Povestea extraterestrilor este pentru lumea actuala o poveste fara sfârsit. Una care a luat viteza relativ recent, de prin anii 40 ai secolului trecut, dar care se umfla ca un balon imens cu fiecare zi care trece. Evident, majoritatea oamenilor cred ca „omuletii verzi” ne viziteaza, sunt printre noi, desi nici unul nu s-a prezentat pâna azi. Si atunci, cum i-am recunoaste daca într-o buna zi ne-am întâlni cu un om venit din alta galaxie? Cercetatorii s-au pus pe treaba ca sa ne lumineze.
Pe la începutul anilor 1900 ai secolului trecut, lumea avea alte preocupari, dincolo de aceea de a vorbi despre extraterestri. Erau însa câtiva scriitori visatori care îsi exersau imaginatia închipuindu-si prezenta unor „oameni gri” veniti de pe alte planete. Unul dintre ei a fost H. G. Wells care în romanul „Primii oameni pe Luna” (1901) vorbea despre astfel de oameni ciudati, e drept, adapostiti pe Luna, care aveau ochi mari negri, capete mari, pielea gri. Descrierea lui a devenit o icoana a tuturor cliseelor s.f. ulterioare din mass-media, literatura si film.
În 1937, suedezul Gustav Sandgren, folosind pseudonimul literar Gabriel Linde, a scris romanul s.f. Den okända faran (Pericolul necunoscut) în care, fara sa fi vazut vreunul, doar prin simpla putere a imaginatiei, descria rasa extraterestrilor astfel: „creaturile sunt scurte, cu capete mari si fara par, frunti patrate, cu guri si nas foarte mici, cu barbii neproeminente. Dar cel mai extraordinar la ele sunt ochii – mari, negri, sclipitori si o cautatura impresionanta. Poarta haine moi de culoare gri, iar membrele seamana cu cele ale oamenilor”. Si ca sa fie mai convingator a facut si niste desene. Si aceste caracteristici au circulat de prin anii 50 încoace, pâna în ziua de azi, semn ca imaginatia scriitorului suedez fusese un summum al imaginatiei umane.
Adevarul este însa ca fara asa zisul incident de la Roswell, cel care a dat startul unei productii literare si cinematografice fara seaman, ideea extraterestrilor care vin pe Pamânt pentru a ne observa sau doar pentru a face desene în lanuri de grâu, nu s-ar fi dezvoltat pâna acolo încât azi toti oamenii au câte o opinie personala despre acesti extraterestri. E drept, fara sa fi vazut unul si fara ca vreunul dintre acestia sa se fi prezentat, cum ar fi fost normal. Nu e mai putin adevarat ca prin anii 60-70, o mâna de cercetatori americani, înflacarati de idee, au emis opinia ca nu putem fi singuri în Univers, conform unei logici primare. Si ca sa fie si mai convingatori s-au apucat sa calculeze formule matematice din care sa reiasa numarul de civilizatii extraterestre din Galaxia noastra (!) si a celor care ar putea sa ajunga pe Pamânt.
În 1961, Frank Drake a emis o formula matematica, „ecuatia lui Drake”, care aproxima undeva între 1.000 si 100.000.000 de asemenea civilizatii doar în Galaxia noastra. Dincolo de aproximatie, ecuatia se dovedeste complet inutila, chiar daca urmare a unui lobby sustinut, oficialitatile americane au fost convinse sa finanteze un program numit SETI, de cautare a civilizatiilor extraterestre, un esec care dureaza mai bine de 50 de ani. Sa mai amintim ca, desi ideile lansate de fizicieni precum Giuseppe Cocconi si Philip Morrison carora li s-au adaugat futurologi precum Carl Sagan sau Arthur C. Clarke treceau drept idei moderne, de ultima generatie, nu erau decât o preluare a cuvintelor unui învatat chinez, un filozof uitat care a trait pe vremea dinastiei Sung (960-1280 d.Hr). Teng Mu scria pe la sfârsitul secolului al
XIII-lea aceste cuvinte: „Cât de nerational ar fi sa presupui ca, dincolo de Pamânt si cer pe care le putem vedea cu ochii, nu ar exista si alte ceruri si alte Pamânturi”.
Carul, înaintea boilor
Chiar daca din 1947 credem ca ne-am întâlnit cu un extraterestru, vezi povestea „incidentului” de la baza militara Roswell, care în realitate a fost un simplu incident militar, tot restul cu „disectia” si „aratarea” extraterestra nefiind decât o facatura de presa, adevarul este ca, pâna acum, extraterestrii despre care vorbea ecuatia lui Drake, sunt în continuare de nevazut. Chiar si asa, o seama de cercetatori s-au pus pe treaba pentru a arata cum i-am putea recunoaste (când or veni). A fost, astfel, imaginat un proiect extrem de ambitios, si probabil la fel de inutil ca si SETI. Inutil, pentru ca oricât de bine ne-ar învata proiectul COMPLEX sa-i recunoastem pe extraterestri, acestia sunt atât de inteligenti pentru ca, atunci când vor hotarî sa poposeasca pe Pamânt, sa stie cum sa se prezinte singuri omenirii si nu unuia sau altuia (în vise).
Plecând de la un truism ieftin, un lord pe nume Martin Rees, cosmolog, astrofizician si presedinte al Royal Society din Marea Britanie, spunea recent, conform Daily Galaxy: „Viata si inteligenta de dincolo ar putea fi în forme pe care noi nu le concepem”. „Ei ar putea aparea în fata noastra si noi nu i-am recunoaste”, spune lordul, de parca ar fi vorba despre o specie de plante necunoscuta. E drept ca un extraterestru ar putea avea patru membre, la fel ca noi, oamenii, sau doar 17 tentacule. Dar cum putem evalua cu adevarat modul în care functioneaza o minte extraterestra? se întreaba Rees. NASA intra in joc si da credit unui proiect care sa ne explice cum sa evaluam o inteligenta extraterestra. Totul pare o fantezie intelectuala de vreme ce extraterestrii vor fi evaluati pe de-a-ntregul atunci când se vor prezenta pe Pamânt.
Proiectul amintit, care a capatat numele de COMPLEX, are menirea de a compara diferite inteligente, inclusiv ale animalelor, microbilor si robotilor. „Scopul COMPLEX ar fi acela de a ne pregati pentru a evalua alte specii, daca le descoperim în spatiu”, a declarat Denise Herzing, autorul studiului si biolog la Universitatea Florida Atlantic din Statele Unite. Cercetarea ar putea fi critica pentru astrobiologie, aceea care se bazeaza foarte mult pe întelegerea pamântenilor de a evalua ceea ce este posibil, pe alte planete.
Ce se întâmpla în situatia în care inteligenta pamântenilor nu poate întelege civilizatii net superioare noua? Proiectul nu ne spune asta. Nici nu conteaza, de vreme ce ambitiile proiectului COMPLEX sunt atât de mari: vor fi evaluate „coeficientul encefalului”, „semnalele de comunicare”, „complexitatea individuala”, „complexitatea sociala” si „interactiunea între specii”. Si daca nu exista extraterestri, pe care sa se exerseze evaluarile, observatiile se fac deocamdata pe delfini, caracatite, albine, microbi si roboti. Acum, putem spune ca ne-am linistit. Extraterestrii, „omuletii gri sau verzi” închipuiti de Wells sau Gustav Sandgren, pot de-acum sa vina linistiti.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii