Goana dupa planetele de apa
Unii astronomi iau în serios ideea existentei, în alte sisteme solare, a unor planete acoperite în întregime de ape: un singur ocean, adânc de peste 100 de kilometri!
Ipoteza planetelor-oceane apartine unei echipe de astrofizicieni francezi coordonate de Alain Léger si se refera la asa-numitele planete extra-solare (sau exoplanete). Aceasta, deoarece în sistemul nostru solar, Pamântul pare a fi, cel putin dupa cunostintele noastre actuale – singurul capabil sa „gazduiasca” imense cantitati de apa, la suprafata: la o distanta mai mica fata de Soare, aceasta s-ar evapora, iar la o mai mare departare decât Terra, s-ar transforma în gheata.
Goana dupa planetele de apa
Unii astronomi iau în serios ideea existentei, în alte sisteme solare, a unor planete acoperite în întregime de ape: un singur ocean, adânc de peste 100 de kilometri!
Ipoteza planetelor-oceane apartine unei echipe de astrofizicieni francezi coordonate de Alain Léger si se refera la asa-numitele planete extra-solare (sau exoplanete). Aceasta, deoarece în sistemul nostru solar, Pamântul pare a fi, cel putin dupa cunostintele noastre actuale – singurul capabil sa „gazduiasca” imense cantitati de apa, la suprafata: la o distanta mai mica fata de Soare, aceasta s-ar evapora, iar la o mai mare departare decât Terra, s-ar transforma în gheata. Ceea ce nu înseamna ca, exceptând planeta noastra, Universul ar fi uscat. Fie si numai pentru ca fabricarea faimoasei molecule, din doi atomi de hidrogen (cel mai raspândit gaz din Univers) si un atom de oxigen (si el, destul de des întâlnit), nu e deloc complicata. Astfel se face ca micrometeoritii ce roiesc în sistemul nostru planetar contin circa 20% din masa lor, apa; asemenea apa cosmica, Terra primeste permanent, ea adunând într-un an mai mult de 4.000 tone.
Neastâmparatele surori ale lui Jupiter
Uranus bate însa recordurile în domeniu, pentru planetele sa zicem vecine cu noi, înmagazinând în miezul sau apa sub forma de gheata, echivalenta cu de sase ori greutatea Pamântului! O planeta-ocean seamana cu Jupiter „a noastra”: gigantica, alcatuita din gaze cu volum de sute de ori mai mare decât cel al Terrei, gaze ce comprima puternic un mic nucleu solid. Dar surpriza e alta. Unele dintre aceste vedete cosmice flirteaza periculos cu Soarele lor; cel putin, daca ne luam dupa etica stiintifica a astrofizicienilor pamânteni. De exemplu, prima exoplaneta descoperita se afla la 7,8 milioane km de steaua 51 Pegasi; or, se considera ca planetele gazoase se formeaza la multe sute de milioane distanta de steaua lor. De aceea, pentru a explica paradoxul (aparent), oamenii de stiinta ofera un raspuns cât se poate de simplu; planetele gazoase – precum Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun – pur si simplu… nu au astâmpar: ele se misca pe o imensa spirala, având în centru steaua lor, asa încât la un moment dat ajung destul de aproape de aceasta. Iata cum obiceiul migratiei produce importante transformari în întregul Univers.
Astrofizicienii lui A. Léger au realizat si imagini de detaliu ale planetelor de apa. Prototipul virtual l-au numit Okeania. Nu e tocmai grea (are doar o optime din masa Terrei), caci altfel ar fi condamnata sa ramâna o gigantica gazoasa, vesnic înghetata, imensa presiune de la supfata împiedicând topirea ghetii, chiar la temperaturi de sute de grade Celsius. Dar Okeania se încalzeste, pe masura ce se apropie de soarele sau si, la peste 0s C, un dezghet general face ca întreaga planeta sa devina un ocean adânc de 100 km, deasupra unui sol înghetat. Aici, micrometeoritii au toate conditiile sa semene molecule vii, aduse din Cosmos, asa cum se considera ca s-a petrecut si pe Terra, cândva. Si sa declanseze în timp aparitia unor fiinte marine de genul balenelor rosii, al delfinilor cu blana ori al stridiilor muscatoare… Ma rog, nici chiar asa nu se va întâmpla, deoarece vietatile (cum sunt cele terestre, cel putin) au nevoie de permanenta înnoire a mineralelor din organism (fier, magneziu etc.), proces imposibil, în lipsa unui contact al apei cu partea de roca a planetei. Totusi, în conditiile descrise, e foarte posibil sa existe organisme vii cu totul necunoscute si greu de imaginat. Pentru ca, deocamdata, despre teorie este vorba. Practic, cel mai devreme, în anul 2014 va fi posibila observarea exoplanetelor, gratie lui Darwin. Ne referim la supertelescopul spatial ce se doreste a fi lansat în orbita atunci si care ar putea sa-i dea o lovitura de gratie tizului sau, Charles, cel cu teoria evolutionista.
„Carnea” din seminte de floarea-soarelui
Un deseu banal din industria uleiului se transforma într-un burger vegan care...
Comentarii