Pe buna dreptate, toate omagiile care i se aduc lui Rubens sunt meritate. Pictorul flamand a facut de unul singur o opera baroca in fata careia toti modernistii – si chiar neastamparatul Dalí – isi scot palaria si se intreaba cum a fost posibil ca un singur artist sa aduca in fata publicului atata teatralitate si dinamism. Poate ca un altfel de omagiu ar fi urmatorul: Rubens a fost fiul lebedei din celebrul episod mitologic in care Leda, regina Spartei, a fost pacalita de seful de pe Muntele Olimp. Transformat in lebada, Zeus a fecundat-o pe muritoarea Leda. Dar aceasta s-a impreunat in aceeasi noapte si cu sotul ei, Tyndareus.
Au rezultat doua perechi de gemeni: semizeii Elena si Polux si muritorii Castor si Clitemnestra (conform cu Homer). Ei bine, la fel unirea dintre Jan Rubens (tatal) si Maria Pyperlincks (mama) poate fi considerata o fecundare divina. Caci numai un fiu de zeu putea realiza, de exemplu, scena intitulata „Rapirea fiicelor lui Leucip”, ale carei dramatism si complexitate pot fi cu greu egalate chiar si prin mijloacele cinematografice de astazi. In acea panza magnifica, gemenii Castor si Polux rapesc pe fiicele regelui Leucip, ca niste cavaleri care culeg flori naravase de pe camp…
Ca flamand nascut in Germania (Siegen, Westphalia) si catolic din tata calvinist, Peter Paul Rubens (botezat astfel pentru ca s-a nascut in ajunul sarbatorii Sf. Petru si Pavel, 28 iunie 1577) si-a consolidat studiile in Italia. De la Michelangelo, Caravaggio si Tiziano a invatat atat spectacolul dat de personajele compozitiei, cat si spectacolul oferit de contrastele de culoare – folosirea rosului carmin in contrast cu azurul cerului si al culorii palide a pielii imbratisate de umbrele de ansamblu.
Numai ca Rubens a dus naturaletea prezentelor umane, in special nudul feminin de muritoare si nu de zeita, pe culmile dramatismului care poate fi comparat cu piesele lui Shakespeare. Involburarea trupurilor, musculatura tensionata si acuratetea fizionomiilor sunt marca universala a flamandului. Iar destinul i-a oferit marea sansa de a trai intr-o epoca in care Biserica romano-catolica era in plina reforma si astfel biblicul si mitologicul l-au preocupat in egala masura.
Interpretarile panzelor lui Rubens nu sunt usoare, cu toate ca tematica lor pare sa nu creeze confuzii sau derogari de la original. El insusi spunea apropiatilor ca pentru unele compozitii, admiratorii trebuie sa-i ceara explicatii. Nu era o afirmatie aroganta, ci expresia faptului ca acest om supraom (apreciat pana si de morocanosul Nietzsche) era un erudit, un enciclopedist avant-la-lettre. As exemplifica doar cu panza „Cei patru evanghelisti”, in care Luca, Matei, Marcu si Ioan stau in aceeasi incapere si asculta povetele unui inger. Armonia pe care vrea s-o induca Rubens este doar o parere, pentru ca cele patru Evanghelii sinoptice au contradictii si omisiuni importante, fiind redactate de grupuri separate de protocrestini, in epoci si locuri diferite (intre anii 70 si 110 d.Ch.). Atrage atentia, in mod special, arborele genealogic al lui Iisus.
Mai aproape de litera biblica este exceptionalul triptic „Ridicarea pe cruce” (executat pentru catedrala din Antwerp), in care doar musculatura excesiva a lui Iisus este neobisnuita, insa acest detaliu fizionomic este o influenta directa a lui Michelangelo… Admirati, macar o data pe an, operele lui Rubens si raspundeti la intrebarea: faptul ca in panza sa „Cei patru filosofi” exista si un autoportret, poate fi considerat o exagerare? Eu personal nu cred, pentru ca si Rubens si Mozart au locuit la un etaj pana la care nu exista trepte, ci doar un vid de nepatruns.
PAUL IOAN
Comentarii