La fel ca necazul, cum spune o vorba inteleapta, o boala nu vine niciodata singura. Suferinta unui organ are, in mod sigur, corespondente si in alte zone ale corpului, cu consecinte imprevizibile, daca aceasta cooperare nefasta nu e depistata la timp si la adevarata ei amploare. Reumatismul cronic degenerativ este o afectiune degenerativa a sistemului articular manifestata clinic cu dureri articulare, tumefactie, limitarea miscarilor, osteoporoza (rarefierea structurii osoase), elemente productive (osteofitoza). Boala are o evolutie cronica progresiva, anumiti factori (frigul, umezeala, efortul sustinut, infectia de focar etc.) putand reactiva procesul inflamator si reacutiza simptomatologia. Din sfera terapiilor complementare, va prezentam cateva remedii.
Fitoterapie
In general, plantele cu actiune diuretica si detoxifianta (de exemplu, eliminarea de acid uric) isi au utilizarea ca adjuvante in aceasta maladie. Levantica: are actiune diuretica, sudorifica si de calmare a durerilor de reumatism; se foloseste ca infuzie obtinuta din 15-30 g flori la un litru de apa; aceasta cantitate se consuma in cursul unei zile. Se recomanda îndeosebi bolnavilor reumatici care prezinta ameteli, dureri de cap, migrene.
Mesteacanul: se folosesc atat frunzele si matisorii, cat si scoarta si seva, toate avand efecte diuretice (cresc de 3 sau 4 ori cantitatea de urina eliminata) si de eliminare a acidului uric, scazand uricemia. De asemenea, contribuie si la scaderea colesterolului sangvin. Se prepara infuzie din 30-40 g frunze la litru de apa fiarta, la care se adauga 1 g bicarbonat de sodiu, cand apa a ajuns la 40 grade C; se beau 2-3 cani pe zi. Din matisori se obtine decoct, dintr-o cantitate de 150 g la un litru de apa, care se fierbe pana se reduce apa la doua treimi si se bea pe parcursul unei zile. Seva de mesteacan se poate consuma ca atare, 100 g pe zi.
Canepa: se administreaza ca infuzie, preparata din 20 g frunze sau seminte, la un litru de apa; se beau 2 cani pe zi. Actioneaza in calmarea durerilor din reumatismul cronic. Scoarta de salcie alba, care contine salicilati, are un efect calmant contra durerilor reumatismale, motiv pentru care unii autori i-au dat denumirea de arborele contra „durerii”. Se consuma 2-3 cani pe zi, ca decoct, preparat din 20-30 g scoarta la un litru de apa. Are si efecte antidiareice.
Salvia de gradina: sub forma de infuzie are utilizare interna (preparata din 10 g frunze la 1/2 litru de apa, care se consuma in cursul unei zile) iar extern se foloseste sub forma de bai (se pune un pumn de frunze in apa fierbinte). Caprifoiul: contine salicilat de metil si aldehida salicilica, substante „surori”, cu aspirina. Se foloseste infuzia din 50 g flori, proaspete sau uscate la un litru de apa, din care se beau 3-4 cani pe zi. Se indica si utilizarea unui preparat obtinut prin macerarea a 50 g flori proaspete, in 50 ml alcool de 40º, timp de 12 ore. Se indica 1-2 lingurite pe zi. Cura de varza: este indicata pentru ameliorarea durerilor reumatismale. Timp de 10-20 de zile se consuma 300 g varza pe zi, din care 150 g cruda si restul fiarta.
Tratament homeopatic
Acid benzoic: remediu indicat mai mult pentru bolnavii cu dureri ale genunchilor (la nivelul carora se simt si cracmente); simptomele debuteaza la genunchiul stang (durere, umflarea articulatiilor), apoi trec si la dreptul.
Bryonia: senzatia de intepatura in articulatii; boala debuteaza pe dreapta; durerile se agraveaza la miscare si se pot ameliora la repaus si la presiunea pe articulatii.
Cartilago: preparat bioterapic obtinut prin dilutii din cartilaj. Este indicat la toate formele de reumatism cronic degenerativ in care se presupune o uzura a articulatiei (varstnici, arteroze, spondiloze cu deformari importante), indiferent de simptomele cu care se manifesta boala.
Causticum: blocare dureroasa a salelor cand bolnavul se ridica de pe scaun; senzatia de scurtare a tendoanelor; dureri cu caracter de tragere, de furnicaturi la nivelul membrelor (in special gambe).
Dulcamara: caracteristica acestui remediu este aparitia brusca a durerilor articulare, o data cu schimbarea vremii; durerile sunt agravate puternic de frigul umed si ameliorate de miscare (bolnavul isi schimba mereu locul si pozitia); crizele de dureri reumatismale alterneaza cu perioade de diaree.
Kali bichromicum: dureri mai adesea in coccis (osul gambei), calcai; durerile coccigiene se amelioreaza dupa urinare; durerile de la nivelul calcaiului se amelioreaza la mers.
Natrum sulfuricum: dureri ale regiunii lombare (salelor), asociate cu senzatia de zdrobire musculara; dureri ale articulatiilor membrelor; simptomele sunt agravate de mers si umiditate.
Rhododendron: dureri cu caracter de tragere, mai ales in articulatiile membrelor superioare (mai mult dreapta); caracteristica principala a remediului este agravarea simptomelor înaintea furtunii si ameliorarea lor la miscare; o alta caracteristica a remediului este ca in timpul crizelor dureroase articulare bolnavul urineaza mai mult ca de obicei.
Rhus toxicodendron: remediu care se preteaza cel mai bine la tratamentul reumatismului cronic degenerativ; caracteristicile principale sunt: agravarea durerilor articulare la frigul umed si la repaus, ameliorarea durerilor la caldura (aplicatii locale calde) si mobilizare (dimineata durerile sunt mai mari, iar dupa ce bolnavul merge cativa pasi se simte mai bine).
Ruta: senzatia de arsura resimtita de-a lungul coloanei vertebrale si al membrelor; durerile lombare se amelioreaza in decubit dorsal (culcat pe spate); dureri (resimtite ca o contuzie, ca o zdrobire) la nivelul coccisului (extremitatea de jos a coloanei vertebrale). Se folosesc dilutii joase (CH4 – CH7), la intervale de 2-3 zile; Cartilago se foloseste in dilutii mai înalte (CH30), la intervale de o saptamana. Toate acestea, la recomandarea specialistului in homeopatie.
Tratament balnear
Bolnavii beneficiaza de tratament balneologic, in special in fazele incipiente ale bolii, cand se pot preveni puseele evolutive. Se indica statiunile balneare de la Amara, Bazna, Baile Herculane, Eforie Nord, Baile Felix, Mangalia, Ocna Sibiului, Pucioasa, Techirghiol. Anumite proceduri fizioterapeutice se pot aplica si in alte statiuni, unde reumatismul se trateaza ca o afectiune asociata.
Atentionare asupra urmarii tratamentului
Un mare numar de bolnavi de reumatism cronic degenerativ recurge la tratamente naturiste, din cauza efectelor secundare, uneori severe, ale medicatiei alopate antiinflamatoare (ulcere, leucopenie, alergodermie etc.); remediile homeopate sunt indicate in primul rand in aceste cazuri; plantele se folosesc cu aplicatii locale; de asemenea, bolnavul trebuie sa mearga in statiunea care l-a ajutat foarte mult, fara sa o schimbe mereu.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii