„Sfântul Nicolae” din Tulcea

           Istoria acestei biserici este la fel de zbuciumata ca a Dobrogei însesi si ca istoria întregii noastre tari. În 1821 , când rusii obtin prin negocieri Delta Dunarii, românii din Chilia Veche sunt evacuati cu forta si instalati la Bestepe Moldoveneasca (Mahmudia de mai târziu).

           Istoria acestei biserici este la fel de zbuciumata ca a Dobrogei însesi si ca istoria întregii noastre tari. În 1821 , când rusii obtin prin negocieri Delta Dunarii, românii din Chilia Veche sunt evacuati cu forta si instalati la Bestepe Moldoveneasca (Mahmudia de mai târziu). Aici, la sud de bratul Sfântul Gheorghe, îsi înalta un locas de închinaciune, cu hramul Sfântul Nicolae, patronul celor care calatoresc pe mari sau locuiesc în apropierea unor ape. În noua biserica sunt depuse icoanele si odoarele aduse de la Chilia Veche.
           La un an dupa pacea de la Adrianopol, în 1830, se traseaza noile frontiere ruso-turce si cu acest prilej sunt evacuate toate satele românesti de pe malul drept al bratului Sfântul Gheorghe. Românii pleaca acum din Bestepe dar se stabilesc la Tulcea împreuna cu cei din satul vecin Prislav, creând astfel doua cartiere cu numele respective.
           Între 1846-1847 locuitorii de aici se bucura de înaltarea unei biserici de scândura, datorita eforturilor sustinute ale lui Nedelcu Gâsca. Aceasta a fost, dupa cât se pare, prima biserica româneasca din Tulcea. Avea tot hramul Sfântului Nicolae si se bucura de icoanele si odoarele din vechea biserica de la Chilia Veche.
           Locasul s-a subrezit destul de repede si de aceea obstea românilor condusa de fiul lui Nicolae Gâsca, Vasile Gâsca, alaturi de Costache Dumitru Boamba, Mihalache Petrescu si altii hotarasc înaltarea unei biserici din piatra. A trebuit sa se obtina întâi firmanul care aproba constructia, acesta cuprinzând si permisiunea ca ea sa aiba trei turle. Începuta în 1862, cladirea a fost terminata la rosu în 1868, cheltuindu-se în acest scop 280000 de lei turcesti. Biserica a fost zugravita si tencuita abia dupa revenirea Dobrogei la patria muma. Este un locas sobru, impunator, fara pridvor la intrare ci cu o scara larga, conducând spre usile cu arcade. Fatada este împartita în doua registre. Cel superior este marginit de un brâu zimtat si etaleaza un sir de ocnite cu doua ferestre la mijloc, asezate simetric deasupra usilor de la intrare.
           Arhitectura monumentului vadeste anumite influente orientale predominant fiind însa stilul neoclasic.
           În 1867, cu prilejul calatoriei la Constantinopol, domnitorul – pe atunci Carol I – a fost oaspetele mutesarifului de Tulcea, Rezim Pasa. Primit cu entuziasm de populatia orasului, el a donat bisericii în constructie 100 de galbeni si mai multe vase de argint.
           A fost un sprijin generos, urmat de multe altele ale unor oameni de suflet, care, prin dragoste de frumos si credinta în Dumnezeu, au înaltat catedrala orasului.