Detentia si sfârsitul lui V. Voiculescu

           Saptamâna aceasta ma voi opri la o carte aparuta la Editura „Vestale”, în colectia „Documente revelatorii”, care se ocupa de destinul sumbru, asemanator cu al multora din semenii sai, în întunecatii ani 50, al unui mare scriitor: Vasile Voiculescu.
           „Reconstituind – pe baza documentelor oficiale (unele înca inedite), a marturiilor de familie si a numeroase alte dovezi – împrejurarile în care s-au scurs ultimii ani de viata ai lui V.

           Saptamâna aceasta ma voi opri la o carte aparuta la Editura „Vestale”, în colectia „Documente revelatorii”, care se ocupa de destinul sumbru, asemanator cu al multora din semenii sai, în întunecatii ani 50, al unui mare scriitor: Vasile Voiculescu.
           „Reconstituind – pe baza documentelor oficiale (unele înca inedite), a marturiilor de familie si a numeroase alte dovezi – împrejurarile în care s-au scurs ultimii ani de viata ai lui V.Voiculescu (arestarea, condamnarea, anii detentie, întoarcerea acasa, lunile de grea suferinta dinaintea mortii)”, cartea „Detentia si sfârsitul lui V. Voiculescu”, scrisa de Florentin Popescu, trateaza un „subiect” incitant, dar este si un bun prilej de a întelege opera scriitorului. Generatiile mai tinere, chiar si „generatia pro”, stiu putin sau aproape deloc despre acest mare scriitor. Un excelent portret ne ofera Dinu Pillat: „Acest om simplu si totusi întortocheat, care era un mistic dublat, paradoxal, de un cazuist cu spirit eminamente rationalist, care avea, ca medic, întinse cunostinte de specialitate, dar care tinuse sa se initieze serios si în teologie, si în stiintele oculte, care citea cu pasiune literatura în mai multe limbi, complacându-se însa în a lasa impresia de a nu fi la curent cu nimic… acest om venit parca din adânc si de departe, la care taranul de rasa straveche nu s-a citadinizat niciodata pe deplin, cred ca n-a fost cunoscut de nimeni cu adevarat”. Un om misterios, un scriitor talentat peste care, din deceniul 6 al secolului trecut, s-a lasat un val de uitare si indiferenta. Era poate un om dificil. Când a fost rugat sa fie de acord sa intre în conducerea Societatii Scriitorilor la care erau alegeri pentru prima oara dupa razboi, V. Voiculescu „a refuzat în mod politicos”. Erau anii întunecati de dupa 1947. Anii marilor faradelegi, carora le-a cazut victima si V. Voiculescu, asemenea altor artisti sau oameni simpli. Dar exilul interior al scriitorului, însingurarea sa a început în 1946, anul în care a murit sotia lui, pe care a iubit-o enorm. „Tata si-a schimbat modul de viata, s-a sihastrit”, îsi aminteste fiul sau cel mic. La acest motiv de însingurare se adauga si altele care tineau de regimul totalitar care se instala în România. V. Voiculescu este dat afara de la Radio si i se confisca radioul de control marca „Mende” cu opt lampi, desi decizia de epurare îi parvine în 1948. Dupa Radio, V. Voiculescu primeste interdictia de a figura cu carti în bibliotecile publice. Poate ca substratul profund crestin al cartilor lui V. Voiculescu nu se potrivea cu substratul materialist pe care noile autoritati doreau sa-l impuna cititorilor. Uitarea la care e condamnat Voiculescu se întinde pâna azi, dar curios este ca nici dupa reabilitarea autorului, dupa 1964, numele lui nu este pomenit. Si nu este pomenit în lucrari de specialitate. Astfel Alexandru Piru, în lucrarea „Panorama deceniului literar românesc (1940-1950)”, nici nu-l pomeneste pe Voiculescu, desi în 1944 acestuia îi aparuse un volum antologic între copertile caruia îsi adunase cea mai mare parte a scrierilor sale lirice care l-au impus printre cei mai valorosi poeti ai perioadei interbelice.
           Înstrainat si însingurat, V. Voiculescu gaseste puterea de a se dedica prozei. Scrie între 1947 si 1957 romanul „Zahei orbul” si un ciclu de proze scurte pe care le tipareste sub titlul „Povestiri”. Sa nu uitam ca într-o perioada în care abundau scrierile proletcultiste (1950-1955), V. Voiculescu scrie povestiri fantastice precum „Ciorba de bolovan”, o exceptionala proza pe care ar trebui s-o citeasca orice tânar care aspira la un statut cultural standard. Atunci, o multime de vechi prieteni literari l-au abandonat pe V. Voiculescu, din motive de incompatibilitate politica. O situatie care s-a repetat la indigo dupa 1989, când vechi prietenii s-au rupt pentru niste penibile criterii „politice”. Dupa 1956 lucrurile aveau sa devina si mai grave. În 1958, pe data de 5 august, V. Voiculescu este arestat pentru delictul de „uneltire contra ordinei sociale”. Înainte de arestare, având presentimentul despartirii, si-a finalizat ciclul sonetelor cu acel memorabil „ramas bun” adresat „marelui Will”. Initial, arestarea era pe 60 de zile. Ceea ce va urma, însa, depaseste pragul celor 60 de zile, dar si imaginatia unui om care n-a trait acele timpuri (continuare în numarul viitor).