Homo erectus putea sa supravietuiasca în zonele desertice în urma cu peste 1 milion de ani, potrivit unui studiu care pune sub semnul întrebarii ideea ca aceasta capacitate de adaptare ar fi aparut mult mai târziu, la Homo sapiens.
„Momentul în care primii hominizi s-au adaptat la medii extreme, precum deserturile si padurile tropicale, marcheaza „un punct de cotitura în istoria supravietuirii si expansiunii umane” în afara „leaganului” sau african, a declarat Julio Mercader Florin, paleoarheolog la Universitatea Calgary din Canada, coautor al studiului publicat în revista Communications Earth & Environment.
Oamenii de stiinta au considerat multa vreme ca doar Homo sapiens – specia noastra, aparuta în urma cu 300.000 de ani – era capabila sa traiasca durabil în astfel de medii, în timp ce hominizii arhaici, primii reprezentanti ai liniei umane, care s-au separat de celelalte maimute mari, erau limitati la ecosisteme mai putin ostile, compuse din paduri, pajisti si zone umede.
De altfel, cercetatorii presupuneau ca într-un astfel de peisaj au evoluat hominizii din Cheile Olduvai, în Tanzania, unul dintre cele mai importante situri preistorice din lume. Însa acea ravena cu pereti abrupti, situata în Valea Marelui Rift African, care a jucat un rol-cheie pentru întelegerea evolutiei umane primitive, era, de fapt, o stepa desertica, potrivit autorilor studiului.
Gratie unor analize biogeo-chimice, simulari paleoclimatice si studii paleobotanice, cercetatorii au putut sa reconstituie ecosistemul acesteia.
Între 1,2 milioane si 1 milion de ani în urma, acolo domnea o seceta extrema, dupa cum demonstreaza prezenta polenului fosilizat de efedra – arbusti tipici zonelor aride –, urme ale unor incendii de vegetatie si existenta unor soluri saline si alcaline.
Unelte specializate
Datele arheologice obtinute din situl Engaji Nanyori sugereaza ca Homo erectus s-a adaptat la acel mediu ostil „concentrându-se în puncte ecologice cheie”, cum ar fi confluenta râurilor si în jurul iazurilor, „unde resursele de apa si hrana erau mai previzibile”, a subliniat Julio Mercader Florin. Iar Homo erectus a facut acest lucru timp de mii de ani.
Capacitatea sa de „a exploata în mod repetat aceste puncte strategice” si de „a-si adapta comportamentele la medii extreme demonstreaza un nivel de rezilienta si de planificare strategica mai ridicat decât s-a presupus în trecut”, a adaugat el.
Uneltele specifice descoperite în sit, mai ales pietre slefuite pe ambele fete, dalte, raclete si topoare de piatra, arata totodata ca Homo erectus dezvoltase tehnici eficiente pentru a prelucra carcasele animalelor, informeaza AFP/Agerpres.
Numeroasele oseminte de animale (în principal bovine, dar si hipopotami, crocodili, antilope, ecvidee) purtau urme de taiere, indicând activitati de macelarie, precum transare, jupuire si extragerea maduvei osoase.
„Asta sugereaza ca ei optimizau utilizarea resurselor pentru a se adapta la provocarile mediilor aride, unde resursele erau rare si trebuiau sa fie exploatate pe deplin”, a explicat Julio Mercader Florin.
Acest profil adaptiv „pune sub semnul întrebarii ipotezele despre limitele dispersiei hominizilor precoce” si pozitioneaza Homo erectus în situatia de a fi fost „primul hominid care a depasit frontierele de mediu la o scala mondiala”, au declarat autorii studiului. „Descoperirile noastre arata ca Homo erectus era capabil sa supravietuiasca pe termen lung în medii extreme, caracterizate printr-o slaba densitate a resurselor alimentare, provocari de navigatie, o vegetatie foarte rara sau foarte abundenta, temperaturi si rate de umiditate extreme, precum si o nevoie de mobilitate crescuta”, a adaugat Julio Mercader Florin.
Aceasta adaptabilitate „extinde aria potentiala de raspândire a lui Homo erectus la regiunea sahariano-indiana (o zona desertica vasta – n.red.) la întreaga Africa si la medii similare din Asia”, considera specialistul în evolutia umana.
NICUSOR DINCA
Comentarii