Jacques Vallée este probabil cel mai faimos si titrat investigator al fenomenului OZN aflat în viata. Într-o discutie cu Micah Hanks, redactor-sef si cofondator al publicatiei The Debrief, Vallée a rememorat mai multe detalii din viata sa, detalii din care merita sa reproducem câteva pasaje semnificative.
S-a nascut în 1939, în Pontoise, în nordul Frantei, într-o epoca si regiune marcata de razboi. Apoi, în vara anului 1946, au aparut rapoartele despre „rachete” fantomatice peste tari precum Suedia, ridicând temeri ca poate sovieticii faceau teste, cu o arma aeriana secreta pe care o capturasera de la germani. În anul urmator, un nou tip de paranoia avea sa izbucneasca peste Atlantic, ziarele americane fiind inundate de povesti despre „farfurioare zburatoare” vazute pe cer, în special în spatiul aerian din jurul locurilor importante pentru securitatea nationala a SUA.
În toamna lui 1954, pe masura ce valul de observari de obiecte ciudate se întindea peste America de Nord, Franta a avut propriul sau torent de rapoarte despre fenomene similare. Ziare majore precum L’Aurore si France-Soir publicau aproape zilnic povesti despre obiecte zburatoare neidentificate, iar Vallée a început sa strânga decupaje din povesti precum cea a lui Marius Dewilde, un lucrator feroviar care a descris observatia sa despre o pereche de „roboti” minusculi, lânga o masinarie întunecata sprijinita pe sinele de tren. Rapoartele pareau incredibile si ar fi ramas asa daca nu ar fi fost ceea ce s-a întâmplat anul urmator, în mai 1955, când Vallée a avut propria sa observatie.
Studierea fenomenelor aeriene neobisnuite
„Mama a vazut-o prima”, îsi amintea el de incident. Ea lucra în gradina în timp ce eroul nostru, pe atunci în vârsta de saisprezece ani, a auzit-o tipând du-pa el si tatal lui. Vallée a coborât din po-dul unde se afla atelierul de prelucrare a lemnului al tatalui sau si a iesit tocmai la timp pentru a observa un obiect me-talic în forma de disc, „cu o bula limpede deasupra”, care plutea deasupra catedralei Saint-Maclou din apropiere.
Mama lui, care a continuat sa-l priveasca, îsi amintea ca apoi obiectul s-a îndepartat cu viteza, lasând în locul în care fusese doar câteva fire de vapori albi. Vallée avea sa afle mai târziu ca si un coleg de scoala din apropiere observase aparitia, urmarindu-l cu un binoclu.
În ciuda dezaprobarii tatalui sau, Vallée si-a mentinut interesul pentru aceste obiecte aeriene neobisnuite. „Mi-am dat seama”, avea sa scrie mai târziu în jurnalul sau, „ca mi-ar fi pentru totdeauna rusine de rasa umana daca pur si simplu am ignora prezenta «lor»”. Tânarul francez a început sa se educe pe aceasta tema citind lucrarile lui Aimé Michel, unul dintre cei mai timpurii cercetatori francezi seriosi care au studiat fenomenele aeriene neobisnuite.
Interesul lui Vallée s-a mentinut si de-a lungul anilor de facultate. El a obtinut diploma în matematica la Universitatea din Paris în 1959 si masteratul de la Universitatea din Lille Nord de France, doi ani mai târziu. Pâna în 1961, Vallée a fost si angajat la Observatorul din Paris ca astronom, îndatoririle sale fiind urmarirea satelitilor artificiali în timpul noptii.
„Naiv, am început sa lucrez aici cu mare entuziasm, presupunând ca vom fi angajati într-o cercetare autentica”, îsi amintea Vallée despre anii petrecuti la observator. „Nu asta am gasit.” În iulie 1961, el si ceilalti astronomi au avut câteva cazuri în care au observat obiecte care treceau deasupra capului lor, dar pe care nu le-au putut identifica si care nu erau sateliti. „În dimineata urmatoare”, si-a amintit el despre un asemenea incident, superiorul sau „a confiscat pur si simplu banda si a distrus-o”. Vallée a întrebat de ce nu trimisesera aceasta informatie aparent importanta oficialilor marinei americane din Paris asa cum procedau cu celelalte trimiteri. Superiorul sau i-a raspuns batjocoritor ca „americanii ar râde de noi”.
Satul de asemenea mentalitati, care predominau la Paris, Vallée a emigrat în 1962 în Statele Unite, lucrând mai întâi la Universitatea din Texas, în Austin, ca cercetator asociat în astronomie, iar apoi pentru o scurta perioada la Observatorul McDonald, unde a ajutat la alcatuirea primei harti informatizate a plane-tei Marte împreuna cu colegul astronom francez Gérard de Vaucouleurs.
