Problemele psihice cunosc in prezent foarte multe forme de manifestare, diagnosticate diferit de medicii specialisti, care trag implicit un semnal de alarma cu privire la cresterea ingrijoratoare a numarului persoanelor afectate, ca si la faptul ca adolescentii, tinerii si chiar copiii au nevoie tot mai frecvent cel putin de consiliere in domeniu. Potrivit acelorasi specialisti, prima cauza a mortalitatii in psihiatrie o constituie anorexia mentala. Tulburarile de comportament alimentar fac ravagii in randul populatiei, de multe ori lasandu-i dezarmati pe parinti si pe medici, atunci cand pacientul este un adolescent dominat fie de anorexie, fie de bulimie. Se adauga aici si faptul ca tinerea sub supraveghere a tanarului pacient atunci cand problemele deja s-au instalat, este considerata a fi tardiva si departe de o masura eficace optima.
La limita suportabilitatii
Urmarirea atenta a evolutiei anorexiei duce la o eficacitate a tratamentului cu atat mai mare, cu cat boala e depistata mai devreme. Informatiile astfel acumulate ar trebui sa le permita medicilor aflati in contact cu adolescentii sa repereze de la bun inceput semnele care indica foarte clar aceasta patologie. De remarcat ca in toate tarile occidentale si din UE, intre 0,5 si 2% din numarul total al adolescentilor sunt afectati de asemneea tulburari ale comportamentului alimentar, si in primul rand fetele, care reprezinta nu mai putin de 90% din cazuri. Debutul tulburarilor poate fi insa unul inselator.
Odata ajunsa la pubertate, fata sesizeaza numeroase modificari petrecute in corpul ei, intre care si aparitia binecunoscutelor „forme rotunde” in zona pieptului, a abdomenului, a soldurilor si a picioarelor. Este natural sa ia putin in greutate, lucru care se intampla uneori sa-i fie semnalat si de parinti ori de eventualul frate mai mare. Drept urmare, adolescenta devine ingrijorata, incearca sa ceara si parerea colegelor de scoala, care de obicei ii confirma ca a inceput sa ia proportii. In general, din pacate, cam astfel arata debutul clasic al anorexiei, in care putem repera cu usurinta lipsa de informatie, ignoranta si uneori chiar malitiozitatea.
Pentru unele adolescente situatia descrisa mai sus devine de nesuportat. Ele isi impun un autocontrol drastic, urmeaza cele mai draconice cure de slabire si treptat se lasa chiar antrenate de o anume excitabilitate ce poate fi indusa de privarea de hrana. Pe termen scurt, se infometeaza intentionat si slabesc, ceea ce le face sa creada ca lucrurile evolueaza spre bine. Aici apare de altfel si particularitatea anorexiei, caci pacienta nu se plange de nimic si – odata diagnosticata afectiunea – respinge orice fel de ingrijiri.
Responsabilitatea parintilor
Primii chemati sa se implice in aceasta grava problema a adolescentilor care este anorexia, sunt parintii. Ei trebuie sa-i acorde copilului o atentie sporita, imediat ce observa la acesta un comportament nefiresc in timpul meselor ori faptul ca, desi este slabut(a) si mai degraba firav(a), insista pe ideea ca e gras(a). Totodata, in mod normal parintii observa cei dintai transformarile copilului (adolescentului), deoarece medicii ajung din ce in ce mai greu sa examineze asemenea pacienti, mai ales ca adolescentele devin si foarte reticente la o eventuala consultatie de specialitate.
Daca anorexia e depistata de timpuriu, cateva interventii simple asupra functionarii relatiilor de familie sunt in general suficiente pentru a debloca situatia. In cazurile mai grave, cand boala s-a instalat de mai mult timp, pacientul trebuie spitalizat. Unele fete ajunse aici se afla in starea mai mult decat dramatica a pierderii a circa jumatate din greutatea lor normala. La modul ideal, se invoca punerea sub control a pacientei pe mai multe directii, deci de catre o echipa multidisciplinara si pe o durata de timp suficient de lunga, ceea ce la noi e extrem de greu de realizat, dar nu si imposibil.
Pistele de urmat nu sunt totusi foarte complicate: reperarea precoce a maladiei, instituirea primelor ingrijiri in viata de zi cu zi, legatura stransa cu spitalul si cu diversii profesionisti care ar putea interveni, dar si implicarea indirecta a anturajului pacientei. Sunt, daca vreti, posibili vectori ai vindecarii, care pot conduce nemijlocit la evitarea unor consecinte de o gravitate extrema, asa cum se poate observa si din casetele de mai jos.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii