Proiectul „Millenium” – Galactia si Fundatia

           O suta de miliarde de atomi se pot organiza pentru a forma o celula, spune Marshall T. Savage, o suta de miliarde de celule se pot organiza pentru a forma un creier, iar o suta de miliarde de creiere pot forma un sistem gânditor superinteligent, Civilizatia Omului, capabila de performante pe care mintile singuratice de acum nici nu si le pot imagina.

           O suta de miliarde de atomi se pot organiza pentru a forma o celula, spune Marshall T. Savage, o suta de miliarde de celule se pot organiza pentru a forma un creier, iar o suta de miliarde de creiere pot forma un sistem gânditor superinteligent, Civilizatia Omului, capabila de performante pe care mintile singuratice de acum nici nu si le pot imagina. Abia atunci, la nivelul Solaria, adica in momentul transformarii Sistemului Solar in adevarata casa a lui Sapiens, ne putem astepta la Marele Salt. Cresterea densitatii neuronilor pe kilometrul cub de spatiu este elementul determinant in evolutia materiei! ne uimeste filologul american. Microbul ratiunii superioare, primit de pe continentele ori din oceanele Terrei, nu mai poate fi oprit de nimic: a invadat un sistem stelar, s-a lipit de câteva comete de distanta lunga si iata-l calatorind, prin al V-lea Mileniu, spre alte stele si planete, apoi, intr-un proces ineluctabil, catre Marele si Micul Nor al lui Magellan – mici galaxii aproapiate Caii Laptelui – si mereu mai departe, catre genunile celeste. Am ajuns departe, spunea cândva Carol Sagan, in al sau „Cosmos”, sublim serial de televiziune, istorisind drumul de la atomul initial pâna la ratiunea umana, in cele 15-16 miliarde de ani de când exista Universul. Dar nu exista limite pentru cât de departe putem ajunge in doar zecile si sutele de mii de ani care urmeaza…
           Galactia este numele pe care M.T. Savage il da galaxiei Calea Lactee, dupa ce ea va fi fost cucerita de oameni, adica in momentul implinirii nivelului K3 de pe scara lui Kardasev – acela când o civilizatie stapâneste energia tuturor stelelor galaxiei in care traieste. Suntem niste titani aflati in adolescenta, ne lamureste Savage, dar maturitatea nu este departe. Titanii maturi vor fi invatat, peste un milion de ani, sa stapâneasca „armasari” cosmici alergând cu viteze apropiate de cea a luminii (300000 km/secunda) si, folosind cine stie ce principiu necunoscut al mecanicii cuantice, chiar cu viteze supraluminice. Vor invata sa foloseasca „antiteza” materie-antimaterie si sa creeze, in scopuri energetice, mici sori, prin fuziune nucleara. Vor putea sa construiasca, la comanda, oceane pe care sa le populeze cu alge si elemente de flora si fauna mesterite dibaci, de la planeta la planeta. Vor intra adânc in sfânta sfintelor, molecula de ADN, si nu numai ca vor crea forme noi de viata dar se vor si „ciopli” in interiorul propriilor lor celule, transformându-se in zei longevivi si fecunzi. Planete vii vor calatori de la stea la stea, risipind seminte de viata in drumul lor de mii de ani, apoi „oameni seminte”, ne spune Savage. Bogatia uriasa a materiei intunecate – putin cunoscuta acum – a norilor de hidrogen si a prafului de stele, ca si lumina astrilor vor fi exploatate fara mila de rapacii nostri urmasi, black holes (gauri negre) – misterioase acum – vor fi acaparate si transformate in cine stie ce porti de trecere intre universuri, dupa minunatul model al aventurierilor din saga „Star Trek”.
           Inca de la sfârsitul Mileniului III, spune superbul nebun Savage, vom fi cucerit 190 de stele, cu planetele lor, pe o raza de 25 de ani-lumina. Primele 1500 de stele colonizate vor constitui prima Fundatie (termen preluat de la scriitorul SF Isaac Asimov) in urmatoarea mie de ani. „Nori Dyson” vor creste ca ciupercile in jurul stelelor din Calea Lactee, in primele trei patrimi din milionul de ani care urmeaza. Imperiul Solaria, iata-l, exista, si el este condus de mintea omului. Homo Sapiens si-a indeplinit misiunea: s-a nascut din mineral si a trasformat mineralul in viata, reconstruind Cosmosul dupa asemanarea lui.
           …Inchei aici. V-am spus o poveste romantica, de fapt v-am povestit o poveste, plecata din mintile mai multor visatori incurabili, convinsi toti ca traim in cea mai buna dintre lumi, cea pe care o purtam in creierul nostru. A fost o poveste de vara – imaginatie pura, science fiction, luati-o cum vreti. Pentru multi va fi fost chiar o lectura, sper, agreabila; ei ma vor ierta cu un zâmbet pentru timpul pe care li l-am luat. Dar printre cititorii mei exista, sunt sigur, fapturi nelinistite care ametesc atunci când, noaptea, ridica ochii spre ceruri, privesc pierduti splendoarea boltii si se intreaba: pentru ce exista stelele?
           Lor le-am raspuns in aceste pagini, cu glasurile lui Asimov, Clarke, Savage, O’Neill: stelele exista pentru ca noi sa ajungem la ele.