In zorii unei zile de vara, Japi Honoo voia sa fotografieze lebedele de pe lacul din Central Park (New York). Apropiindu-se de luciul apei, a zarit o femeie tanara cu sevalet, care picta în cel mai traditional mod. Intrusa a avut brusc un sentiment ciudat, caci ea venise sa surprinda imagini digitale pentru ciclul sau de lucrari „Femei si atat”. Dorind sa intre în vorba cu pictorita amatoare, Japi a zarit în sacosa deschisa un cablu. Intrand în vorba cu necunoscuta, aceasta i-a marturisit, în cele din urma, ca plecase de acasa fie sa picteze, fie sa se spanzure. Alesese prima varianta, pentru ca observase o lebada mai trista decat ea…
Ciudata întamplare a impresionat-o profund pe artista japoneza Japi Honoo (nascuta în 1968), naturalizata în Italia si locuind langa Venetia. Se pare ca ideile sale tematice din ciclul „Femeie si atat” s-au modificat de atunci, în sensul ca disperarea dar nu si resemnarea a luat locul feminismului obsesiv din lucrarile ei.
Conform artistei, biografia unei femei este „inundata de o disperare continua, pe care ajunge sa nu o mai bage în seama, dar pe care o respira din zori si pana în amurg”. De aceea, un barbat ocrotitor nu poate face decat sa-i declanseze o trecatoare amnezie; disperarea existentiala o pandeste permanent si profita de fiecare clipa de slabiciune.
Arta pe care o practica Japi Honoo s-ar putea descrie astfel: o tocana de stiluri si teme clasice si moderne pusa la cuptorul cu microunde reprezentat de computer. În afara de seriile dedicate artei japoneze traditionale (pe care o stapaneste prin formatia ei culturala), ciclurile care au în prim-plan femeia europeana sunt lovite de inconsecventa stilistica si cromatica, dar au un numitor comun cutremurator: ea este, în ciuda eufemismelor, sexul slab si o sclava a propriului destin cu care nu se lupta, ci este prizoniera acestuia. Punctul vulnerabil al ei este maternitatea.
Trupul femeii este supus, la Japi Honoo, unui asediu al frivolitatii. Umilintele îndurate sunt „spalate” doar de aducerea pe lume a unui copil – medicamentul de care avea nevoie pentru a învata sa zambeasca. De aceea, sexul femeii este adevaratul „centru al lumii reale”, supus unui lung sir de metafore dintre cele mai stranii. Din multe lucrari ale sale reiese ca nu este întotdeauna un centru al placerilor, ci unul al unui univers separat de cel al barbatului. Inapt sa înteleaga suferinta femeii, barbatul nu o poate satisface psihic niciodata. Este, probabil, blestemul existential al sexului slab-frumos pe care Japi Honoo il exprima prin arta sa digitala care simuleaza pictura.
Nu vom întalni prea des un cuplu în compozitiile artistei. Poate, în conceptia ei, femeia îsi este suficienta siesi. Si este aroganta tocmai pentru ca ea este simbolul suferintei neîntelese de nimeni. Duritatile sexualitatii, perioadele critice si atractia carnala creioneaza un caracter de otel care-si ascunde sensibilitatea si disperarea prin indiferenta fata de lumea din jur. Din cand în cand, ea se odihneste pe o petala uriasa; aceasta o poate sustine pentru ca trupul însangerat este ca un fulg pe cale sa se topeasca. La randul ei, mana unui copil înca nenascut o poate mangaia, pentru ca i-a simtit devotamentul înainte de a vedea lumina zilei… Mama a doi copii, Japi Honoo se copilareste victimizandu-se ca o domnisoara înca nedescoperita de cavalerul pe cal alb.
PAUL IOAN
Comentarii