Editura Univers a editat de curând, în colectia „Clasici ai literaturii moderne", romanul scriitorului italian Italo Calvino intitulat Într-o noapte de iarna un calator. Un roman ciudat, cu un titlu ciudat, aparut în vara lui 1979 si care s-a bucurat de o oarecare vâlva la vremea respectiva.
Pentru cei care n-au înteles romanul sau pur si simplu nu l-au citit, Italo Calvino explica semnificatia celor zece tipuri de roman care alcatuiesc romanul Daca într-o seara… Iata confesiunea lui Calvino reprodusa din numarul din decembrie 1979 al revistei „Alfabeta": „…Într-unul dintre romane, realitatea e la fel de îndepartata ca ceata; în altul, obiectele sunt prea consistente si senzuale, într-un al treilea, abordarea e în primul rând introspectiva; în altul, actioneaza o puternica tensiune existentiala, proiectata asupra istoriei, a politicii si a actiunii; în fine, în altul, explodeaza violenta cea mai brutala; si apoi, într-altul, creste un sentiment insuportabil de teama si anxietate. În fine, mai exista romanul erotic-pervers, cel teluric-primordial si romanul apocaliptic". Cum vede Calvino propriile romane aflam dintr-o confesiune facuta în 1984 la Buenos Aires: „Încercarea de a scrie romane apocrife, pe care le imaginez scrise de un autor care nu sunt eu si care nu exista, am dus-o la capat în cartea mea Daca într-o noapte… Este un roman despre placerea de a citi romane; protagonist este Cititorul, care începe de zece ori sa citeasca mereu alta carte, pe care în urma a diferite vicisitudini nu reuseste sa o termine. A trebuit sa scriu începutul a zece romane de autori imaginari, cu totii într-un fel diferiti de mine si diferiti între ei". Un roman experimental cu povesti care încep si nu se termina, ca si titlul de altfel, si care seamana mult cu ideea ca traim într-o poveste care începe cândva si nu se sfârseste niciodata…
Crohu, singur la Berlin
Dupa aproape opt ani de auto-exil la Berlin, un auto-exil pe care si l-a impus nu pe vremea dictaturii, ci în anii democratiei instaurate dupa 1989, ceea ce poate spune destul de mult, criticul si istoricul literar Ov. S. Crohmalniceanu s-a stins la Berlin, destinul facând ca si sotia sa sa treaca în nefiinta la doua ore dupa el. Departe de tara si singur, fara prietenii si dusmanii sai, Crohu, cum îi spuneam noi profesorului care a condus mai bine de zece ani Cenaclul Junimea al Facultatii de Limba si Literatura Româna (locul unde a luat nastere „Generatia '80" a literaturii române), se mai interesa de unul si de altul doar sporadic, prin telefon, si rareori prin scurte scrisori (nu-i placea sa scrie!). Vestea mortii lui Crohu mi-a lasat un gol în suflet. Trebuie sa recunosc ca fara el, celebrul manifest literar numit „Desant '83" n-ar fi aparut si poate ca multi tineri prozatori ai acelor ani '80 n-ar fi putut debuta. Pentru aceste motive, dar si pentru altele mai profunde, legate de aportul lui la critica si istoria literara româneasca („Istoria literaturii române între cele doua razboaie" a fost si ramâne un monument de marmura), la Muzeul Literaturii Române, sub obladuirea lui Alexandru Condeescu, s-au întâlnit vineri la prânz câtiva din prietenii lui care au tinut sa si-l aminteasca decât sa-l înece în uitare. Au fost prezenti profesorul Eugen Simion, presedintele Academiei Române („am un singur regret: ca nu a intrat în Academie în ultimii lui ani"), D.R. Popescu („a avut o mare dragoste pentru literatura româna"), Fanus Neagu („A plecat la Berlin poate scârbit de ce vedea"), presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România, Nicoale Cajal („s-a simtit perfect integrat în literatura româna"), dar si scriitori ai Generatiei '80, care au fost si au tinut sa fie aproape de Crohu si acum: prozatorii Nicolae Iliescu, Sorin Preda, Constantin Stan, Gheorghe Iova si subsemnatul, adica doar o parte din cei care au fost prezenti si în antologia „Desant '83". Crohu a deschis o cale, noi am urmat-o…
Comentarii