Târgu Jiu – asezare datând din anul 1406, cum este mentionat în primul act în care se vorbeste despre el;
Capitala a Judetului Gorj (însemnând „teritoriu de munte”, dupa cum Dolj desemneaza un teritoriu de câmpie – denumiri facute în cancelariile domnesti de la 1384). Nu departe a fost descoperit „omul de la Bugiulesti” dar si cel mai vechi obiect de arta din România, chiar în comuna lui Brâncusi – un colier cu forme romboidale precum cele ale coloanei infinite, datând de peste 50000 de ani.
Târgu Jiu – asezare datând din anul 1406, cum este mentionat în primul act în care se vorbeste despre el;
Capitala a Judetului Gorj (însemnând „teritoriu de munte”, dupa cum Dolj desemneaza un teritoriu de câmpie – denumiri facute în cancelariile domnesti de la 1384). Nu departe a fost descoperit „omul de la Bugiulesti” dar si cel mai vechi obiect de arta din România, chiar în comuna lui Brâncusi – un colier cu forme romboidale precum cele ale coloanei infinite, datând de peste 50000 de ani. Cum atesta si descoperirile din Pestera Muierilor din Baia de Fier, continuitatea omului în aceasta zona si mai ales integrarea artelor, urca pâna în epoca eneolitica. Dar primul loc pe care l-am cautat la Târgu Jiu, aidoma orcui vine aici pentru prima oara, a fost parcul cu celebrul ansamblu al lui Brâncusi: Masa Tacerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sarutului, apoi Biserica si, în fine, mai departe, Coloana Fara Sfârsit. Cinci minuni în aer liber, încarcate de simboluri si semnificatii care înca asteapta sa fie întelese pe deplin.
– Stimate Domnule Profesor Ion Mocioi, predati filosofia la Universitatea din Târgu Jiu care îi poarta numele si sunteti, ca estetician si istoric de arta si un pasionat cercetator al vietii si operei lui Constantin Brâncusi. Intrând în acest parc – unul din cele mai celebre din lume – spuneati ca ni-l veti trece pe Brâncusi din sufletul dumneavoastra în ale noastre…
– La începutul secolului, gradina aceasta nu avea un ecou deosebit. Aici unde este acum strada care poarta numele lui Brâncusi era… un al doilea Jiu. Primarul de atunci, dupa Generalul Magheru, care trebuia sa duca mai departe ideea de a reconstrui întreaga retea de strazi din Târgu Jiu, a pus localnicii sa înfunde unul din Jiuri si sa ramâna aici o adevarata gradina pentru cei care viziteaza orasul. S-au facut atunci si primele vederi, ceea ce a facut ca el sa devina un oras turistic. Cam tot pe atunci Brâncusi terminase studiile superioare de arta la Bucuresti si a fost încântat venind si vazându-l. Si avea sa-l tina minte si dupa câteva zeci de ani sa revina si, în acest parc creat de doua ori de la începutul secolului (prima oara în 1853), sa realizeze ansamblul dedicat eroilor. Mai ales când a aflat ca la putin timp dupa renovarea acestei gradini, pe malul primului Jiu, unde se afla acum Masa Tacerii, oamenii acestui orasel s-au opus celei mai puternice divizii bavareze, la 14 octombrie 1916. Un fapt cu totul deosebit, care a determinat edilii orasului sa-i ceara înca din 1935 sa realizeze aici un monument dedicat eroilor de atunci si în general eroilor români si celor care au cazut în Primul Razboi Mondial. Aceasta este tema de baza a acestui ansamblu.
– Când vine el prima oara aici pentru a începe lucrul?
– La vârsta de 61 de ani avea sa se întoarca de la Paris, adus de Tatarascu, sa proiecteze si sa gândeasca pe loc, în raport cu banii care i-au fost dati pentru constructie, acest ansamblu. Venise cu ideea sa faca doar o coloana fara sfârsit. Adusese un desen, în care aceasta era prevazuta cu 30 de module. Acum are pe jumatate. Vazând ca Primarul si Gheorghe Tatarascu pot sa-i ofere mijloace banesti pentru a realiza cu adevarat un ansamblu – primul din lume în aer liber – el si-a extins proiectul pentru a include idei preamarind în general omul si nu numai eroii din razboi si oferind o interpretare filozofica a rolului acestuia în viata si a obligatiei lui de a participa în libertate la evolutia societatii. Nu sunt vorbe mari acestea – doar o completare a tematicii date atunci de Tatarascu pentru acest ansmablu. A început sa lucreze în 1936, undeva, mai jos de Târgu Jiu, la Rovinari, la vila lui Tatarascu. Ideea era sa uneasca Jiul cu primul deal din apropiere, prima ridicatura, unde era un târg asa-zis al fânului. A facut un desen si acolo a scris prima lui gândire, care se pastreaza: o coloana cu 30 de module. În ’37 s-a dus în valea Jiului si acolo, impreuna cu inginerul Stefan Georgescu, fiul prietenului sau din tinerete, Ion Georgescu-Gorjan, a reusit sa faca planul de rezistenta al operelor. Pe Calea Eroilor a pus în partea de vest o masa si atât. Iar aici, de o parte si de alta, a pus câte cinci nise cu câte o banca „cu picioare de lemn” si a turnat fundatia unei porti la intrare. Pe care a abandonat-o, refacând-o aici, unde se afla astazi. El a facut deci proiectul pentru Coloana Infinita, Tatarascu a adus miezul coloanei de la Resita, din otelul cel mai bun care se facea atunci (Resita avusese onoarea de a participa, la începutul secolului, la ridicarea Turnului Eiffel). La Petrosani, a dat sa se faca romboidele, care sunt doar elemente constructive, ele provenind din elementele unui scaun-clepsidra, care, prin îmbinare, dau forma actuala cu 16 elemente. Toamna, Coloana era montata. El pleaca apoi la Paris, subliniind, inclusiv într-o scrisoare catre Stefan Georgescu, ca vrea coloana de culoare galbena. În ’38, ea va fi metalizata în galben. La întoarcere, îi cere Primarului sa faca o comanda la atelierele Pietroasa din Deva, care apartineau unei firme din Bucuresti, pentru 30 de scaune patrate si 12 rotunde, „dupa desenul dat”. Primarul, cu banii primiti de la guvern, direct sau cu sprijinul lui Tatarascu, a putut sa faca aceste lucrari. Au fost aduse în luna august, cu niste carute, pe Valea Jiului – nu era cale ferata. Au intrat aici si de atunci sunt cum le vedeti si acum.
– Cum a ajuns Masa în forma sa de astazi si cine i-a dat numele?
– El a combinat masa pe care o terminase în ’37, din piatra de Albesti, cu masa adusa de la Deva, din piatra din Ardeal, si a retinut pentru masa pe care o avem acum doar tabliile. A abandonat picioarele meselor din ’37 si ’38, aruncându-le printre copaci. În timpul razboiului, un gradinar a dat peste cele doua „rebuturi” ale mesei si le-a dus dincolo de Coloana, într-un rondou pe care l-au numit „masa festiva”. Brâncusi n-a vrut-o. Mai avem deci un monument, nedorit de Brâncusi.
La început el i-a spus „Masa rotunda”. A venit pe urma V. G. Paleolog care a sustinut în prima sa monografie ca Brâncusi i-ar fi spus lui ca aceea este „Masa Tacerii”, si asa i-a ramas denumirea. Dar denumiri are mai multe: unii i-au zis „Masa Dacica”, altii „Masa Templierilor”… Fiecare i-a dat o denumire dupa simbolurile pe care le-a putut identifica, dupa o hermeneutica personala. De altfel, întregul ansamblu Brâncusi este pâna la urma înteles dupa puterea de întelegere a fiecaruia care îl priveste. Avem de a face cu un complex de opere care se explica una pe cealalta. Legate prin teme de baza. Una este tema eroilor, Coloana fiind asemanatoare unui stâlp de casa, cum se puneau cândva pe mormintele voievozilor. Portalul Pacii este legat de aceeasi tema. Masa este si o masa a pomenirii. Apoi este tema timpului, cea mai importanta în acest ansamblu pe care îl unifica si mai puternic. Elementul de baza este clepsidra, ceasul. 12 scaune în jurul Mesei, care amintesc de 12 luni, 12 ore, 12 sfinti cu Hristos la masa, 12 constelatii. Anul, în ultima instanta, care curge mereu si în cerc închis. Mai mult, privind Aleea, avem o… coloana pe orizontala. Daca luam scaunele si le punem unele peste altele ajungem tot la o coloana a timpului, cu 30 de scaune. Coloana adevarata va pastra însa doar 16 scaune – 4 la patrat, simbol al întelepciunii în numerologia antica. Brâncusi are o arta comunicativa. Trebuie sa vorbeasca. Sa spuna ceva. Sa vorbeasca despre om. Timpul, cum vedeti, curge dinspre Vest spre Est. Dinspre viitor spre trecut. Sensul curgerii timpului vazut filosofic. Iar ducerea aceasta a timpului în coloana, si scurgerea lui spre noi, spre om, înseamna încrederea ca omul are un viitor, ca nu are moarte. Si, pâna la urma, aceasta poarta, dincolo de faptul ca este un portal, o poarta de triumf, care aminteste de prima tema, eroica, este si o poarta a timpului, a omului înfratit, oriunde s-ar afla el, cu ceilalti oameni. Ceea ce arata încrederea în oameni pe drumul lor de a cladi o viata mai buna, sugerata prin Coloana care pare departata, dar nu este chiar atât de departe. Si care merge spre Soare cu încredere puternica în viitor. Si daca ne uitam spre ea de aici, de la masa, vedem doua lucruri: dragostea, simbolizata prin Poarta, si apoi, fiindca a pastrat biserica – credinta.
– Dar Poarta, care se afla de fapt chiar „la mijlocul” complexului?
– Ea este a saptea varianta a Sarutului, cu care a început de fapt arta moderna si contemporana sub numele parintelui nou al ei care a fost Brâncusi. Partea de deasupra este o arhitrava, luând motivul lazii de zestre. Si are acolo niste incizii care reprezinta simbolic tot omul, cu partea sa din dragoste, cu femeia, dar si împreuna cu alte cupluri care se unesc într-un dans. Poate si dansul victoriei în razboi, dar si o hora a muncii care se face cu prilejul sarbatorii recoltei, al oricarei izbutiri a omului pentru sine. Si iata deci ca si aceasta Poarta a Sarutului devine o opera complexa, cu o încarcatura maxima de simboluri care nu exprima altceva decât optimismul si încrederea omului în viata.
În ceea ce priveste ansamblul in întregul sau, pâna acum i s-au dat peste 120 de intepretari. El ramâne un complex deschis în continuare. Numai Coloana, daca stam lânga ea si o privim din mai multe unghiuri si de la mai multe distante, sugereaza întotdeauna cu totul altceva. O data o contopire cu cerul, o data cu Soarele. O data un crez, când Soarele este doar un punct deasupra ei. O credinta ca altadata în puterea Soarelui. Romboidele se pot asocia cu crestele muntilor din apropiere – Parângul, spre care Coloana are o aplecare naturala, de atractie din partea muntelui, de 21 de grade în timpul furtunilor puternice, dar ea nu cade. Si în tot timpul vibreaza. Cine pune urechea pe Coloana si sta mai mult timp simte o revigorare.
– Nu este prima oara când Coloana este restaurata. Desi, prin anii ’50, s-a încercat doborârea ei, ca fiind o rusine pentru orasul Târgu Jiu…
– În 1953, când s-a organizat la Bucuresti Festivalul Mondial al Tineretului, tinerii, utemistii de atunci, vrând sa faca rost de fonduri, au considerat ca s-ar putea servi de monumentul acesta, erodat de vreme si cu o culoare întunecata. Si au încercat, fara aprobarea primariei, sa-l dea jos, tragând de un odgon scurt, fixat de primele doua romboide din partea de jos. Bineînteles ca senila tractorului s-a învârtit în loc si a trebuit sa renunte. Au plecat dezamagiti ca nu putau învinge Coloana.
În momentul de fata, Coloana este remetalizata pentru a patra oara. Culoarea ei galbena nu rezista în timp pentru ca metalul se oxideaza din cauza zonei cu o atmosfera acida. Ea trebuie remetalizata cel putin din zece în zece ani. Carola Göbel Welker, autoarea primei lucrari monografice despre opera lui Brâncusi, a spus ca aceasta Coloana ar fi trebuit facuta din aur, cum primise Brâncusi din partea lui Tatarascu asigurarea. De ce a fost dorinta lui Brâncusi ca ea sa fie galbena? În primul rând pentru ca unghiul dintre romboide îsi înlatura umbrele când culoarea este galbena. Apoi, prin culoarea galbena, ea capata o simbolistica optimista: bogatie, încredere, puterea de a se depasi.
– Dar acele „presupuse” sculpturi ale lui Brâncusi asupra carora specialistii înca nu si-au spus cuvântul?
– Brâncusi, cât a lucrat ansamblul, a avut un atelier în casa Primarului Balanescu, unde de fapt a gândit aceste opere, a facut desenele si a si dormit aici, dupa modelul vietii sale de la Paris. În calatoriile lui pe valea Blahnitei, unde este si statiunea balneara Sacelu, recunoscuta înca de pe vremea daco-romana, el a recoltat mai multe pietre cu forme aparent bizare. Unele i-au convenit si le-a amenajat în gradina acestei case-atelier. Aceste opere de tip „objéts trouvés” sunt importante si fac parte din creatia sa. S-a spus ca nu ar fi originale. Atâta timp însa cât si le-a însusit si le-a adus în mediul lui de viata, ele îi apartin. Eu am scris primul articol de semnalare a acestora într-un numar din „Cronica”, de la Iasi, acum mai bine de 20 de ani si ele au intrat de atunci în patrimoniul cunoscut al lui Brâncusi. Catalogul operelor sale nu este deci complet pentru ca nu cuprinde si operele de tinerete realizate în tara. El nu a plecat la Paris sa se formeze într-un singur an. A lasat în tara o sumedenie de opere de tinerete realizate din diverse materiale. Eu cunosc cel putin sase opere numite „Sarutul”, care o preced pe cea cunoscuta de la Paris.
– Contestate?
– Ele au fost contestate de cei care nu vor sa mai schimbe catalogul si continutul operei lor. Dar Brâncusi trebuie sa primeasca ceea ce este al sau. Si trebuie sa-i recunoastem opera o data cu descoperirile în timp. Si lui Eminescu i s-au descoperit poezii. Sa nu le integram între capodoperele sale pentru ca nu s-au aflat de la început în primele culegeri? Continuu putem învata din opera necunoscuta si sa o integram si pe aceasta în cataloagele necesare. Eu am fost cel care am lansat aceasta idee la o întrunire la Muzeul Literaturii, cu câtiva ani în urma, cînd a fost lansata o carte despre Eminescu pe coperta careia s-a pus una din aceste opere, capul lui Eminescu, decoperit de un cercetator mai tânar si care nu a fost credibil. Dar opera îi apartine lui Brâncusi. Dateaza din 1899, când se sarbatoreau 10 ani de la plecarea dintre fiinte chiar a lui Eminescu. Omagiul lui Brâncusi catre un alt mare artist român era legat deci de numele lui Eminescu. El avea simtul realitatii si al valorilor si nu s-a înselat niciodata. Tot atunci am exprimat ideea ca exista cel putin înca 40 de astfel de opere, pe care eu le-am vazut. De pilda, curând se va vorbi în Europa despre o lucrare din tinerete, necunoscuta pâna acum, care este de fapt o varianta la „Cumintenia Pamântului”, despre care s-a zis ca nu exista decât într-un singur exemplar. O opera în marmura, foarte importanta, care dovedeste evolutia lui Brâncusi în creatia ideatica. Pentru ca el face o sculptura intelectualizata, care are nevoie de initiere, de cunoastere, pentru a-i întelege toate sensurile si puterea de comunicare. Am verificat aceste opere si am vorbit despre ele în cartea mea, „Estetica operei lui Brâncusi”, considerând ca trebuie sa fie integrate în cataloage.
– Va multumesc foarte mult si nu cred ca putea sa fie o încheiere mai potrivita a discutiei noastre decât punerea la o aceeasi masa a doua genii ale poporului român – Eminescu si Brâncusi.
Biserica Domneasca din Ploiesti
Biserica Domneasca din municipiul Ploiesti, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel,...
Comentarii