Intamplare foarte rara în culisele unei capodopere: un sef de stat îsi pregateste o vizita prelungita în atelierul unui pictor pentru a examina o panza aproape finalizata. Ce-i drept, respectiva pictura imortaliza un moment istoric din viata acelui suveran si, dupa cum se va confirma ulterior, chiar din istoria Europei. Este vorba, poate ati ghicit, despre întrevederea dintre Napoleon Bonaparte si maestrul sau preferat, neoclasicul Jacques-Louis David. Foarte probabil, acea vizita importanta pentru cariera artistului s-a petrecut în anul 1807.
„Încoronarea lui Napoleon la Notre Dame” este o panza de mari dimensiuni, pe masura maretiei momentului, am putea spune. Caci doi oameni apropiati Revolutiei franceze se gasesc în momentul crucial al „schimbarii de macaz istoric”, (re)inaugurand un regim monarhic si, implicit, nobiliar. Napoleon s-a autoproclamat împarat în 1804 si a primit binecuvantarea (sacralizarea) papei la 2 decembrie acelasi an.
Ceremonia extrem de elitista s-a desfasurat la Notre Dame de Paris. Singurul „civil” admis în interiorul celebrei catedrale, printre atatea fete simandicoase sus-puse, nobili care-si vedeau privilegiile ocrotite din nou, a fost maestrul David, fost apropiat al lui Robespierre si, culmea!, semnatar al condamnarii la moarte a fostului sot al lui Josephine Bonaparte (Alexandre de Beauharnais). Însa maestrul si fostul general se mai întalnisera fata în fata în 1797, cand primul i-a facut doar o schita viitorului împarat.
Panza la care ne referim are dimensiunile de 610 x 931 centimetri si în ea sunt prezente peste douazeci si cinci de personaje. Importanta colosala pe care i-a acordat-o Napoleon este dovedita si de modul cum a fost conceputa. Pictorul a trebvuit sa cunoasca personal pe marea majoritate a participantilor la ceremonie, pentru a le imortaliza fara gres fizionomiile.
În aceste circumstante, realizarea picturii a durat aproape doi ani, si asta mai ales din cauza acelei vizite cvasisecrete a împaratului. Cronicile spun fara dubii ca Napoleon a privit cu mare atentie panza cel putin o ora, timp în care a analizat persoanele care i-au fost martore. În toata acea perioada, el a facut maestrului mai multe observatii si David a trebuit sa refaca anumite detalii.
Nu era prima oara cand Bonaparte îi facea anumite „corectii de principiu” pictorului sau personal. În 1801, David finalizeaza panza „Napoleon trecand Alpii” (spre Italia, ocupata de austrieci pe cand el se afla în Egipt). Toata lumea stie ca liderul calarea un magar, dar capodopera îl prezinta pe un armasar alb. Mai mult, pe stancile din apropierea calului sunt inscriptionate numele Bonaparte, Hannibal si Charlemagne. O alaturare care spune totul despre setea de glorie a celui care, candva, fusese un apropiat al revolutionarilor…
În tumultuoasa sa existenta, marele si influentul pictor Jacques-Louis David (1748-1825) a avut si un moment de „luciditate artistica”. Astfel, în 1798, cand Napoleon se decisese sa efectueze o campanie în Egipt, maestrul l-a refuzat pretextand ca „este prea batran” pentru o astfel de aventura. El avea pe atunci doar cincizeci de ani si si-a trimis un elev în acea expeditie. Un alt moment de demnitate l-a avut atunci cand Ludovic XVIII l-a invitat sa revina din exil, dar David a refuzat. A murit în 1825, la patru ani dupa moartea prietenului sau, Napoleon Bonaparte.
PAUL IOAN
Comentarii