Unele cântece au adevarate puteri magice. Ele intensifica momentele delicate ale vietii si pot transforma o perioada mohorâta intr-una incântatoare. Si aceasta datorita functiei identificatoare a cântecului Punând cântecul sub lupa psihologului, Philippe Grimbert, psihanalist, considera ca, in general, cântecul inlesneste exprimarea tristetii, supapa a emotiilor umane.
Tristetea unui cântec ce intra in rezonanta cu melancolia ascultatorului, il va face sa verse lacrimi, dar si sa reasculte melodia respectiva. In continuare, aceasta forma de expresie va avea capacitatea de a capta "amprenta timpului". Reascultarea unei melodii vechi de 20 de ani are capacitatea de a reinvia in mintea ascultatorului o perioada din viata sa: vacantele copilariei, o iubire apusa… Paradoxal, aceeasi melodie care in urma cu ani stârnea lacrimi, de aceasta data face mare placere ascultatorului. Rolul cântecului este fundamental in structurarea psihica a individului. Incepând cu bataile ritmice ale inimii mamei, cu melodicitatea vocii ei sau cu tonurile baritonale ale vocii tatalui, fetusul capteaza lumea si o percepe ca pe o rumoare melodica. Apoi, dupa ce se naste, primele cuvinte pe care le aude sunt cele pe care i le adreseaza parintii, modulându-si vocile cât mai melodios. In sfârsit, copilul cânta inainte de a sti sa vorbeasca. Din toate aceste motive, spre deosebire de alte forme de expresie, cântecul incânta pe toata lumea, neexistând persoane total insensibile fata de acesta.
Comentarii