PAMFIL SEICARU, pamfletarul

          1. PAMFIL SEICARU, pamfletarul
          
           Despre forta articolelor lui de fond la ziarul „Curentul” auzisem de la profesorii mei, stiam, tot din auzite, ca atunci când Pamfil Seicaru scria, cadeau guverne.

          1. PAMFIL SEICARU, pamfletarul
          
           Despre forta articolelor lui de fond la ziarul „Curentul” auzisem de la profesorii mei, stiam, tot din auzite, ca atunci când Pamfil Seicaru scria, cadeau guverne. Nu i-am citit înca articolele de presa pentru ca n-am simtit nevoia imperioasa de a i le citi, dar trebuie sa recunosc ca lucrarea lui Victor Frunza „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Seicaru” ma împinge de la spate sa acopar aceasta lacuna. Sincer sa fiu, nu cred ca un articol de ziar poate darâma guverne, dar asta are mai putina importanta. Important este ca Seicaru avea o forta iesita din comun si ca nu întâmplator este considerat cel mai mare ziarist al presei românesti. Întâmplator sau nu, si singurul ziarist din lume care a fost condamnat la moarte pentru articolele sale. Dar trebuia sa se instaleze comunismul în tara noastra pentru ca sa putem sa ne laudam cu aceasta unica performanta.
          
           „Contele de Ciorogârla”
          
           O devastatoare forta etaleaza Seicaru si atunci când lasa articolele de politica interna sau externa si se înarmeaza cu palosele pamfletului. Unul dintre cele mai ucigatoare este cel închinat lui Sadoveanu. Si probabil ca este si singurul, dintre multii sai detractori, care îsi putea permite asa ceva. Sadoveanu nu doar ca se lipise de comunisti, dar îi furase lui Seicaru tot: conac, mobila, tacâmuri, pat si probabil chiar si nadragii, cum spune Victor Frunza.
           Cândva cei doi fusesera apropiati. Petrecusera chiar o seara la Falticeni, când crâsmarul le-a scos din hruba de doi kilometri lungime, sticle vechi de Cotnari. Si apoi, brusc, viata casca între ei o prapastie fara pod de unire. Prapastia s-a numit atitudinea fata de soarta României: unul reprezenta destinul învinsului, celalalt al învingatorului. Unul anticomunist, celalalt stalinist. Tocmai aceasta diferenta de atitudine îl face pe Pamfil Seicaru sa-i scrie lui Sadoveanu, poreclit la vremea respectiva „contele de Ciorogârla” (unde se afla conacul lui Seicaru) în termenii cei mai duri: „Dimensiunile talentului dumitale, tovarase, nu pot acoperi galeata cu laturi a marxismului de ocazie pe care o porti cu atâta zel… Este trist, tovarase Sadoveanu, si o stii mai bine decât mine ca faci parte din Comitetul de administratie a coloniei care pâna la 23 august 1944 a fost un stat suveran… M-am gândit mai ales la dumneata, la rolul sinistru pe care îl joci în aceasta crucificare a neamului românesc. Si cu atât mai mult ne doare, cu cât mânjesti ca un netrebnic tot ce ne-a încântat tineretea noastra de pretuitori ai literaturii”. Fata de cel care scrisese „Mitrea Cu-Cur”, cum spunea Pastorel Teodoreanu, Pamfil Seicaru avea numai dizgratie. Acest pamflet a fost scris si tiparit în 1954, când Sadoveanu mulsese bine vaca Ciorogârla, unde statea pe locul „tradatorului” condamnat la moarte. Prin 1949 mosia lui Seicaru de la Ciorogârla avea sa intre în patrimoniul proaspat înfiintatului GAS, Sadoveanu primind o alta vila de lux, de data asta „la sosea”. Oricum, în urma lui nu mai ramasese nimic din inventarul si mobilierul fermei care apartinuse pâna în 1944 lui Pamfil Seicaru. Orice ai face, daca dai la o parte durerea din glasul lui Seicaru din acest pamflet, gasesti omul care stia ca nu se va mai putea întoarce niciodata în tara din pribegia pe care si-o impusese, pentru ca în curtea casei lui, la masa lui, în patul lui avea sa dea peste un ins pe care îl stia foarte bine: Sadoveanu. Omul care tinea în mâna sentinta „Tribunalului poporului”. Despre acest ins, Seicaru se putea doar întreba: „ma întreb ce mârsave dovezi de slugarnica fidelitate ai putut da ca sa fii mentinut”. Unde? La masa învingatorilor. Tragic loc.
          
          2. Inaltarea Domnului
          
           Astazi 24 mai crestinii sarbatoresc ziua Inaltarii Domnului. Este ziua care incheie Sarbatorile Pascale si care marcheaza sfârsitul sederii Mântuitorului pe pamânt. Asa cum subliniaza si preotul Nicolae N. Barbu in cartea sa „Codul bunelor maniere in raportul OM-BISERICA” se stie ca Domnul nostru Iisus Christos a aparut de mai multe ori in fata credinciosilor dupa Invierea Sa din morti. Inaltarea Domnului se serbeaza in cea de-a sasea joi dupa Duminica Pastelui, a 40-a zi, cifra respectiva având o multitudine de semnificatii. In aceasta zi Mântuitorul a mers impreuna cu apostolii si ceilalti ucenici pe Muntele Maslinilor si le-a poruncit sa ramâna la Ierusalim pâna la pogorârea Duhului Sfânt. Dupa ce Domnul nostru Iisus Christos a fost invaluit intr-un nor si ridicat la ceruri apostolii s-au intors cu bucurie in Ierusalim.
           In aceasta zi, numita in popor si Ispas, se vopsesc iarasi oua, fiind o sarbatoare a bucuriei. Tot acum poporul nostru sarbatoreste si Ziua Eroilor ca un omagiu celor cazuti pe câmpurile de lupta, pentru apararea patriei. (I.S.)