Cu toate acestea, el continua sa caute noi oportunitati, dintre care una a venit în urma unei întâlniri din septembrie 1963 cu astronomul J. Allen Hynek, presedintele departamentului de astronomie al Universitatii Northwestern din Evanston, Illinois, care l-a ajutat pe tânarul om de stiinta sa gaseasca de lucru, ca analist de sisteme, în campus. Hynek, la vremea respectiva, era consilier stiintific al anchetei OZN Project Blue Book al Fortelor Aeriene ale SUA. Hynek va servi ca mentor pentru Vallée, nu doar pâna când el si-a luat doctoratul în informatica în aceasta institutie, în 1967, dar si ani de zile dupa aceea, cei doi ramânând colegi apropiati în urmarirea pasiunii lor.
În 1965 Vallée si-a publicat prima carte pe aceasta tema: Anatomy of a Phenomenon, una dintre cele mai timpurii carti populare pe subiectul OZN scrise de catre un om de stiinta profe-sionist. În discutia cu Micah Hanks, Vallée declara: „Prima carte pe care am scris-o a fost Anatomia unui fenomen, pe care… am luat-o drept un studiu al inteligentei extraterestre în general, asa cum credeam atunci ca OZN-urile ilustreaza ideea vietii si a inteligentei în alta parte… Cu siguranta, acesta este punctul de la care am pornit.” Altfel spus, în acel moment el dadea credit ipotezei extraterestre ca explicatie pentru feno-menul OZN.
Apoi, când a început sa colaboreze cu dr. Hynek, a lucrat la ceea ce în acele vremuri, erau numite „cataloage com-puterizate”, „nefiind demne de numele de baze de date sau depozite de date”. Acele cataloage contineau mii de dosare. Primul sau catalog complet a fost donat Comitetului Condon de la Universitatea din Colorado, care a facut un fai-mos studiu, în urma solicitarii Congresului.” Acest Comitet, noteaza Vallée, „spre surprinderea mea, a tras concluzia ca problema nu a existat.”
Avem de-a face cu extraterestri?
Într-adevar, catre sfârsitul anilor 1960, parea evident ca opiniile stiintifice despre subiectul OZN în Statele Unite începusera sa se deterioreze, în ciuda eforturilor lui Hynek, Vallée si a unei retele restrânse de oameni de stiinta care se ocupau de aceasta problema. La sfârsitul anului 1968, Proiectul OZN al Universitatii din Colorado, studiu finantat de Fortele Aeriene ale SUA si condus de fizicianul Edward U. Condon, si-a prezentat concluziile. Într-un rezumat introductiv la raport, Condon a scris ca „din studiul OZN-urilor din ultimii 21 de ani nu s-a obtinut nimic care sa se fi adaugat la cunostintele stiintifice”, si ca „probabil nu poate fi justificat un studiu amplu al OZN-urilor în speranta ca stiinta ar avansa astfel.” Vallée comenta acum: „Este un capitol interesant în stiinta… Sau esecul stiintei.”.
În 1967, Vallée s-a întors în Franta. În timp ce el, sotia lui Janine si fiul lor, Oliver, se aclimatizau din nou cu viata din Europa, Vallée îsi reajusta în liniste abordarea cu privire la problema OZN-urilor. „Faptul ca m-am întors în Franta, mi-a dat într-un fel ragaz pentru a regândi ceea ce am facut” a spus Vallée. „Adica, stiam ca Comitetul Condon fusese o gluma… Si ca stiinta era în alta parte. Situatia m-a fortat sa pun câteva întrebari fundamentale pe care nu le-as fi pus daca as fi ramas la Northwestern.” „Asa ca m-am gândit – totusi de unde vin toate astea?”
Vallée a început sa bântuie anticariatele din Paris, achizitionând texte istorice rare si tratate timpurii despre stiinte. În mintea lui începuse sa se formeze o întrebare interesanta, asa cum consemna într-o însemnare de jurnal din 29 octombrie 1967: „Dar relatarile uitate despre Little People, Elementali, Spiridusi? Daca aceste fiinte fac parte din acelasi fenomen pe care îl vedem acum, ce înseamna asta pentru natura lor? (În cazul OZN-urilor) avem neaparat de-a face cu extraterestri?”
„Am descoperit ca fenomenul a fost întotdeauna acolo”, spune Vallée despre anii petrecuti exploatând observatii ale fenomenelor aeriene neobisnuite din texte care dateaza începând din antichitatea clasica. „Desigur, ei îl descriu în limba vremii”, noteaza el, „dar descriu ceva care seamana foarte, foarte mult cu ceea ce primesc de la martorii de astazi”. Fructele unor astfel de meditatii au fost strânse în lucrarea fundamentala a lui Vallée din 1969, Passport to Magonia, considerata pe scara larga drept una dintre cele mai influente lucrari timpurii ale sale si, paradoxal, cea care l-a transformat într-un paria în ochii multora dintre colegii sai ufologi.
Continuarea, în episodul de saptamâna viitoare.
DAN D. FARCAS
Comentarii