Ce atmosfera divina trebuie sa fi fost in studioul pictorilor care foloseau drept model femei pentru care multi s-ar fi batut in duel sau ar fi baut la nesfarsit absintul uitarii! Ganditi-va numai la exceptionala scena din „Atelierul pictorului”, de Gustave Courbet, in care femeia (probabil sotia maestrului) isi acopera partial goliciunea. Ei bine, pe aceste zeite in carne si oase as dori sa le scot in evidenta, pentru ca este nedrept sa ramana in umbra. Nu numai senzualitatea lor exemplara a contat pentru pictori, ci si tandretea lor, clipele de iubire autentica si, de cele mai multe ori, trecatoare. De ce? Pentru ca alt magician al culorilor si formelor apela la relieful afrodisiac al nudului lor. Treceau din floare in floare, de la un pictor la altul, mandre de atentia binemeritata care se acorda fapturii lor privilegiate de mama natura.
Incep acest miniserial cu una dintre cele mai bine cotate modele ale boemei parisiene, care a fost si dotata cu talent artistic si a semnat cateva panze demne de luat in seama. Este vorba de suava aventuroasa Suzanne Valadon (1865-1938), fiica de pictor si prima femeie admisa in Societé Nationale des Beaux-Arts (1894). Frumoasa, focoasa si cu o privire misterios-amenintatoare, Suzanne avea o fire atat de rebela, incat si-a cautat de timpuriu libertatea in lumea circului. Dar la cincisprezece ani, acrobata in devenire sufera un accident (la trapez) care o elimina din acea arena.
Fara sa ezite, paseste in alta arena, si anume in aceea a confruntarii cu talentul pictorilor de a-i valorifica trupul de nimfa. Primul care o remarca in lumea cluburilor de noapte din Montmartre (cartierul general al sarantocilor talentati) este Henri de Toulouse-Lautrec, hoinarul pitic si vesnic euforic. Imbatat de frumusetea Suzannei, Lautrec se incumeta sa-i dea si primele lectii de pictura si-si da seama ca are de-a face cu o fata inzestrata cu talent. Iar ea servea drept model dar si invata arta de a aseza culorile in forme placute ochiului.
Si cum in mahalaua Montmartre toti pictorii, poetii si muzicienii isi impartaseau experientele in localurile dedicate lor, Suzanne ajunge sa fie si preferata lui Pierre-Auguste Renoir. Acesta avea sa realizeze cele mai frumoase panze cu deja celebrul model, lasand uitarii – aparent – compozitia „Mahmureala” a lui Lautrec. Renoir o vede luminoasa dar nu vesela. Era clar ca in acele timpuri Suzanne isi cauta propria identitate si putin mai multa fericire.
Pana atunci, pentru ea fericire insemna un corset plin de morcovi (pentru prospetimea pielii), un tap in camera care sa-i manance schitele esuate si portia de caviar pe care o dadea pisicilor sale „catolice” in ziua de vineri, „ca sa nu pape carnita, ca e post”. Si, in anul 1883, se produce miracolul: Suzanne Valadon aduce pe lume un baiat, Maurice. Niciodata nu s-a aflat cine a fost tatal, asa ca pe certificat scria numele de familie Valadon. Mai tarziu, baiatul a adoptat numele de Utrillo, dupa un prieten de familie. El avea sa devina celebrul pictor Maurice Utrillo, mai cunoscut decat mama sa.
In acelasi an 1893, Suzanne traieste o scurta si profunda poveste de dragoste cu muzicianul Erik Satie, care canta la pian in cluburi de noapte. Acesta o cere in casatorie chiar dupa prima noapte de amor, dar ea visa altceva. Iubirea lor a durat doar cateva luni, timp in care pictorita Valadon incepe sa-si semneze creatiile si-i face un portret memorabil trecatorului amant: un tanar slab, cu lavaliera larga si ochelari cazuti pe nas… Avea sa fie doar o statie in destinul trepidantului accelerat care a fost fermecatoarea Suzanne Valadon. Incercarile ei de a-si romanta destinul aveau sa continue, la fel ca si povestea noastra.
PAUL IOAN
Comentarii