Renumit pentru covoarele sale, orasul Buhara din Uzbekistan, asezat pe râul Amu-Daria, important centru economic si cultural medieval, a fost succesiv capitala statului condus de dinastia Seibanizilor in secolul al XVI-lea, apoi a Emiratului de Buhara, intre 1747-1920, a Republicii Populare Sovietice Buhara intre 1920-1924, fiind apoi absorbita de Republica Sovietica Socialista Uzbeka. Minunatele cladiri istorice din centru au fost incluse in 1993 in Patrimoniul Universal UNESCO. Vechiul oras fusese secole in sir considerat unul dintre cele mai importante centre comerciale ale Asiei, aflându-se la unul dintre capetele faimosului „drum al matasii”.
Cu toate ca importanta lui a scazut in secolul al XIX-lea, exista inca multe monumente arhitectonice care atesta rolul sau economic si faima de odinioara.
Unul dintre aceste monumente este „Palatul de Vara al Emirului Buharei”. Cu toate ca a fost construit mult dupa acele perioade glorioase, respectiv in anii 1890, el mentine mult din vechiul stil local pentru a putea fi considerat un exemplu de felul in care conducatorii Buharei isi inaltau palatele. In limba persana palatul se numea „Casa Lunii si a Stelei”, denumirile orientale fiind renumite pentru rezonanta lor poetica.
Inaltat de emirul Ahadhan, la circa patru kilometri in afara cetatii propriu-zise, combina in mod fericit elementele traditionale islamice cu cele ale arhitecturii rusesti. De fapt emirul si-a trimis mesterii si arhitectii la St. Petersburg si la Yalta pentru a invata metodele constructorilor de acolo si pentru a le intelege stilul. Palatul, asa cum il vedem noi astazi este acatuit din doua parti distincte, dar pentru ca nu a tinut cont de anumite rigori pare mai degraba un amestec ciudat.
Constructia primei parti, cea a lui Ahadhan (Abdul-Aklad-khan) a inceput in 1892. A fost ridicata in stilul traditional, folosit pentru cladirile particulare ale Buharei, dar la o scara mai larga, asociindu-se trei constructii cu unu si doua etaje. Cea de a doua parte a palatului a fost ridicata de Sayid-Alim-khan chiar inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial. Noul palat este mare, cu o multime de pavilioane, incluzând sali de receptie, de distractie, camere de locuit, haremul, depozite de alimente, o gradina zoologica si o multime de casute asezate in jurul parcului impodobit cu pajisti inverzite si copaci impunatori. Intrarea in parc se face printr-o poarta asemanatoare unui arc de triumf, decorata cu modele abstracte din mozaic. Una dintre atractiile parcului il constituie bazinul mare, umbrit de arbori, construit intre 1917-1918. Se spune ca ultimul emir petrecea mult timp intr-un pavilion alaturat, privind femeile haremului care se jucau in apa. Uneori arunca in bazin un mar si cea care il prindea isi petrecea noaptea cu el.
O scara larga, cu trepte foarte putin inalte, conducea spre o aripa cu doua etaje a palatului, ridicata intr-un usor excentric stil victorian-islamic. Parterul acesteia a fost conceput ca o resedinta de tara victoriana, cu ferestre largi terminate in arc si coloane intre ele, o galerie cu arcade de deasupra si din nou ferestre inalte cu aceleasi capete in arc. Cea mai frumoasa camera din Palatul Nou este „Sala Alba” la care pentru decoratiile stralucitoare de stuc ale plafonului si peretilor, a lucrat vreme de doi ani o echipa condusa de Usto Shirin Murdov din Buhara. Astazi, „Palatul de Vara al Emirului” este inclus in circuitul turistic, si ofera o oaza de racoare si liniste in praful si arsita verii.
IRINA STOICA
Comentarii