Cât costa un pas in Cosmos

          Vom vedea acum daca proiectul liftului este realmente rentabil. Are vreo logica înlocuirea navetelor spatiale, a Statiei Spatiale Internationale, a întregului set de tehnologii spatiale existente cu o unealta, este drept, revolutionara dar netestata, nesigura, impunând pur si simplu un nou sistem de gândire inginerilor si savantilor lucrând pentru cosmos?
          Da, raspunde proiectantul Edwards, aventura are sens.

          Vom vedea acum daca proiectul liftului este realmente rentabil. Are vreo logica înlocuirea navetelor spatiale, a Statiei Spatiale Internationale, a întregului set de tehnologii spatiale existente cu o unealta, este drept, revolutionara dar netestata, nesigura, impunând pur si simplu un nou sistem de gândire inginerilor si savantilor lucrând pentru cosmos?
          Da, raspunde proiectantul Edwards, aventura are sens. Pentru ca tehnologia navetei spatiale, proiectata sa coste 5,5 milioane de dolari la o lansare, a ajuns la de 70 de ori pretul initial – si la pierdere de vieti omenesti. ISS nu va costa 10 miliarde dolari ci 100 de miliarde dolari. Ca sa punem piciorul de câteva ori pe Luna am platit 100 miliarde dolari – proiectul „Apollo”. Pe când constructia ascensorului celest va însemna doar un infim efort financiar – 6 miliarde dolari – dar pretul per kilogram ridicat pe orbita va fi nu de 10.000 dolari, ca la navete, ci de numai 100 dolari! si chiar daca viata va dovedi ca investitiile initiale vor fi depasite de realitate, mai mult decât la dublarea lor nu se poate ajunge – ceea ce, oricum, înseamna foarte putin…
          Este santierul posibil? Categoric, spun sustinatorii proiectului – caci Brad Edwards are acum mii de fani, multi specialisti de la NASA, printre ei – caci absolut toate tehnologiile de constructie, montaj si activitati spatiale exista, nu venim cu nimic nou si netestat. Iar în cei 15 ani, cât va dura constructia primului ascensor cosmic, idei si inovatii noi vor ieftini si simplifica actiunea.
          Siguranta? Oricum, mai multa decât în tehnologia navetelor spatiale, ni se raspunde. Pentru a o feri de deseurile cosmice (peste 110.000, ramase de la navele si aparatele trimese de noi în cosmosul de deasupra capetelor) instalatia se va feri, prin detectare si evitare (pentru piesele mari) sau peticind, pur si simplu, rapid, sparturile facute de meteoritii mici. Energetic, laserele care „împusca” cu lumina celulele fotovoltaice de pe capacele inferioare ale cabinelor (furnizând energia necesara ascensiunii sau coborârii) sunt fiabile si mai putin lacome decât s-ar crede. De coroziunea provocata de atomii de oxigen ne vom apara acoperind partile de metal cu un strat de aur sau platina, gros de doar câtiva microni, spun proiectantii. Panglica liftului va fi mai subtire la baza – în primii 5-6 kilometri – pentru a feri platforma marina, deci capatul de jos al ascensorului, de uraganele atmosferei terestre. Nici de teroristi „ascentoristii” celesti nu au a se teme – caci este greu de crezut ca pot aparea soldati Al Qaeda în mijlocul oceanului, pentru a acrosa bizarul lift; cât despre stratosfera, ce sa mai vorbim…
          Iata cum se va simti un pasager al liftului cosmic, în viziunea lui Brad Edwards: pe primii 7-8 km parcursi va experimenta senzatii comune oricarui zburator pe o aeronava; pe la 11 km va observa curbura Pamântului; la 45 km cerul va deveni negru si vor aparea stelele; la 110 km, Pamântul apare, clar, ca o sfera; dupa 344 km gravitatia se micsoreaza cu 10%, apoi cu 20%, la 730 km, cu 50% la 2627,2 km, dupa 7 ore de ascensiune; la 35.200 km înaltime, ajuns pe orbita geosincrona, calatorul va vedea Pamântul de marimea unei mingi de tenis – acolo va si cobori, pentru a se duce la interesele lui. Care pot fi: turism cosmic, in statia turistica de lânga „portul” de pe orbita geosincrona, munca la una din uzinele aflate in apropiere (biotehnologii, cipuri electronice de mare puritate), instalarea de sateliti – de pe cine stie ce platforma pusa la dispozitie satelit-istilor sau, eventual, ambarcarea pe o nava construita in cosmos si care va pleca, cu minimun de cheltuiala, din apropierea aceleiasi platforme, spre Luna, Marte sau asteroizi. Costul ascensiunii: 6000 dolari de persoana, pret pe care construirea a înca unul, doua, chiar sase ascensoare îl poate împarti cu doi, trei, chiar zece!
          Vis de vara? Poate. Atâta doar ca visatorii devin din ce în ce mai pragmatici, ademenind chiar si finantisti în barcile cu care ei plutesc pe valurile viselor. Caci ca si la proiectul nebunesc al fizicianului Gregory Benford – acela de a construi o „corabie” solara cu pânze de 10.000 km2, în care sa „sufle” raze laser declansate de pe Luna – la magnificul proiect SF al inginerului spatial Brad Edwards, au aparut investitorii: 10 miliarde de dolari pot fi strânsi, daca tu, Edwards, convingi state, companii private si lumea larga ca timpul iesirii din putul gravitational a sosit pentru omenire, ca planete, asteroizi, comete îl asteapta pe Homo sapiens, pentru a le cuceri si coloniza, risipind acest magnific exemplar si boala numita viata în toate cotloanele marii noastre case, Universul nostru cel de toate zilele – iata ce declara, surprinzator, stapânii banilor de pe planeta noastra.