Intr-o ordine mentala traditionala, veche de mii de ani, arta inseamna libertatea suprema a gandirii, fanteziei si capacitatii de creatie a omului, insa totodata ea este limitata la un numar de rigori tehnice.
Ar fi vorba, intr-o succesiune aleatorie, despre sculptura si arhitectura, pictura si desen, muzica si dans, literatura, teatru – cu variante ale lor conditionate de materiale si tehnici de lucru folosite.
Treptat, acestora li s-au adaugat si alte genuri de arta, precum cinematografia, fotografia, dar si unele „restrictionate”, ca brodatul si moda vestimentara, decorarea oualor si arta culinara, tatuajul si arta bijuteriilor.
Tendintele centrifuge moderne au declansat insa o adevarata avalansa de noi orientari, o mare parte din artisti – atat profesionisti, cat si amatori – cautand sa inoveze prin modalitati uneori mai mult decat socante.
Odata cu aparitia acestei noi provocari – parul uman – subconstientul a scos la iveala trairi ancestrale, de la repulsie si revolta spontana, pana la fascinatie si apreciere. Totusi, fiindca si asemenea manifestari ale inteligentei si fanteziei umane fac parte din lumea reala, aceasta arta fara nume merita sa fie cunoscuta, mai ales ca nu de putine ori provoaca uimire, incantare, adica acea stare pozitiva ce ne ridica deasupra trivialului, lipsei de semnificatie si de culoare a existentei.
Cu atat mai elocventa poate fi atractia catre a face arta folosind parul uman, cu cat simbolistica sa in numeroase culturi se refera la ideea de sursa a vitalitatii, de depozitar al puterii individuale, din care cauza, poate fi transformat in opusul acesteia, deci intr-o vulnerabilitate fatala.
Creatiile fabuloase dezvoltate din simple suvite de par sunt incredibil de inovative. De la incaltari si haine, accesorii si obiecte casnice decorative, la machete de cladiri, tablouri, piese de mobilier, cantitatile imense de par inlaturate la frizerie si coafor pot deveni adevarate comori pentru un artist plastic cu o imaginatie debordanta, chiar daca unii se grabesc sa califice drept extravagante lipsite de sens asemenea forme de manifestare artistica.
Jenine Shereos are titulatura de asa-numit artist de instalatii, foarte putin utilizata la noi, dar raspandita in galeriile de arta americane, acolo unde este evaluata si apreciata.
„Munca mea exploreaza teme ale memoriei personale si colective, spune Jenine. Sunt interesata de modul in care experientele noastre despre lume sunt absorbite prin corp atat la nivel psihologic, cat si la nivel biologic. Lucrez adesea cu materiale banale, precum parul si cu calitati chiar mai efemere, cum ar fi lumina, umbra si respiratia. In acest mod pot face aluzie subtila la concepte ca memoria si indicii ale prezentei umane. Cu cativa ani in urma, in timp ce faceam drumetii in California, am gasit o serie de «schelete» de frunze, pe care le-am adunat si le-am pastrat in studioul meu. Linia complicata din nervura lor mi-a amintit mult de par! Am lucrat cu parul si am vrut sa-i explorez mai departe valentele, atat ca material, cat si ca metafora.”
Bijuteriile din par uman, pantofii, piesele vestimentare si chiar ochelarii de soare cu rame din par uman au ocupat deja o nisa pe piata de arta neconventionala, dar castelele create de Augustina Woodgate din acelasi material au deschis oportunitati imprevizibile, deosebit de spectaculoase si de mare succes pe aceasta directie.
Pentru proiectul „Am vrut sa fiu o printesa”, artista a construit cu meticulozitate 3.000 de caramizi in intregime din par uman, pe care apoi le-a asamblat in doua castele cu aspect medieval. Inalt de peste 1,3 metri, primul numit Tower are „caramizile” facute din par de culori diferite, in timp ce al doilea – Sandcastle – arata ca un castel de nisip, pentru zidurile caruia autoarea a folosit par blond, completat la baza de o ingra-madire de fire incurcate, astfel incat sa arate ca nisipul revarsat in dezordine.
Kerry Howley, studenta la arte din Marea Britanie, are 23 de ani si a devenit un nume prin creatiile pentru care foloseste parul. Howley a vrut sa exploreze atasamentul oamenilor fata de parul lor si a decis sa creeze din el un gen de coliere-guler, asemanatoare unor broderii filigranate.
Folosind parul unei prietene care si-l tunsese, a petrecut zeci de ore pe fiecare detaliu delicat, tesand firele in forme si modele complicate.
Se poate remarca faptul ca bizara orientare artistica spre asemenea formule ce sugereaza o anume extravaganta atrage publicul prin insusi insolitul sau.
Este vorba insa si despre o demonstratie implicita ca tehnicile si materialele de tipul fibrelor joaca un rol esential in arta contemporana, intrucat mediul se preteaza in mod surprinzator de natural la problemele contemporane.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii