Chiar in clipa cand credeam ca femeii nu i se mai pot descoperi „noi continente erotice”, nemaivazute unghiuri de filmare si geometrii originale de pus in valoare, descoperim ca exista artisti care stiu sa interpreteze cu brio rolul de Cristofor Columb al nudului. Dar asta se intampla foarte rar si doar cu acei fotografi profesionisti care nu se lasa dusi de valul comercialului, adica de curentii ieftini ai oceanului de kitsch in care pestii se inmultesc ca firele de nisip. Unul dintre acesti magicieni care taie femeia in unghiuri surprinzatoare si apoi o reintregeste ca pe o floare cu geometrie variabila a fost Bill Brandt.
Nascut (1904) la Hamburg, dar cu tata englez, acest artist fotograf si fotoreporter de mare succes al realitatii interbelice si postbelice si-a anulat – din motive neprecizate – „mostenirea germana” si a declarat ca este nascut la Londra. Dupa Primul Razboi Mondial se imbolnaveste grav de plamani si sta mult timp in sanatoriu, in Elvetia. In aceste circumstante ii cunoaste pe Ezra Pound si mai ales pe maestrul fotografiei, Man Ray. A fost marea sansa a lui Bill Brandt de a fi introdus in arta fotografica profesionista, devenind ulterior ucenic al lui Ray, in studioul acestuia din Paris (1930).
Mutandu-se apoi la Londra, Brandt incepe sa fie cunoscut si apreciat drept colaborator al unor reviste de prestigiu precum „Picture Post” si „Harper’s Bazaar”. Editeaza doua albume fotografice dedicate vietii cotidiene a londonezilor, iar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial se implica in crunta lupta de rezistenta impotriva atacurilor germane. Dupa razboi, se dedica portretisticii si peisajelor. Starea de pace ii asigura confortul necesar studiului nudului feminin, caruia i se dedica din ce in ce mai mult, evitand vulgaritatile si ocolind drumurile deja batute ale altor artisti. Folosind tehnici optice speciale, Brandt publica doua albume originale ale „femeii distorsionate”, cum spunea el, avand un succes imediat: „Perspectives of Nudes” (1961) si „Shadows of Light” (1966).
Comentariile din epoca au fost favorabile si modul sau „colturos” de a imortaliza femeia a starnit controverse. La inceput, s-a considerat ca Bill Brandt nu este un poet, ci mai degraba un fel de geolog care descopera straturi de roca neasteptate in relieful nudului. Dupa cum se observa in exemplele alese, artistul este convins ca mereu este ceva nou de descoperit atunci cand stii cum sa privesti trupul femeii dintr-o perspectiva la care ea insasi nu se asteapta.
Modelele sale sunt statice si, aparent, au putin de-a face cu senzualitatea unor sirene legate de catarg. Dar din marea de plictiseala aparenta tasnesc franturi de poezie romantica si unghiuri misterioase. Artistul pare un om de stiinta care descopera o specie noua si vrea s-o fotografieze din toate unghiurile posibile, pentru ca prin imagine sa evite cuvintele. Trupul femeii asa-zis distorsionate poate fi atragator si daca este admirat din pozitii neconventionale. Bill Brandt abandoneaza definitiv imaginea clasica impusa de zeitele din panzele clasicilor si frivolitatile fotografilor lipsiti de imaginatie. El inventeaza o lume noua, o noua continent-femeie, o noua conceptie asupra artei de a inviora o tema veche de cand lumea.
„Femeia colturoasa” a starnit o emulatie binevenita in randul fotografilor profesionisti, care in anii de dupa moartea lui Brandt (1983) au fost etichetati drept „fetisisti”. Unul dintre urmasii lui Brandt, Steve Goedde, este exemplificat in grupajul nostru cu o fotografie emblematica, in care se poate vedea diferenta fata de inaintasul sau.
PAUL IOAN
Comentarii