Viata lui Paul Gauguin a fost precum cea a unui aventurier pentru care Pamantul cu oceanele sale a devenit prea stramt, iar daca ar fi avut posibilitatea, neastamparatul pictor francez ar fi fost un Gagarin înaintea lui Gagarin, doar pentru a schimba peisajul… Nesatios atunci voia sa absoarba orizontul albastru – atat al marilor cat si pe cel din sufletul sau – Gauguin ar putea fi comparat ca inventator al manierei de a învinge plictiseala ca Hemingway (prozator), François Villon (poet) sau Marco Polo (hoinar de lux, daca-i adevarat ce i se pune în carca). Din pacate, mai apropiat ca structura a fost de Hemingway, cu slalomul printre angoase si tendintele suicidare.
Nascut la Paris dintr-un tata cu nume de rege primordial pentru francezi, Clovis, si o mama pe jumatate peruana, Paul Gauguin (1848-1903) traverseaza Atlanticul înca de la trei ani si locuieste în Peru alti patru ani. Freud ne-ar spune ca acesti primi sapte ani de viata au influentat decisiv psihologia viitorului artist. Într-adevar, talazurile, aerul sarat si departarile vor fi repere pentru restul destinului sau. La saptesprezece ani se înscrie în marina comerciala si hoinareste pe mari si oceane timp de cinci ani. Dintr-o data se plictiseste si devine agent de bursa.
În 1873 intervine un alt antidot contra plictiselii: se casatoreste cu daneza Mette Sophie – cu care are cinci copii –, dar nu rezista ca familist decat zece ani. Isi abandoneaza familia în Danemarca, revine la Paris si este din ce în ce mai interesat de pictura. Cei mai apropiati maestri din acea vreme (1884) sunt Camille Pissarro si Paul Cézanne. Un nou dor de duca îl alunga în Panama (unde lucreaza la celebrul Canal, de unde este concediat dupa doua saptamani), apoi îsi satisface pofta de privelisti exotice în Martinica (Marea Caraibelor). Nu împlinise patruzeci de ani cand civilizatia occidentala i se parea o piatra de moara. Comunitatile amerindiene i se par mai atractive, iar elementele culturilor exotice îl captiveaza.
Revine în Franta natala si se confrunta cu o experienta care-l va alunga definitiv din bratele „civilizatiei învechite” ale Europei. Confruntarea cu Vincent van Gogh (prietenie furibunda de noua saptamani, în sudul Frantei) este si confruntarea cu impresionismul, pe care-l critica si din cauza caruia se ia de guler cu celalalt suferind psihic, care-si va împutina o ureche. Dezgustat, Gauguin evadeaza pe oceane si ajunge, în cele din urma, în Tahiti. Se muta curand în Insulele Marchize (Polinezia franceza) si lucreaza febril la capodoperele sale care au descoperit pentru post-impresionisti (în special) curentul numit „primitivism”. Efectele culorilor stridente, geometriile ciudate si disproportiile, inserturile totemice si simboluri ale lumilor nealterate de Occident sunt inovatiile marca Paul Gauguin.
Traind de azi pe maine în colibe animate de galese polinezience (pe post de modele si amante), maestrul de la capatul lumii primea în rastimpuri bani de la marele sau aliat, colectionarul si comersantul de arta Ambroise Vollard. Prin intermediul acestuia, Picasso, Matisse, Braque si altii descopera puterea exilatului de a schimba arta formei si a cromaticii. Capodopera „De unde venim?” ne demonstreaza ca, desi descatusat de conveniente, Gauguin nu se regaseste nici pe plajele cu orizont albastru. Dupa o tentativa de sinucidere, moare de sifilis la cincizeci si patru de ani. Înmormantat la Atuona, Gauguin a primit în acel cimitir un vecin ilustru: Jacques Brel (depus acolo în 1978).
PAUL IOAN
Comentarii