Construit intre 1664-1674 in afara orasului München, Palatul Nymphenburg a fost conceput initial ca o resedinta de vara pentru familia Wittelsbach, electori ai Bavariei. Prima cladire, un pavilion cu cinci nivele in stilul unei vile baroc din Italia, a fost opera arhitectului Agostino Barelli. In secolul urmator, conducatorii succesivi ai Bavariei au transformat modesta constructie in ceva destul de asemanator Palatului Versailles. Asa s-a nascut impunatorul ansamblu, alcatuit din cateva superbe palate, printre care faimosul Amalienburg, asezat in mijlocul unui parc magnific, realizat in 1701 de un elev al celebrului arhitect peisagist francez Le Nôtre.
Principele elector care a domnit din 1679 pana in 1726 a inaltat Palatul Nymphenburg, doua pavilioane laterale, legate de constructia centrala prin arcade si galerii. In acelasi timp a remodelat blocul central, accentuandu-i verticalitatea si permitand in interior crearea unui hol impunator pe trei nivele. Inca doua cladiri, desenate de arhitectul curtii Josef Effner, si create astfel incat sa se armonizeze cu restul cladirii, au fost adaugate la mijlocul secolului al XVII-lea.
Cele mai apreciate dintre cladirile din frumosul parc Nymphenburg, vestit prin magnificele sale amenajari de ape, sunt doua pavilioane rococo: o casa de ceai, octogonala in stil chinezesc, numita Pagodenburg si un alt mic palat retras, un fel de „nebunie” arhitectonica, Magdalenenklause, ridicat intr-o perioada cand moda ruinelor cucerise intreaga Europa.
Dintre cele doua pavilioane rococo, cel mai reusit este considerat Amalienburg, construit intre 1734-1739, si destinat partidelor de vanatoare. Capodopera a lui François Cuvillies, devenit, alaturi de Effner, arhitect al Curtii, este descris ca „supremul monument rococo al secolului”. De fapt multe dintre palatele europene incercau sa imite grandoarea extravaganta a celebrului Versailles, inconjurat de parcuri magnifice presarate cu fantani si statui. In plus, suveranii nu se multumeau cu un singur palat ci creau de-a lungul generatiilor un complex in care fiecare suveran incerca sa-si depaseasca predecesorul.
Palatul Amalienburg se remarca in primul rand prin domul ridicat pe acoperis, un loc ferit, de unde electorul si curtea sa puteau impusca fazanii care apareau dintre tufisuri. Cladirea este mica, piesa principala constituind-o camera centrala cu peretii acoperiti de oglinzi. Remarcabile sunt stucaturile aurite reprezentand frunze, ingeri, animale, pasari, toate parand sa pluteasca deasupra camerei. Este greu de crezut ca chiar deasupra acestei bijuterii se afla platforma domului de unde rasunau impuscaturile.
Trebuie amintit de asemenea ca, inconjurat de copaci, pe malul apei se mai afla si asa-numitul Monopterus, un templu neoclasic realizat de Leo von Kleuze intre 1862-1865. In zilele noastre in holul cladirii principale se tin in luna iulie concertele Festivalului de Vara din Nyphenburg. Considerat o expresie suprema a rafinamentului, Palatul Nyphenburg si parcurile sale constituie atat o emblema a orasului cat si un simbol al dragostei de viata atunci cand iarna, pe canalele sale inghetate, plutesc patinatorii.
Teatrul Cuvillies, aflat in aceasta ilustra vecinatate, a fost distrus in timpul razboiului dar decoratiunile sale interioare fusesera puse la adapost. Cladirea a fost atent reconstruita, un vis in rosu si auriu, culori atat de dragi locuitorilor orasului.
IRINA STOICA
Comentarii