Atunci cand ne orientam admiratia spre marii maestri ai sculpturii universale, ne putem mandri cu o pseudo linie genealogica in care-l regasim si pe inconfundabilul nostru Constantin Brancusi. Exista un curent al criticii de arta in care este evidentiata aceasta filiatie. Evident, primul cronologic este Michelangelo Buonarroti (1475-1564), geniul Renasterii culminante care ne-a mangaiat sufletele cu "Pietà" si "David". Urmeaza uluitorul reprezentant al barocului italian, Gianlorenzo Bernini (1598-1680), care ne-a alintat sensibilitatea cu "Extazul Sfintei Teresa" si "Apollo si Daphne". La randul sau, Antonio Canova (1757-1822), revine exceptional la rafinamentul clasic si devine unul dintre cei mai impresionanti reprezentanti ai neoclasicismului.
In linia acestor mari maestri urmeaza Auguste Rodin (1849-1917), cu realismul si inceputurile modernismului secolului XX, iar Brancusi a fost marele geniu al simbolisticii si modernismului prin celebrele sale "Pasare in zbor", "Sarutul", "Muza dormind" sau "Coloana fara sfarsit"… In atentia noastra se afla astazi unul dintre cei mai delicati insufletitori ai marmurei, venetianul Antonio Canova.
Ramas orfan de la trei ani, Antonio are sansa de a fi crescut de bunicii sai. Si-a descoperit de timpuriu talentul de a desena cu gentilete trupuri umane si animale, cu sprijinul bunicului care era taietor in piatra. Baiatul de zece ani impresioneaza prin tendinta de a realiza opere monumentale si devine protejatul unui patrician venetian. Anecdotica biografiei sale spune ca atunci cand a fost chemat sa manance in familia sa, politicianul a fost foarte placut surprins de un leu sculptat intr-o bucata de unt de Antonio… Comenzile minore primite la Venetia ii determina pe unii calugari sa-i ofere o chilie drept studio de creatie.
Faima sa de "sculptor cu mana fina" ajunge la Roma si din anturajul papei este chemat pentru a i se oferi comenzi consistente. La douazeci si trei de ani, Antonio Canova incepe sa-si faca un nume in lumea artistilor, iar "Theseu, invingatorul Minotaurului" primeste admiratia nestavilita a tuturor (va ajunge la Londra, la "Victoria and Albert Museum"). Lucreaza la monumente papale, iar cenotaful sau pentru papa Clement la XIII-lea devine celebru. Dar Canova era indragostit de mitologie. Cupidon, Psyche si alte personaje reprezinta adevarate embleme ale sensibilitatii sale artistice, care parca alinta marmura atunci cand o anima, iar trupurile nude parca ar avea o caldura interioara evidentiata si de razele de lumina. Mult pretuit la Roma, Canova este chemat la Paris de insusi Napoleon (1802), caruia ii face bustul ca Prim-Consul.
Colosala statuie "Napoleon precum Marte facatorul de pace", la care a lucrat patru ani, ajunge in cele din urma la ducele de Wellington. Celebritatea creste si Canova va realiza si o statuie a lui George Washington, care va ajunge in Carolina de Nord… Calatoriile il obosesc si-l imbolnavesc pe maestru, care se va simti din ce in ce mai rau in 1822. Lucrand la Napoli, pentru Ferdinand al VII-lea (statuie ecvestra), sculptorul are dureri atroce in piept din cauza efortului fizic. Se retrage la Possagno (localitate a Republicii Venetia) unde moare la 65 de ani. Inima ii va fi ingropata in mausoleul pe care el insusi il pregatise pentru Tiziano, in biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Venetia.
PAUL IOAN
Comentarii