Poussin si umilintele vietii

          Pictorul francez Nicolas Poussin (1594-1665) a fost unul dintre marii campioni ai umilintelor suferite de un artist de talia sa. Considerat de critica unul dintre fruntasii clasicismului, acestui geniu al picturii universale nu i-au fost recunoscute meritele decât mult dupa moartea sa, iar în timpul vietii a avut parte de numeroase situatii înjositoare, fiind nevoit sa îndure înca din tinerete aroganta celor din „înalta societate” si uneori si pe cea a colegilor de breasla.

          Pictorul francez Nicolas Poussin (1594-1665) a fost unul dintre marii campioni ai umilintelor suferite de un artist de talia sa. Considerat de critica unul dintre fruntasii clasicismului, acestui geniu al picturii universale nu i-au fost recunoscute meritele decât mult dupa moartea sa, iar în timpul vietii a avut parte de numeroase situatii înjositoare, fiind nevoit sa îndure înca din tinerete aroganta celor din „înalta societate” si uneori si pe cea a colegilor de breasla.
          Poussin s-a nascut într-o familie foarte saraca de tarani, care locuia într-un catun din apropiere de Les Andelys (Franta). În acel mediu extrem de modest nu si-a putut descoperi marea vocatie decât întâmplator, la vârsta de 18 ani, când a asistat la decorarea unei biserici. Pentru a-si face ucenicia, pleaca la Paris. Munceste din greu si se alatura diverselor ateliere de pictura, dar saracia crunta îl obliga sa se întoarca zdrobit sufleteste acasa. Era prima înfrângere. Strânge cu mare dificultate banii necesari si reuseste în cele din urma sa ajunga la Roma, unde avea sa descopere opera maestrului sau spiritual, Raphael.
          Dedicat temelor religioase si mitologice (în special dupa „Metamorfozele” lui Ovidiu), Poussin începe sa primeasca unele comenzi mai importante. Din pacate, ceea ce ar fi trebuit sa fie momentul de triumf al carierei sale – picturi pentru altarul bisericii Sf. Petru – a fost considerat un esec. Din nou traumatizat psihic, pictorul se retrage din viata publica si creeaza opere de dimensiuni reduse, pentru diversi patroni de ateliere. Abia la 39 de ani vine si consacrarea. Romantismul si poezia lucrarilor sale, spun expertii, au atras atentia pâna si marilor fete bisericesti din Roma. Proaspata sa faima ajunge si în tara natala, la Curtea lui Ludovic al XIII-lea. Astfel, însusi cardinalul Richelieu îl convinge sa se întoarca în Franta, promitându-i comenzi din partea înaltilor nobili si a regelui. Poussin e încântat, dar avea sa sufere noi lovituri din partea mediului artistic parizian. Este criticat pe nedrept si valul de umilinte se amplifica atunci când este platit foarte prost. Complet dezamagit si de compariotii sai, maestrul se reîntoarce la Roma, dupa numai doi ani. Poussin ajunge sa se întrebe daca nu cumva ar fi mai bine sa se refugieze la o ferma si sa traiasca departe de lume, asa cum isi petrecuse întreaga copilarie. În aceasta perioada sumbra, pictorul a realizat cea mai controversata coperta pentru Biblie, în care Dumnezeu (în maniera lui Michelangelo) este încadrat de „îngerul istoriei” (care priveste înapoi) si de „profetul cu giulgiu”; acesta tine în mâini un sfinx si întregul sau aspect este enigmatic, demonstrând ca vorbele sale nu pot fi deslusite.
          Din fericire, Poussin si-a mentinut încrederea în propriile forte de creatie si dupa întoarcerea la Roma realizeaza capodopere de dimensiuni impresionante, dedicându-se totodata si peisajelor, cu sau fara pesonaje mitologice… Dar artistul e din ce în ce mai singur si biografii sai nu pomenesc nici despre întemeierea unei familii si nici despre vreo femeie de care s-ar fi apropiat. În ultimii cinci ani de viata, sanatatea i se subrezeste progresiv. În 1665 moare si este înmormântat în Italia, la Lucina, departe de Franta, tara natala care nu i-a adus nici o satisfactie. Dar despre el vor vorbi elogios (printre altii) Ingres, David si Cézanne, care au si fost influentati de unul dintre „cei mai reprezentativi pictori lirici” francezi.