Tudor Dumitru Savu a plecat in cartile lui

           Este aproape incredibil sa-ti imaginezi pierderea unui tânar prieten: Tudor Dumitru Savu s-a stins la Cluj-Napoca, departe de capitala, uitat de prieteni si de scriitori. De zece ani de zile a disparut solidaritatea aceea atât de stenica si de imbarbatatoare care te facea sa te simti bine printre confrati.

           Este aproape incredibil sa-ti imaginezi pierderea unui tânar prieten: Tudor Dumitru Savu s-a stins la Cluj-Napoca, departe de capitala, uitat de prieteni si de scriitori. De zece ani de zile a disparut solidaritatea aceea atât de stenica si de imbarbatatoare care te facea sa te simti bine printre confrati. O carte era un eveniment, cartea unui tânar scriitor era un eveniment, asa cum un eveniment era si aparitia unui roman sau a unei carti de poezie scrisa de un scriitor consacrat. Era atunci inca in viata si generozitatea fata de un tânar scriitor talentat. Zece ani de libertate au adus, intre altele, si lipsa libertatii de a te mai bucura de aparitia unui tânar scriitor, de a te bucura de cartea unui mare scriitor. Am devenit, incet-incet, reci si goi. Lumea aceea vie a murit. Si o data cu ea, se sting, ca niste faruri uitate la marginea marii, scriitorii. Chiar trecerea lor in nefiinta nu mai are darul sa ne mai miste, intr-o lume dominata de stupide talk-show-uri si emisiuni cu surprize tembele care inunda televizoarele. Intr-o asemenea vreme, rece si goala ne-a parasit Tudor Dumitru Savu, munteanul stabilit la Cluj, adoptat de Cluj, acolo, la marginea imperiului. Scriitorul care mitiza lumea in care traia si o demitiza printr-o formidabila bucurie de a trai. Nascut in 1954 la Calimanesti, Tudor Dumitru Savu, Vusa cum ii spuneau prietenii, a facut filologia la Cluj si câtiva ani a profesat prin judet. Gândul lui era insa la literatura si prin 1980 asternuse intr-un caiet studentesc, cu un scris marunt si citet, primul lui roman. A avut norocul sa i-l arate lui Dumitru Radu Popescu, cel care era redactor sef la „Tribuna”. Se spune ca doar oamenii talentati pot fi si generosi. D.R.P.-ul a fost atât de impresionat de talentul tânarului profesor de tara incât l-a angajat imediat la revista „Tribuna” si l-a ajutat sa debuteze la editura „Dacia”. Era anul 1981 si cartea lui Savu se numea „Marginea imperiului”. Pe ultima coperta a cartii, care costa 6 lei, D.R.P. scria: „ Tudor Dumitru Savu face parte din tagma acelor proprietari de himere care nu se multumesc cu logica pedestra a lui unu si cu unu fac doi…Savu e din stirpea istoricilor care ii cheama la ordine pe Cezar si pe Alexandru Macedon si pe Napoleon sa le strâmbe nasul si sa le dea alt chip, dupa alchimia Marelui Englez care i-a pus cocosatului in mâna o spada si l-a facut sa fie, impotriva hrisoavelor, un monstru numit Richard al III-lea… Harul sau, cunoasterea oamnilor si cunoasterea cunoasterii oamenilor dându-i dreptul sa fie din tagma celor carora nu li se permite mediocritatea galagioasa…el, Tudor Dumitru Savu crezând in arta poetica a batrânului Horatiu, unde aflam ca nici zeii, nici oamenii, nici rafturile pline de carti nu permit poetului sa fie mediocru, el este, Tudor Dumitru Savu, din tagma acelor proprietari de dulci si umbrite si umbroase fantasme”. Asa e, Savu era un mare povestititor in primul rând. Nu intâmplator el pune la inceputul romanului sau de debut un motto din Dino Buzatti care putea foarte bine sa fie scris chiar de Tudor Dumitru Savu: „Imi place sa povestesc. De câte ori scriu o istorie la care tin o transpun in supranatural. Fantasticul ii da putere, ii da valoare de simbol. E puterea pe care o au si basmele”. Marginea imperiului, Treizecisitrei (al doilea roman al lui Savu), De-a lungul fluviului si Cantacuzina (ultimul sau roman, aparut in 1996), toate aceste carti contin istorii supranaturale, ciudate, fabuloase. Este motivul pentru care Eugen Simion scria despre Tudor Dumitru Savu, cum ca el merge „in sensul prozei mitice, asa cum au ilustrat-o la noi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Stefan Banulescu, Fanus Neagu. Asta inseamna propensiune catre universurile imaginare, tipologie fabuloasa, infuzia miraculosului in spatiul normalitatii, tragerea sistematica a faptelor spre simbol”. Intr-o asemenea lume imaginara s-a retras Tudor Dumitru Savu. Nu uit ca la el acasa, impreuna cu familia lui extraordinara de oameni talentati si modesti, am auzit prima oara muzica lui Bregoviæ, nu uit ca de la el am invatat primul milion de bancuri, de la el am invatat sa iubesc Clujul si prietenii lui din Cluj. De la el am invatat, si poate ca numai cu asta am ramas de la el, ce inseamna sa fii un prieten adevarat.