Harati, turism, idei

           Despre România se vorbeste putin în lume iar când totusi ziare sau posturi de radio o fac, sunt preluate doar imaginile negre. Pentru un britanic, Costa Rica sau România sunt la fel de putin relevante, nici macar pe harta nu sunt, pentru ei, localizate.

           Despre România se vorbeste putin în lume iar când totusi ziare sau posturi de radio o fac, sunt preluate doar imaginile negre. Pentru un britanic, Costa Rica sau România sunt la fel de putin relevante, nici macar pe harta nu sunt, pentru ei, localizate. Pentru cei care totusi ne viziteaza, mânati de nevoi, informatiile sunt putine, atât în afara tarii, cât si – culmea! – în interiorul ei. Pâna când însa un Minister al Imaginii României (teoretic exista…) si un Minister al Turismului (teoretic exista…) îsi vor face datoria, dati-mi voie sa „desenez” un obiect turistic strict necesar românilor: o harta. Dar nu o harta tiparita pe hârtie, ci un obiectiv de vizitat, o harta practica, pe care cei care ne viziteaza sa o poata întâlni în punctele de intrare în tara: Bors, Nadlac, Giurgiu, Siret, Drobeta Tr. Severin, Stamora Moravita, Husi, chiar Otopeni. Închipuiti-va, asadar, un fel de parc de 100 m lungime si 70 latime, pe care studentii unei facultati de constructii proiecteaza, la o scara, România, cu muntii si apele sale, cu Dunarea, Litoralul Marii Negre, orasele si câmpiile sale. Un dispozitiv hidraulic poate face apa sa curga în „albiile” Dunarii, Oltului, Muresului. În dreptul Iasiului, la scara, superbul Palat Administrativ. La fel, la Focsani, Monumentul Unirii – ca si cel din Alba Iulia. În Bucuresti, Ateneul, la Cluj-Napoca, Catedrala, ruinele Podului lui Apolodor din Damasc si ale Sarmizegetusei, cladirea Prefecturii din Târgu Mures, sondele din apropierea Ploiestului si minele din Valea Jiului. O jucarie deci, dar o jucarie vie, la care turistii sa priveasca, de pe estacadele laterale sau, de ce nu, pe ale carei poteci sa se plimbe… Un obiectiv educational, pentru sute de mii de elevi care ar veni, în excursii, sa vada macheta tarii lor, pentru a o cunoaste mai bine. Constructorii celor 5-6 „harti” ar fi, eventual, elevi ai liceelor industriale de constructii si studenti de la facultatile similare, care astfel si-ar efectua practica cu folos. Costul materialelor si al suprafetelor de teren ar fi insignifiant – cu un pic de efort, „Româniile” de care va vorbesc pot fi la datorie pe la mijlocul verii urmatoare. Sa le facem, zic eu, cât mai repede, înainte ca presiuni de-ale vecinilor si fostilor aliati sa nu ne oblige sa le ciuntim si reduce…
           O alta idee, tot legata de turism – poate cel mai jalnic domeniu de „activitate” al economiei românesti. Am fost, recent, la Sibiu, la un simpozion de acupunctura si homeopatie ale carui lucrari s-au tinut în superbul „Muzeu Astra”, al tehnicilor populare (uimitoare conditia – perfecta! – în care se afla muzeul, comparativ cu serviciile – jalnice si timide – pe care le ofera hotelurile si restaurantele splendidului tinut al Sibiului…). Într-una din dupa-amieze am reusit sa ajung si la Paltinis, pe o zi de toamna cu un soare de miere – la un moment dat am adastat pe un platou, în aerul aproape varatic; pe muntele din fata, toamna îsi desena, pe paduri, galbenul lui Van Gogh si auriul lui Rembrandt, cum numai toamna româneasca stie sa o faca; în plan îndepartat, maiestuosi, Muntii Fagaras, pudrati de zapada iernii care vine… Or, noi, prosteste nu „vindem” aceste frumuseti – pe care unele popoare (olandezii, belgienii, ungurii de pilda) nu au cum sa le aiba si nu le pot „cumpara” decât aici, la noi, acasa, cu ochii, urechile (linistea), narile (aerul curat) si buzele (hrana si vinul, când vom sti sa le vindem…). Ideea mea este ca într-un loc ca Paltinisul (sau ca Vatra Dornei, Radauti, Strunga, Rânca, Baia de Arama, Azuga, Cheile Bicazului, Balvanyos, pe Iza sau pe Mara – numiti dumneavoastra înca o mie de asemenea picioare de plai si guri de rai!…) noi putem construi sate de vacanta pentru pensionari. Ideea nu este a mea, se aplica, în lumea larga, de ani buni, profita de ea pensionarii cu pensii bune din SUA, Canada, Europa de Vest, chiar din Japonia: petrec ani de batrânete si senectute în locuri în care pensia, cu cei 1000-2000 de dolari pe luna, are valoare mai mare decât în locurile splendide (si scumpe) ale Americii de Nord si Europei Apusene. Concret, un asemenea „sat” – ecologic, neaparat – proiectat si construit în apropiere de, sa zicem, Paltinis, ar însemna un sir de casute de lemn (apartamente de 1-2 camere), confortabile, dotate cu bai si WC-uri (de la acesti parametri porneste civilizatia!), cu încalzire centrala, televiziune prin cablu, telefonie prin satelit, cu un dispecerat si servicii medicale la dispozitie, cu servicii turistice în orice sezon. S-ar câstiga enorm: pensiile americanilor sau vest europenilor s-ar cheltui la noi, produsele naturale (lapte, oua, carne – proaspete –, apa minerala etc.) ar tine în viata gospodariile taranesti din zona, s-ar crea zeci de noi locuri de munca…
           …„Românul e nascut poet”, aminteste mereu un prieten al meu, profesorul româno-brazilian Ilie Gilbert, „dar vremurile în care traim sunt vremuri de proza”, adauga. „Umanitatea fiind într-o continua neschimbare”, mai spune, „hai sa globalizam – caci n-avem încotro –, aducând lumea acasa la noi…”