Oamenii de stiinta o numesc Diphyleia grayi sau, în limbaj nestiintific, „floarea-schelet”, însa caracterul ei insolit se justifica printr-un supranume de asemenea neobisnuit, care exprima fidel o realitate rarisima: „floarea de sticla”.
Aceasta planta are flori cu petale albe, care însa devin transparente atunci când sunt expuse la ploaie si, în general, la apa. Apoi, de îndata ce se usuca, culoarea lor se transforma din nou, revenind la albul laptos initial.
Raspândita numai în regiunile împadurite din America de Nord (Muntii Appalache) si din estul Asiei (China si Japonia), aceasta planta perena prospera în zonele umbrite, se gaseste în mod obisnuit lânga pâraie sau în sol umed si bogat. Florile sunt atât de fragile, încât umezeala provoaca ciudatul efect translucid. Acest fenomen fascinant are un dublu scop: contribuie la atractivitatea estetica a florii, permitându-i totodata sa capteze si sa retina apa, o functie cruciala pentru cresterea în habitatul sau nativ.
Este o planta cu frunze „subrede”, fara vârfuri sau frunze în timpul iernii, dar primavara produce o pereche de frunze mari, în forma de umbrela, tinute sub un mic buchet de flori albe.
În multe culturi, florile simbolizeaza emotii si experiente umane. „Floarea-schelet”, cu natura sa transformatoare, întruchipeaza ideea ca frumusetea poate aparea chiar si dupa ce a experimentat supliciul adversitatii, la fel cum îsi dezvaluie forma delicata atunci când este atinsa de ploaie.
Acest simbolism sugereaza propriile noastre transformari în fata provocarilor vietii: asa cum aceasta floare devine uimitoare în ploaie, si oamenii pot straluci prin luptele lor, aratând puterea care ar fi ramas ascunsa fara acele încercari.
Mai mult, frumusetea sa eterica a inspirat poeti si artisti deopotriva, vorbind despre capacitatea naturii de a evoca raspunsuri emotionale profunde.
Din perspectiva stiintifica transformarea acestei flori este o minune a structurii celulare si a proprietatilor materiale.
Transluciditatea petalelor este atribuita eliminarii golurilor de aer din tesutul lor atunci când apa le satureaza. In starea lor uscata, golurile de aer împrastie lumina, creând aspectul alb al petalelor.
Singura planta din lume cu aceasta proprietate neobisnuita poate ajunge la o înaltime de 50 de centimetri si este adaptata la supravietuire în medii cu putina lumina.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii