De pe un Pamânt framântat de crize, Universul se vede în toata linistea lui

          Calatorie la marginea noptii
          
          Obiectele facute de mâna omului au devenit purtatorii de cuvânt ai omenirii în Univers, asta bineînteles, daca vor cadea vreodata în mâinile altor civilizatii, si acelea, deocamdata, doar ipotetice. Este cazul sondei spatiale Voyager 1 care, spun specialistii, a depasit saptamâna trecuta granitele Sistemului nostru Solar.

          Calatorie la marginea noptii
          
          Obiectele facute de mâna omului au devenit purtatorii de cuvânt ai omenirii în Univers, asta bineînteles, daca vor cadea vreodata în mâinile altor civilizatii, si acelea, deocamdata, doar ipotetice. Este cazul sondei spatiale Voyager 1 care, spun specialistii, a depasit saptamâna trecuta granitele Sistemului nostru Solar. Pe de alta parte, recent a fost descoperita o sora a galaxiei noastre. Nu se prea stie cum arata galaxia noastra în toata splendoarea sa, dar, în schimb, se zice ca galaxia vecina este foarte fierbinte.
          
          Voyager 1 ia în piept Socul
          
          26 de ani dupa lansarea sa, Voyager 1 a atins frontierele înghetate ale Sistemului nostru Solar si a primit în piept o unda de soc masiva, cea a Universului care nu mai este sub influenta Soarelui. Acestea sunt explicatiile oferite saptamâna trecuta în revista Nature în legatura cu evolutia sondei spatiale americane aflate acum la 13,5 miliarde kilometri de Pamânt, undeva în ceea ce specialistii numesc heliopauza, o zona în care particulele electrice care alcatuiesc vântul solar se întâlnesc cu gazul si praful ionizat al spatiului intersideral, provocând asa-numita unda de soc. Cercetatorii estimeaza ca aceste unde de soc apar la capatul Sistemului nostru Solar. Or, dupa analiza datelor transmise de Voyager în ultimele sase luni, se pare ca sonda a ajuns în acea zona în care „se termina” Soarele si de unde „începe” spatiul sideral, niciodata „pipait” de om.
          „Din datele primite, am observat o incredibila activitate dinamica la limitele Sistemului nostru Solar” a estimat Stamatios Krimigis de la Laboratorul de Fizica Aplicata din Laurel (Maryland). Cercetatorii au constatat în acelasi timp, tot din datele primite de la Voyager 1, la începutul anului 2003, ca regiunea unde apare unda de soc parea în expansiune, explicatia data fiind recrudescenta eruptiilor solare. Dupa specialisti, se poate spune ca heliosfera este o entitate dinamica, apta mereu sa se contracte sau sa se dilate în functie de ciclul de 11 ani al activitatii Soarelui. „Eruptiile solare antreneaza mari cantitati de vânt solar care forteaza expansiunea heliosferei” explica Louis Lanzerotti de la Institutul de tehnologie din New Jersey, coautor al studiului.
          
          Deocamdata, incertitudini si ipoteze
          
          Cu toate acestea, nu toti cercetatorii sunt convinsi ca Voyager 1 a ajuns în zona „socului terminal” de la marginea Sistemului nostru Solar, unii considerând ca Voyager mai are pâna acolo. În editorialul sau din Nature, Len Fisk, de la Universitatea din Michigan, este de parere ca „deocamdata nici o explicatie nu e sigura” O dovada solida ar fi ca instrumentele sa înregistreze o viteza zero a vântului solar, ceea ce, practic, ar însemna ca acolo se sfârseste heliosfera. Dar o alta echipa a descoperit din datele transmise ca densitatea mare de particule întâlnite de Voyager „denota faptul ca ea n-a ajuns înca în zona undei de soc”, dupa cum scrie în Nature Frank McDonald, de la Universitatea Maryland. Oricum, aceste ipoteze ar putea fi retusate în functie de datele pe care le va trimite detectorul de particule instalat pe cealalta sonda spatiala care calca pe urmele lui Voyager 1, Voyager 2 care va ajunge, si ea, nu peste multa vreme, în zona de impact între interspatiul sideral si sfera de influenta a Soarelui. Cele doua sonde lansate la o diferenta de câteva saptamâni între 20 august si 5 septembrie 1977, vor transmite date despre calatoria lor pâna în anul 2020, când vor ramâne fara energie. Din acel moment, silentioase si mute, ele vor deveni niste minusculi asteroizi. Chiar si asa, Voyager 1 este programat sa treaca pe la periferia stelei botezata „AC+79 3888” din constelatia Girafei, lucru ce se va întâmpla peste 40.000 de ani, iar Voyager 2 ar trebui sa faca o vizita lui Sirius, cea mai stralucitoare stea de pe cerul nostru, unde va ajunge peste 260.000 de ani. Din pacate nimeni dintre noi nu va fi martorul acestor întâmplari nemaipomenite, practic o calatorie la marginea noptii, mai mult fictiva, de unde nimeni nu ne va scrie.
          
          Universul e fierbinte
          
          Desi nu e vorba despre femei, o echipa internationala de astronomi a anuntat ca a descoperit recent, în înghetatul Univers, cea mai mare, cea mai stralucitoare si cea mai fierbinte galaxie. Utilizând puternica retea de telescoape din Hawaii, astronomii au reusit sa „vada”, undeva la o distanta de 12 milioane de ani lumina, galaxia „Arcul Lynx”-ului, un conglomerat de peste un milion de stele stralucitoare si de doua ori mai calde decât stelele din galaxia noastra, Calea Lactee. Descoperirea galaxiei a fost anuntata joia trecuta, în ultimul numar al revistei Astrophysical Journal, si nu ar fi fost posibila în lipsa unui fenomen natural numit de specialisti „lentila gravitationala”, care îmbunatateste observarea obiectelor celeste de pe Pamânt. „Roiul de stele ale galaxiei s-a format la doar… 2 miliarde de ani dupa formarea Universului”, a lansat imediat ipoteza astronomul Bradford Holden, de la Universitatea California. Pâna acum galaxia „Arcul Lynx”-ului le aparea astronomilor ca un „arc rosiatic curios”, în spatele unei alte galaxii, a mai precizat astronomul, care e constient ca descoperirea este rezultatul „unei fericite coincidente”. Cum o fi, cum n-o fi, deocamdata nu stim cine a scris pe galaxia nou descoperita anul de nastere, dar, oricum, ramâne valabila vorba poetului: azi o vedem si nu e!
          Grupaj de George CuSnarencu