Pâna la accidentul de la Cernobîl, dezvoltarea energiei nucleare sovietice a avansat într-un ritm rapid, dar multe proiecte ambitioase ale oamenilor de stiinta sovietici din domeniul nuclear au esuat.
Potrivit uneia dintre versiuni, o astfel de soarta a avut în anii 1960 o masina dotata cu un motor atomic. Sovieticilor le-a venit ideea unei „masini nucleare” dupa ce în 1958 compania americana Ford a prezentat schema masinii atomice Ford Nucleon, un autovehicul care urma sa fie propulsat de un reactor cu uraniu, un generator de abur si doua turbine cu abur.
Dar nenumarate dificultati de ordin tehnic au facut ca Ford Nucleon sa ramâna doar un exponat de muzeu. Între timp, de cealalta parte a Cortinei de Fier, inginerii sovietici monitorizau progresele colegilor lor occidentali.
O poveste neconfirmata spune ca, în 1958, al doilea secretar al ambasadei sovietice la Washington ar fi vazut macheta Ford Nucleon la o expozitie industriala. Impresionat de inventia Ford, acesta i-a împartasit ideile sale liderului sovietic de atunci, Nikita Hrusciov, care a ordonat imediat dezvoltarea unui analog sovietic al automobilului atomic. Evident, proiectul a fost strict secret si s-a desfasurat sub conducerea fizicianului Alexandr Kamnev. Acesta a proiectat elementul principal al masinii – o instalatie nucleara functionala. La început, Kamnev a decis sa mearga pe aceeasi cale ca americanii pentru a lua reactorul nuclear si a-l reduce la dimensiuni acceptabile. În cele din urma, în 1965, designerii sovietici au prezentat un prototip al „Volga-Atom” bazat pe GAZ-21 Volga, fabricata la acea vreme de Uzina de Automobile Gorki.
Se povesteste ca Volga-Atom avea un motor cu patru cilindri care folosea uraniu 235 îmbogatit si ca ar fi fost testata cu succes în orasul rus Severomorsk. Având în vedere ca nu exista dovezi documentare care sa sustina aceste afirmatii, cel mai probabil este vorba de un mit. Cu toate acestea URSS a reusit sa puna un reactor nuclear „pe roti”.
La mijlocul anilor 1950, producatorii sovietici au proiectat TES-3, o statie electrica transportabila pe senile, care cântarea 310 tone si avea la bord peste 37 de kilograme de uraniu.
Deoarece Leonid Brejnev, cel care între timp îl înlocuise pe Hrusciov la conducerea URSS, nu a aratat interes pentru continuarea lucrarilor, proiectul a fost transformat. În anii 1980, sovieticii au construit o centrala electrica mobila „Pamir-630D”, care consta dintr-un reactor racit cu gaz (76,5 tone), un set actionat de o turbi-na cu gaz (76 tone), doua unitati de control (2×20 tone) si o unitate auxiliara (20 tone).
Întregul sis-tem urma sa fie pus pe platforme si transportat de tractoare. Si acest proiect a fost, de asemenea, anulat în urma catastrofei de la Cernobîl. Dar visul de a fabrica un automobil cu propulsie nucleara nu a murit, deoarece tendinta de a crea reactoare nucleare mai mici, mai sigure si modulare continua.
În 2009, inginerul Lawrence Kouvene a prezentat publicului conceptul de masina „Cadillac World Thorium Fuel”. Acest model este pozitionat ca o masina capabila sa functioneze 100 de ani fara realimentare si reparatii. Într-un reactor nuclear de tip nou se utilizeaza un thorium – un metal radioactiv din care o cantitate de doar un gram produce la fel de multa energie ca 30 de mii de litri de benzina.
GABRIEL TUDOR
Comentarii