Straniu si fascinant in acelasi timp, Egiptul isi dezvaluie inca o multime de mistere in timp ce pe multe altele le ingroapa pentru totdeauna sub greutatea nisipurilor fierbinti. Marea piramida, Sfinxul, Valea Regilor, Valea Reginelor, Templul lui Amon, par a fi adevarate simboluri ale acestei tari incarcata de istorie, dar pe langa acestea pot fi amintite si alte locuri la fel de faimoase. Unul dintre acestea este Abu Simbel, aflat la 320 kilometri de Asuan, in Desertul Nubian. Este cea mai frumoasa si mai plina de imaginatie constructie facuta din ordinul celui mai maret si mai capricios faraon din istoria Egiptului. In teorie, templul este dedicat lui Amon-Ra, Harmakis si Rtah, dar practic a fost ridicat pentru a-l glorifica pe Ramses cel Mare (Ramses al II-lea, 1279-1213 i.Hr.)
Pentru arhitectii faraonului, constructia templului a reprezentat o provocare, aceeasi provocare pe care au simtit-o inginerii din intreaga comunitate cultural stiintifica de pe planeta noastra trei mii de ani mai tarziu, cand au cautat solutii pentru salvarea monumentului de apele Nilului.
In acest loc singuratic, pierdut in mijlocul desertului, templul cu o latime de 38 metri si o lungime de 65 metri, a fost cioplit dintr-o singura stanca. Neobisnuita fortareata a fost opera multor muncitori in piatra, condusi de un zidar sef. Fatada expune patru statui imense reprezentandu-l pe faraonul asezat pe tron. Fiecare statuie are 20 de metri inaltime, capul masurand patru metri de la o ureche la alta, cu o linie a buzelor de un metru. Statuile nu sunt doar simbolice, avand si un rol functional, indeplinind rolul de coloane pentru fatada inalta de 31 metri. Munca sculptorilor a fost completata de cea a pictorilor, care au vopsit totul intr-o splendida gama de culori, dar opera lor a fost complet distrusa de trecerea timpului. La picioarele statuilor, au fost sculptate figurile celorlalti membri ai familiei.
Templul a fost construit la nivelul solului prin largirea unei pesteri sacre. Compartimentarea sa corespunde cu cea a tuturor constructiilor de acest fel. Spatiul din fata este sprijinit de opt statui – pilonii simbolizand curtea faraonului. In sanctuarul propriu-zis se afla statuile triadei careia a fost dedicata constructia, alaturi de cea a faraonului. Aici se petrece fenomenul cunoscut sub numele de „miracolul soarelui”. In fiecare an, la 21 martie si 21 septembrie ora 5.58 a.m. o raza de soare patrunde prin intrarea ingusta si lumineaza statuile lui Amon-Ra si a lui Ramses al II-lea. Cateva minute mai tarziu este luminata si cea a lui Harmakis pentru ca in aproximativ 20 de minute toata aceasta lumina sa dispara. Niciodata nu este luminata statuia lui Ptah, acesta fiind zeul intunericului.
Peretii sanctuarului sunt impodobiti cu desene si un lung poem de Pentaur, poetul curtii regale, glorificand faptele faraonului. Acest poem scris cu hieroglife apare si in alte sanctuare, elogiindu-l pe Ramses al II-lea si faptele sale de arme. La o mica distanta de marele templu se afla un altul de mici dimensiuni, al sotiei sale, Nefertari, prima sotie de faraon careia i s-a acordat onoarea de a fi reprezentata pe fatada unui sanctuar.
Construirea barajului de la Assuan a reprezentat o amenintare pentru templul lui Ramses al II-lea, templul urmand a fi acoperit de ape. Comisiile insarcinate de UNESCO au studiat serios aceasta problema si, in cele din urma, monumentul a fost mutat cu 64 metri mai sus, la 200 metri distanta de Nil. Anii 1965-1966, anii acestei importante lucrari, au insemnat o perioada plina de eforturi si un consum imens de materiale ajutatoare dar complexul funerar a fost salvat de la pieire, ambele sanctuare au iesit din calea furiei apelor si miracolul luminii se petrece in acelasi fel, de doua ori pe an, asa cum se petrecea odinioara.
IRINA STOICA
Comentarii