Aflata in sud-vestul Europei, Elvetia este una dintre cele mai faimoase tari ale batranului Continent. In ciuda dimensiunilor sale, frumusetile naturale si interferentele culturale, au facut din acest stat multinational un model de uniune politica. Cele 20 de cantoane si cele sase semi-cantoane sunt reprezentate la nivel national prin doua camere parlamentare. Niciunul dintre cantoane nu se bucura de avantaje superioare celorlalte, fiecare dintre ele etaland o multime de realizari si traditii. Cel mai intins, ca suprafata, este cantonul Berna, care este considerat si cel mai variat din punct de vedere geografic.
El contine o parte din muntii Jura in vestul si nordul tarii, cateva dintre cele mai importante piscuri alpine, dar si campii fertile cum ar fi Mitteland. La fel de variata este si economia: industrie in zonele urbane, agricultura la munte si marile culturi in Mitteland, viticultura la poalele muntilor Jura si mai ales turismul. Exista aici o serie de statiuni care se bucura de o reputatie mondiala. In plus Berna, orasul care da numele cantonului, este in acelasi timp, capitala tarii si sediul guvernului federal. Orasul a fost fondat in 1191 de ducele Berthold V. von Zähringen ca garnizoana, pe un cot al raului Aare. In 1218, este oras imperial si, pe masura ce isi extindea puterea, a devenit un stat independent care, in 1353, a aderat la Confederatia Elvetiana.
De-a lungul anilor cantonul Berna a anexat cateva orase si regiuni din jur: in 1415 Argovia, in 1536 Vaud. In 1518, orasul si intregul canton au constituit scena disputelor dintre romano-catolici si reformati, toate ducand la apararea ferma a doctrinei protestante. Alaturi de Zürich, orasul a ocupat o pozitie privilegiata in Confederatie si, din 1848, este capitala intregii tari. Cantonul continua sa se mandreasca, in primul rand cu varfurile inzapezite ale muntilor, printre care masivul Jungfrael atinge o inaltime de 4158 metri, cu pasunile de la poalele acestuia, cu calea ferata aflata la o inaltime de 3454 de metri si o gara sapata parca in stanca, avand alaturi un observator meteorologic, cu dotari de ultima ora, cu castelul construit in 1429 pe malul lacului Thonne, un castel in stil gotic tarziu, cu un alt castel, Erlach, de langa lacul Bienne, cu statiuni elegante ca Gstaad sau Diablerets, cu partia sa de schi de deasupra unui ghetar, situat la o altitudine de 3000 metri.
Orasul Berna este ridicat pe o stanca intre meandrele naturale ale Aarului. In 1405 a fost distrus de un incendiu dar a reusit sa renasca din propria cenusa. Strazile frumos aliniate, colonadele cladirilor formand pasaje de trecere pe o lungime de aproape 6 kilometri, totul creeaza un ansamblu unitar de mare rafinament. Remarcabile sunt fantanile impodobite cu coloane si statui alegorice: Ursul, Justitia, Dreptatea. De remarcat ca acestea se varsa fiecare intr-un bazin cu apa limpede pe care nimeni nu indrazneste s-o tulbure. Numai florile care inconjoara coloana respectiva, sau intreaga constructie, mai lasa din cand in cand sa cada cate o frunza sau o petala. In apropierea Fantanii Zähringen se afla vestitul Turn cu Ceas construit intre 1526-1530.
Trebuie mentionate de asemenea castelul fortareata Nydegg ridicat in secolele XII-XIII dar si Catedrala St. Vincent construita in stil gotic in secolele XV-XVII. In apropierea acesteia, gradina Erlacherhof, cu privire spre rau, este unul dintre cele mai frumoase locuri de plimbare pentru toti locuitorii orasului si pentru toti cei care ajung pana aici. De mare atractie, este si fosa ursilor aflata pe malul raului. Ursii se plimba pe mal aproape in libertate, avand posibilitatea de a se retrage intr-o grota sub pod. Terenul lor, suficient de mare, este inconjurat de un zid nu prea inalt, din spatele caruia sunt admirati de multimea vizitatorilor. Nimeni nu-i supara, iar ei par total indiferenti fata de toti cei care-i privesc. De altfel ursul este simbolul orasului si al intregului canton.
Berna este sediul uniunilor internationale ale postei, ale cailor ferate si ale drepturilor de autor, acest din urma acord fiind semnat in 1886 si modificat de cateva ori pe parcursul secolului XX.
IRINA STOICA
Comentarii