Jadul logodit cu eternitatea

          Cele mai vechi atestari privitoare la piatra imperiala chinezeasca ne parvin de acum aproape cinci mii de ani. Cu meticulozitatea pe care le-o cunoastem, scribii chinezi ai anului 2950 î.

          Cele mai vechi atestari privitoare la piatra imperiala chinezeasca ne parvin de acum aproape cinci mii de ani. Cu meticulozitatea pe care le-o cunoastem, scribii chinezi ai anului 2950 î.Ch. consemnau ca ideograma „yu” (o linie verticala taiata la mijloc de o alta linie) reprezinta cel mai pretios lucru facut de natura, el reunind cerul, pamântul si omenirea pentru a le conserva în eternitate.
          Cel mai semnificativ indiciu asupra veneratiei chinezilor pentru jad este reprezentat de „sarcofagele”de jad ale împaratilor si de obiectele din aceeasi materie prima care-i însoteau în morminte. „Costumul de jad” asigura nemurirea pentru suveran, iar femeile si barbatii de rând îsi asigurau prin intermediul jadului dragostea si virtutile. Dar numele acestei pietre sufocate de semnficiatii înalte provine din Europa, mai precis de la spaniolescul „hijada” si frantuzescul „ejade”. Pretiosul mineral n-a fost apreciat în Vechiul continent decât prin secolul XIV, o data cu expeditiile de colonizare a Lumii Noi.
          
          Jadelitul, marele concurent amerindian
          
          Lucrarile arheologice desfasurate în teritoriile amerindiene au scos la iveala un alt tip de jad, specific Americii Centrale si de Sud. Olmecii, mayasii, toltecii si zapotecii erau mari mesteri ai prelucrarii unui jad prezentând culori mai intense. Era extrem de pretios si pentru acestia, caci obiectele rituale, de podoaba si cele specifice suveranilor amerindieni erau executate de o clasa aparte de faurari. Astazi, jadul amerindian este numit „jadelit” si este mai pretios, se pare, decât cel chinezesc. Care este diferenta? Jadelitul este un mineral numit pyroxen, iar jadul este un nefrit (coincidenta cu termenul grecesc pentru rinichi, „nephros”). Compozitia diferita face jadelitul mai placut privirii, caci are zone intens colorate alternând cu zone translucide care reflecta lumina mai spectaculos decât nefritul. O legenda amerindiana spune ca pentru a ghici viitorul poporului sau, un suveran primea o bucata de jadelit brut, în care „bijutierul” personal facea o fanta. Lumina Soarelui intra în „cerul verde” si iesea cu toate informatiile ascunse în interior; cele bune aveau nuante de verde si alb, iar cele rele de brun roscat. Regele stia sa masoare de cât bine si de cât rau va avea parte natia lui, si putea chiar sa intuiasca durata vietii sale. Din pacate, atunci când jadelitul era „trist”, suveranul dicta sacrificii ritualice de fecioare (la olmeci si mayasi, în special) pentru a îmblânzi viitorul… O legenda chinezeasca vorbeste despre fiul de împarat care s-a nascut îmbracat în jad si asa a ramas toata viata. Neputând avea urmasi (nici o femeie n-a avut voie nici macar sa-l priveasca, dupa ce a împlinit 14 ani), acest print de jad a fost ascuns într-un subteran al palatului si acolo a devenit „oracolul verde” care caligrafia legi si reguli de comportare pentru anturajul imperial si pentru oamenii de rând. Marea surpriza a arheologilor provine din Europa, caci au fost gasite unelte (cutite si securi) din jadelit, apartinând neoliticului, dar nu a fost identificata nici o mina europeana de jadelit. Cum au ajuns acele obiecte pe teritoriul european de la tolteci sau de la chinezi, acum multe mii de ani? Iata o enigma înca fierbinte pentru cercetatori.