Linistea lui Mihail Sadoveanu asurzeste

          La Craiova, de curând, a aparut un volum interesant, intitulat „Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu”, semnat de Fanus Bailesteanu, directorul Bibliotecii Academiei. O carte cu o istorie mai putin obisnuita, chiar daca este o reeditare.

          La Craiova, de curând, a aparut un volum interesant, intitulat „Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu”, semnat de Fanus Bailesteanu, directorul Bibliotecii Academiei. O carte cu o istorie mai putin obisnuita, chiar daca este o reeditare. Pentru ca acest volum a aparut, pentru prima data, în anul 1977, moment în care autorul avea 30 de ani. Numai ca pe data de 4 martie 1977, Fanus Bailesteanu avea sa traiasca doua cutremure. Unul s-a petrecut, dupa propria marturisire a autorului, în dimineata acelei zile, pe la ora 9, când editura „Minerva” i-a comunicat (dupa 6 luni de „redactari”, pertractari, taieri de text si rescrieri) faptul ca acest volum nu va aparea „în vecii vecilor”. 12 ore mai târziu, devastatorul cutremur avea sa produca printre groaznicele pagube în Capitala si pierderea manuscrisului printre darâmaturile editurii. Cum cartea era data la tipar, ea a aparut, totusi, în septembrie, într-un tiraj limitat, de numai… 20000 exemplare (enorm, daca ne gândim la tirajele de azi care ating rar, în cele mai fericite cazuri, 3000 exemplare). Culmea este ca, desi nu era un roman, care pe vremea aceea se citea mult mai mult, ci o carte de critica si istorie literara, lucrarea lui Fanus Bailesteanu s-a vândut în trei luni.
           Explicatia acestui succes, lasând la o parte timpurile de acum 24 de ani, pentru ca erau alte vremuri, în care lumea mai si citea, nu doar „viziona” telenovele tâmpe, sta în ceea ce Valeria Sadoveanu a spus despre aceasta carte: „este scrisa altfel”. Altfel, adica fara a lega opera de biografie, fara a face inventarul sticlelor de vodca pe care Sadoveanu le-a primit sau le-a baut, fara sa numere medaliile primite în timpul vietii. Este o carte sincera. Sau, cum zice Fanus Bailesteanu, „am vrut sa prezint un Sadoveanu prin Opera lui. N-am polemizat fatis cu nimeni, desi niste accente subtextuale se simt si acum…Nu vreau sa polemizez nici acum. Desi „manualele alternative” ale unor aventurieri ai spiritului (care l-au citit pe Sadoveanu doar prin…Evenimentul Zilei si-au „batut joc” de cel care a fost numit, înca din anii 1930-1935!, Ceahlaul prozei românesti”. Si pentru cei care în manualele alternative au considerat-o mai importanta pe prezentatoarea teve Esca, sa amintesc cuvintele lui G. Calinescu, care într-o tableta din Contemporanul, din 1960, spunea: „Grandioasa la M. Sadoveanu este linistea”. Si linistea nu înseamna lipsa materiei, pentru ca cea mai grandioasa tacere ramâne cea a Universului ticsit de materie si energie. Acesta este Sadoveanu. Asa îl vede si Fanus Bailesteanu, atunci când vorbeste despre cartile lui: „Carti de întelepciune si de initiere în tainele labirintului uman, extragându-si fabulatia din eposul oriental si trecând-o prin strungul humorului filozofic”. Hanul Ancutei, Creanga de Aur, Fratii Jderi, Nicoara Potcoava sunt, în opinia autorului, între cele mai expresive comori ale umanismului sadovenian. Un umanism care porneste de la fabulosul si poezia gnomica a Orientului, retine lumina si rigoarea geometrica a vechilor greci si se adapa copios din ethosul national. Observatii exacte ale unui spirit lucid si analitic care nu se fereste de a spune, de asemenea: „eu cred în continuare în valoarea operei sale (a lui Sadoveanu), macar din perioada 1925-1945”. Afirmatie cinstita care poate supara „la ficsionomia obrazului” pe mai multi „critici” de azi, care si-au facut un plan amanuntit de a desfiinta marii nostri scriitori, fara a întelege nimic din ei. Si asta, doar de dragul de a propune, în perioada asta tulbure în care tabla valorilor a fost rasturnata si calcata în picioare, pitifelnici cu aere de scriitori, pe care nu-i citeste nimeni. Tuturor acestora, Fanus Bailesteanu le spune: „Sadoveanu este… Sadoveanu”. Iar eu adaug, imitându-l pe Eminescu: „punctum!”.