Razboiul de 20 de ani contra SIDA

          Virusul care ucide
          
          Scurt istoric
          
          În 1979, în Statele Unite (California si New York) au fost descrise pentru prima data simptomele unei boli necunoscute; pacientii erau în general tineri, provenind din grupuri de homosexuali, aspect care a contat mult în felul cum a fost perceputa boala de catre opinia publica. Apoi, aceleasi simptome au fost identificate si la heterosexuali, în special la consumatorii de droguri injectabile, dar si la hemofili si politransfuzati.

          Virusul care ucide
          
          Scurt istoric
          
          În 1979, în Statele Unite (California si New York) au fost descrise pentru prima data simptomele unei boli necunoscute; pacientii erau în general tineri, provenind din grupuri de homosexuali, aspect care a contat mult în felul cum a fost perceputa boala de catre opinia publica. Apoi, aceleasi simptome au fost identificate si la heterosexuali, în special la consumatorii de droguri injectabile, dar si la hemofili si politransfuzati. Cazuri similare au fost înregistrate în Haiti si Africa ecuatoriala.
          În 1981, boala a capatat un nume AIDS (în engleza) sau SIDA (în franceza). În 1984, comunitatea stiintifica internationala, dar si populatia din întreaga lume, avea sa afle ca a fost descoperit un virus necunoscut pâna atunci, responsabil de aparitia bolii.
          
          Cum se manifesta infectia?
          
          Într-o perioada de timp care difera de la caz la caz, se constata prin analize specifice o diminuare progresiva a sistemului imunitar. Tocmai de aceea persoanelor infectate, depistate seropozitive (cu virusi în stare latenta), li se recomanda efectuarea periodica de analize care urmaresc chiar numarul limfocitelor. Cum explica specialistii moartea limfocitelor CD4? Prin declansarea unei activitati de sinucidere celulara, activata si comandata de in-fectia cu HIV. La fel cum arborii îsi pierd treptat frunzele toamna, organismul intra într-un proces de autodistructie celulara, functiile normale ale celulelor fiind dereglate de actiunea virusului. Încarcatura virala creste progresiv în sânge si la nivelul ganglionilor limfatici.
          
          Cum se face depistarea?
          
          Metodele cel mai des utilizate sunt indirecte, adica se constata daca în sânge exista anticorpi produsi de organism împotriva intrusului viral. Daca nu sunt detectati anticorpi, persoana este diagnosticata ca seronegativa. Singura exceptie o fac sugarii nascuti de o mama seropozitiva. Cel putin pe parcursul primului an de viata, ei sunt înca purtatori ai anticorpilor mamei, chiar daca nu sunt contaminati cu virusul. Testul este clarificator abia catre cea de-a 14-a luna de viata a copilului.
          
          Cum se transmite virusul HIV?
          
           În viata sociala cotidiana obisnuita nu exista nici un risc de contaminare cu virusul HIV. În familia în care unul dintre membrii sai e contaminat, nu exista pericol decât pentru partenerul lui sexual. Daca virusul poate fi prezent în lacrimi sau în saliva (care contine un inhibitor al virusului), cantitatea este atât de slaba, încât nu prezinta nici un risc. Pielea este si ea „impermeabila” fata de virus. Întepatura de tântar, suspectata la un moment dat ca fiind capabila sa transmita infectia, este o spaima care s-a dovedit falsa. – Calea de infectare este cea directa. Relatia sexuala cu un partener seropozitiv comporta riscuri, chiar daca mucoasele organelor sexuale nu sunt afectate de leziuni (rani, fisuri, traumatisme, infectii ignorate etc.). Penetrarea anala multiplica riscul contaminarii de trei ori. Totodata, statisticile au dovedit ca relatiile buco-genitale comporta un risc infim în comparatie cu penetrarea anala, în timp ce sarutul nu a fost niciodata incriminat, în nici un caz de contaminare. – Contagiozitatea unei persoane purtatoare a virusului HIV este variabila în timp, deoarece cantitatea de virus prezenta în secretiile sexuale difera în functie de starea, latenta sau nu, a virusilor. Asa se explica de ce un seropozitiv poate contamina într-un timp scurt mai multe persoane, dupa cum, dimpotriva, exista numeroase cupluri în care unul dintre parteneri, desi este seropozitiv, nu-l infecteaza pe celalalt timp de luni sau ani, în ciuda faptului ca nu recurge la masuri de protejare (prezervativ).- Transfuzia de sânge sau transplantul de organe provenite de la donatori seropozitivi reprezinta o alta posibilitate de contaminare, desi, cel putin teoretic, acest risc ar trebui sa fie exclus daca regulile de prevenire a incidentelor de acest fel s-ar respecta întocmai în institutiile medicale.- Riscul contaminarii prin întepatura cu ac de seringa contaminat cu sânge proaspat infectat (când se fac tratamente injectabile) este apreciat la 0,3%. În schimb, practica folosirii aceleiasi seringi de catre consumatorii de droguri este o forma curenta de extindere a epidemiei. – Pericolul contaminarii în urma unor întepaturi accidentale în locuri publice e aproape nul, virusul având o perioada de viata foarte scurta în aer liber. – Riscul contaminarii sugarului în timpul alaptatului de catre o mama seropozitiva, aflata într-o faza avansata a infectiei este major, motiv pentru care se recomanda alimentarea artificiala a copilului.