Artistii sunt, prin firea lucrurilor, firi excentrice, cu idei si atitudini diferite de ale oamenilor simpli, motiv pentru care multi ii considera „genii neintelese”. Faptul e valabil nu doar pentru pictori, sculptori sau scriitori, ci si pentru slujitorii celei de-a saptea arte. Si daca despre ispravile actorilor si actritelor stim absolut tot, prin intermediul paparazzilor, nu acelasi lucru se poate spune despre cei aflati dincoace de obiectivul camerei de filmat – regizorii. Faptul ca ei nu se expun in public nu inseamna insa ca n-au si ei ciudateniile lor…
Akira Kurosawa
Perfectionist desavârsit, regizorul japonez a fost supranumit „Tenno” – imparatul, pentru modul sau dictatorial de a-si duce la indeplinire proiectele. Pentru a atinge efectul dorit, el a apelat adesea la metode socante, ca de pilda in filmul Rashomon unde, pentru ca picaturile de ploaie sa fie vizibile in cadru, el a amestecat apa cu cerneala si a pulverizat mixtura prin intermediul unor furtunuri. In Tronul Sângelui (1957), o transpunere japoneza a dramei shakespeariene Macbeth, pentru mai mult realism el a cerut unor arcasi profesionisti sa traga asupra personajului principal cu sageti reale, existând pericolul ca acesta sa fie ucis. In Ran (1985), el a cerut realizarea unui urias castel-butaforie, pe pantele Muntelui Fuji, care a fost apoi incendiat si a ars pâna la temelii, pentru o singura scena de film. O alta idee trasnita a lui Kurosawa era de a-si alege, cu totul intâmplator, un actor din distributie si de a-l insulta. Astfel, considera el, ceilalti actori erau motivati sa joace cât mai bine, de teama de a nu fi si ei injurati!
Lars Von Trier
Filmele sale sunt renumite pentru imaginile socante, inclusiv pentru scenele explicite de sex, iar actorii care vor sa evolueze sub bagheta lui Von Trier stiu ca trebuie sa lase acasa orice urma de rusine. In ciuda acestui fapt, insa, regizorul danez este un catolic fervent, convertirea la religie venind in urma unui moment foarte dificil din viata lui. Teama obsesiva de zborul cu avionul a facut ca majoritatea filmelor sale sa fie turnate in Danemarca sau Suedia, chiar daca actiunea lor se desfasoara peste Atlantic. Când filmele sale au premiera la Cannes, Von Trier se scoala din noapte, se suie la volan si conduce fara intrerupere, pâna in Franta!
Orson Welles
Cariera acestui titan al cinematografiei americane a fost pusa in primejdie inca de la primul film, Cetateanul Kane, o biografie neromantata a celui mai mare mogul mediatic al Americii interbelice, William Randolph Hearst. Acesta a incercat sa interzica difuzarea filmului, dar scandalul izbucnit l-a determinat sa bata in retragere. Dar influenta lui colosala a facut ca Welles, considerat un „copil teribil” al cinematografului american, sa nu mai primeasca finantare pentru a filma in Statele Unite. Cei ce au lucrat cu Welles il descriu ca pe un tiran narcisist care nu suporta sa fie contrazis, chiar si atunci când stia ca nu are dreptate.
Stanley Kubrick
Un alt regizor cu care actorilor le era aproape imposibil sa lucreze, dar din al carui geniu s-au nascut filme precum 2001 – O odisee spatiala, Portocala mecanica, Shining sau Spartacus a fost Stanley Kubrick. Desi in viata reala era un om foarte cumsecade, pe platourile de filmare se transforma intr-un monstru. Lipsa lui de respect fata de actori era totala; nu-i lauda niciodata, pentru performantele lor, in schimb ii critica si chiar ii jignea atunci când i se parea ca nu joaca la intreaga lor capacitate. Kirk Douglas, care a evoluat sub bagheta lui Kubrick in Spartacus, isi amintea acea perioada ca pe un cosmar. Ego-ul supradimensionat al regizorului, faptul ca nu accepta nici un compromis si considera ca intotdeauna viziunea sa artistica este superioara convingerilor celor din jurul sau au facut tuturor actorilor cu care a colaborat zile fripte. In timpul filmarilor la Shining, nemultumit de o scena, a dispus repetarea ei de 148 de ori, record mondial inca neegalat!
John Ford
Singurul om care a câstigat de patru ori Oscarul pentru regie, John Ford a fost si unul dintre cei mai „tacaniti” si in acelasi timp mai dur regizor – este si singura persoana care a reusit sa-l faca pe John Wayne sa plânga! Dar Ford cerea imposibilul nu doar de la actori, ci si de la el insusi. Primind permisiunea de a filma invazia Aliatilor in Normandia, in iunie 1944, el s-a implicat cu atâta pasiune incât a fost ranit de un glont inamic, fara insa sa se opreasca din filmat. Mai târziu va repeta scena de bravura in timpul bataliei din Pacific, contra japonezilor, când de asemenea va fi impuscat si ranit grav. Firea lui ciudata ii contraria pe artisti, dar Ford avea o gura spurcata si un suflet de aur. Atunci când fost actor al studiourilor Universal i-a solicitat un sprijin financiar, pentru sotia lui care urma sa fie operata, regizorul l-a facut mai intâi cu ou si cu otet pentru ca cerseste, dupa care i-a completat cecul solicitat, ca si cum nimic nu
s-ar fi intâmplat…
Werner Herzog
Tot pasiunea de-a dreptul nebuneasca pentru meserie il caracterizeaza si pe regizorul Werner Herzog. Aventurier innascut, el a calatorit si a filmat in toata lumea, din Grecia in Sahara si Antarctica, din Africa in Australia. Si date fiind peripetiile prin care a trecut, este un miracol ca se mai afla in viata. In timpul filmarilor la Aguirre, in Amazonia, el i-a obligat pe membrii echipei sale sa traiasca in conditii primitive, pentru a intra mai bine in pielea personajelor. In Fitzcarraldo, el a pus in pericol vietile a sute de figuranti, cerându-le sa traga un vas cu abur, de 300 tone, pe panta unui munte, cablurile putându-se rupe in orice moment. In anii ’80, a fost la un pas de a fi ucis de eruptia unui vulcan, pe care o voia surprinsa cât mai de aproape. In doua dintre cele mai cunoscute filme ale lui, Enigma lui Kaspar Hauser si Stroszek, Herzog l-a distribuit in rolul principal pe Bruno Schleinstein, un muzician autodidact care si-a petrecut aproape intreaga viata in azile psihiatrice! Dar cea mai ciudata relatie a avut-o Herzog cu actorul lui fetis, Klaus Kinski, cu care s-a luat de numeroase ori la bataie, in timpul filmarilor, fapt care nu i-a impiedicat pe cei doi sa se declare „prieteni la catarama”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii