangelo – au peste doi metri înaltime. Fie ca este vorba de Andromeda, de Perseu sau Milon din Crotona, sculpturile sale te încânta si te coplesesc totodata prin frumusetea taieturii în marmura si prin exceptionala redare a miscarii. Personajele sale sunt vii, caci sunt magistral surprinse în plina actiune, iar chipurile lor exprima cu convingere starile sufletesti din acele momente. Expertii sustin ca numeroase fizionomii au fost inspirate de cunostintele sale din Marsilia. Este evident, se spune, ca Pierre Puget a ramas astfel atasat spiritual de locurile natale, indiferent daca lucra pentru marii nobili italieni sau francezi.
          Biografii marelui maestru spun ca realizarile sale ar fi fost mai numeroase daca omul simplu care era „Puget din sudul Frantei” n-ar fi fost prea temperamental si cu o verticalitate „insuportabila” în epoca. Oriunde ar fi lucrat (i s-a comandat si o biserica la Carignano, Italia), marele sculptor nu suporta aroganta celor din „înalta societate” si prefera sa le întoarca spatele. Numai ca aceasta atitudine demna l-a costat sanatatea psihica. Spre finele vietii a devenit un pesimist, un om dezamagit de cele lumesti si s-a retras în arta desenelor decorative. În 1694, la 74 de ani, se stingea într-o profunda deprimare un geniu care a dominat cu sculpturile sale un întreg secol.