In spatiul Cosmic

           La ora când cititi aceste rânduri, urmele pasilor umani pe solul Lunii se vor fi învechit cu aproape 32 de ani – atât a trecut de la celebrul prim pas selenar al lui Neil Armstrong, de la momentul când un reprezentant al singurei forme de viata rationala cunoscute de noi a rostit profetice cuvinte: „Un mic pas pentru om, unul urias pentru omenire”. Cuvinte pe care miliardele de coplanetari ai eroilor de pe nava Apollo 11 le-au înteles asa, atunci, în 21 iulie 1969: de acum încolo, frati de pe planeta Pamânt, începem sa ne desprindem din leaganul copilariei omului si sa pornim catre Americile care ne asteapta pe alte planete.

           La ora când cititi aceste rânduri, urmele pasilor umani pe solul Lunii se vor fi învechit cu aproape 32 de ani – atât a trecut de la celebrul prim pas selenar al lui Neil Armstrong, de la momentul când un reprezentant al singurei forme de viata rationala cunoscute de noi a rostit profetice cuvinte: „Un mic pas pentru om, unul urias pentru omenire”. Cuvinte pe care miliardele de coplanetari ai eroilor de pe nava Apollo 11 le-au înteles asa, atunci, în 21 iulie 1969: de acum încolo, frati de pe planeta Pamânt, începem sa ne desprindem din leaganul copilariei omului si sa pornim catre Americile care ne asteapta pe alte planete…
           Dar n-a fost sa fie asa. În visele de colonizare a spatiului cosmic a intervenit elementul profit. Sutele de miliarde de dolari si ruble cheltuite de americani si sovietici au raportat, surprinzator, dividende uriase. S-a îmbogatit know-how-ul militar, în primul rând, dar au explodat, pur si simplu, gigantica industrie a telecomunicatiilor, fabuloasa lume a televiziunii planetare, inimaginabilul universal – înca in nuce – al Internet-ului informatic. Au câstigat bani grei companiile de teledetectie, agricultura, minerit, cartografii, navigatorii aerieni si maritimi. Aventura cosmica si-a schimbat, în consecinta, alura si tendintele. A aparut mai profitabila exploatarea cosmosului de deasupra capetelor noastre decât desprinderea de planeta. Dupa încheierea misiunilor Apollo, pe Luna am uitat-o, ocupati prea mult cu treburile Pamântului, cu darâmarea Zidului Berlinului, cu big-bang-ul computerelor, electronicii si robotizarii si, mai nou, cu transformarea cetatenilor Terrei în 6 miliarde de consumatori, cum bine sade unei planete capitaliste.
           …Si n-a mai zburat nimeni spre stele… Ba da, robotii. Sonde robotizate au a-martizat, în 1976, urmate de un confrate robot, dupa 21 de ani. Americanii au inventat un avion cosmic navetist, util carausiei catre tara de deasupra stratosferei, rusii au construit prima „locuinta” cosmica permanenta, statia MIR, apoi, împreuna, luându-i parteneri si pe vest-europeni, au pus prima „caramida” la ISS – Statia Spatiala Internationala – poate nucleul viitorului mare laborator spatial, poate primul „cvartal” de apartamente cosmice, în care urmasii lui Homo Sapiens se vor obisnui cu viata în imponderabilitate, sau, poate primul complex de uzine pentru produse farmaceutice ultrafine si pentru sensibile cip-uri electronice. Aventura martiana care urmeaza, în primele decenii ale secolului ce vine va fi data tot în seama robotilor: în 2003, profitând de o „fereastra” în alinierea planetelor, o astronava va ajunge în zona gravitationala a lui Marte si va lansa pe planeta rosie un vehicul robotizat, de fapt, un prospector care colecteaza roci si – atentie – le expediaza catre o „cutie postala”, un vehicul cosmic aflat pe orbita circummartiana. Dupa doi ani, întâmplarea se va repeta, iar în 2008 un vehicul transportor va prelua cele doua containere cu roci si le va aduce pe planeta Pamânt. Naveta Pamânt-Marte-Pamânt va deveni de rutina, spre anii 2015, când deja pe firmamentul martian vor fi circulând, cu diverse treburi, zeci si sute de navete robotizate fabricate de inginerii Homo faber. La acea vreme, cerul de lânga noi va fi întesat de sateliti, de fel si fel de laboratoare (aproape) extra-terestre si, probabil, o unitate de minerit, laborator în acelasi timp, va începe sa functioneze pe Luna – poate în ideea ca atât retelele de sateliti, cât si solul martian si cel lunar pot aduce profit investitorilor, de aici, de pe Pamânt. Dar Homo Sapiens, în carne si oase, va ramâne acasa. Într-o superba povestire „Vizitecii”, vizionarul, care este Mihail Gramescu, imagineaza o astronava-planeta, care pleaca, încarcata cu semeni de-ai nostri, sa descopere planete, pe care oamenii sa le colonizeze. Nava Viziteca se va întoarce, peste mii de ani, din periplul sau, pentru a gasi însa, în locul Pamântului înfrigurat de curiozitate si aventura, o planeta placida, pe care o conduc hipercomputere omniprezente si unde omul a gasit cu cale sa-si raspunda la marile lui întrebari doar prin simulare si modelare pe calculator. Asa ca aparitia „vizitecilor” din negura timpului va fi considerata de computere si oameni drept… producatoare de instabilitate si dezordine publica – în consecinta artileria robotizata care apara Terra de eventuale atacuri extraplanetare intra în actiune. Viziteca va fi spulberata, asa cum spulberate ar putea sa fie, din prea mare dorinta de profit, de catre prea capitalistii sai urmasi, visele de aventura cosmica ale romanticului cetatean al Mileniului II al Erei Omului.