Kusturica ne-a aratat pisica neagra

    
     Sfârsitul lui octombrie le-a adus bucurestenilor o dubla surpriza: prezenta in cadrul Festivalului DaKino, organizat pentru a noua oara de mereu tânarul si nelinistitul Dan Chisu, a regizorului iugoslav Emir Kusturica si a formatiei No Smoking care i-a compus muzica ultimului sau film „Pisica neagra, pisica alba”. Sa le luam pe rând.
    
     Sfârsitul lui octombrie le-a adus bucurestenilor o dubla surpriza: prezenta in cadrul Festivalului DaKino, organizat pentru a noua oara de mereu tânarul si nelinistitul Dan Chisu, a regizorului iugoslav Emir Kusturica si a formatiei No Smoking care i-a compus muzica ultimului sau film „Pisica neagra, pisica alba”. Sa le luam pe rând. Mai intâi Kusturica, probabil cel mai inventiv regizor european, cu cea mai bogata zestre imagistica si nu in mod intâmplator, hranita cu seva inca vie a spatiului balcanic in care s-a format. Ascultându-l pe Kusturica vorbind despre tara sa mi-am adus aminte ca pe undeva scrisesem si eu ca occidentul e mort de doua sute de ani, din punct de vedere artistic, creator, singurul spatiu inca viu ramânând Balcanii, acest spatiu care astazi e vândut pe coca-cola, muzica de doi bani si filmele create dupa cele mai stupide retete de fabricatie. In tot acest spatiu, doar marii artisti rezista si sunt in stare sa traiasca si sa demonstreze producatorilor de hamburgeri sub-culturali bogatia culturala a Balcanilor, vivacitatea ei, forta ei vulcanica. O nota buna publicului de la Sala Palatului, care a fost incântat atât de filmul sau, „Pisica neagra, pisica alba”, cât si concertul formatiei No smoking. Filmului i s-a reprosat in câteva cronichete, prea grabite, aparute in câteva cotidiene bucurestene, ca nu se ridica la nivelul capodoperei sale „Underground”, ca si cum ai putea compara o drama cu o comedioara. Chiar Kusturica a fost cel care a spus ca dupa Underground care l-a „imbolnavit” a vrut sa faca un film usor. Un fel de terapie. Grandios, in acest ultim film al lui Kusturica, ramâne aceeasi capacitate nesecatuita de a inventa regizoral, de a crea imagini si metafore cinematografice unice, aducând filmul realmente spre arta si nu apropiindu-l de industria detergentilor. Asta si ramâne in urma unui film de arta, imaginile unice, „subiectul” nefiind niciodata in primul plan al creatiei. De aceea este atât de mare Kusturica. Chiar si când face o comedie cu tigani. Chiar si când realizeaza un video-clip.