Oricât de valoroase si de cautate ar fi capodoperele lui Francisco Goya, nu cred ca as putea accepta ca vreuna din lucrarile sale sa-mi decoreze un perete al odaii. Deznadejdea, macabrul si întunericul din spiritul uman sunt atât de obsesive în ciclurile principale ale acestui romantic cu ochi de filosof pesimist, încât m-ar indispune. Deprimarea si ironia neagra sunt caracteristicile unui geniu al picturii spaniole, care a facut puntea spirituala între Velázquez si Picasso.
Nascut la Fuendetodos (Aragon), în 1746, Goya intra ucenic într-un atelier de pictura la 14 ani, în Zaragoza. Lucrarile sale emotioneaza si aprecierile nu mai contenesc. Pe atunci era dedicat temelor religioase si portretisticii. Nimeni nu banuia câta sensibilitate exista în spiritul acestui pictor care va fi de doua ori respins la admiterea la Academia regala de arte frumoase – al carei director va deveni peste ani. Cu toatea acestea, recunoasterea talentului sau este pusa în evidenta de bursele obtinute pentru studii în Italia (la Roma si Parma).
Întors în Spania, se casatoreste cu Josefa (fiica mentorului sau) si ajunge cunoscut în cercurile regale. Primeste comenzi pentru palate din Madrid si Escorial si pentru catedrale. Totodata, personajele înaltei societati îi comanda permanent portrete. Devine protejatul Ducelui de Osuna si apoi pictorul regelui. Goya ar fi trebuit sa fie generos cu imortalizarea marilor nobili, însa din operele sale se desprinde un usor dispret fata de vanitatile si mediocritatea acestor personaje. Maestrul nu-si poate stapâni ironia fata de cei cu „sânge albastru”, desi era platit cu sume exorbitante.
Anul 1792 aduce primele semne ale deprimarii artistului. O boala necunoscuta (probabil un virus) îi provoaca surzenia si maestrul patrunde treptat într-o lume întunecata, din care pictorul nu poate vedea decât o realitate animata de vicii, prostie si amenintarea mortii. Asa se face ca în 1799 apare primul sau ciclu de gravuri intitulat „Capricii” (80 la numar). Cel care poarta numarul 43 este celebra lucrare „Somnul ratiunii naste monstri”. Aceasta va fi emblema tuturor operelor sale ulterioare.
Angoasa si tulburarile psihice ale pictorului vor contribui decisiv la atmosfera macabra si sarcastica cu care si-a epatat contemporanii. De altfel, soarta n-a fost deloc binevoitoare cu el. Invadarea Spaniei de catre Napoleon (pe care-l credea un spirit evoluat, atasat Revolutiei Franceze) a fost o crunta dezamagire si maestrul dedica dezastrului din tara sa ciclul „Ororile razboiului”. Artistul patriot îsi impresioneaza publicul prin seria de lucrari care demasca violenta. Pe lânga starea de nesiguranta si haos din tara sa, o alta lovitura îi ataca puternic psihicul: îi moare sotia (1812).
Din ce în ce mai bolnav, haituit de viziuni sordide si stari de dezechilibru psihic, maestrul se retrage în Franta. Lucreaza însa frenetic si da la iveala ultimul ciclu al pesimistului incurabil: „Seria neagra”. Din aceasta lucrare se desprinde capodopera „Saturn devorându-si copiii”, o aluzie si la conflictele interne din Spania. Si totusi, deosebim si o raza de lumina în creatia sa. Este vorba despre enigmaticul „duet” de picturi Maja, dezbracata si imbracata (1800 si 1803). Ca si Mona Lisa, femeia este greu de identificat, poate ca era vorba despre iubirea lui trecatoare pentru ducesa de Alba… Constientizându-si propria conditie umana precara, fizica si psihica, Goya se retrage într-o singuratate profunda si moare la Bordeaux, la optzeci si doi de ani.
PAUL IOAN
Comentarii