În ultimul capitol al lucrarii sale din 1923, intitulata „Racheta spre spatiile interplanetare” si considerata „Biblia astronauticii”(!), savantul HERMANN OBERTH a inclus originala idee de instalare pe o orbita de satelit al Pamântului, a unei uriase oglinzi reflectorizante pentru lumina solara, care astfel sa fie trimisa spre Terra si sa joace rolul unui „mini-soare artificial”!..
În ultimul capitol al lucrarii sale din 1923, intitulata „Racheta spre spatiile interplanetare” si considerata „Biblia astronauticii”(!), savantul HERMANN OBERTH a inclus originala idee de instalare pe o orbita de satelit al Pamântului, a unei uriase oglinzi reflectorizante pentru lumina solara, care astfel sa fie trimisa spre Terra si sa joace rolul unui „mini-soare artificial”!… Cu peste 75 de ani în urma, OBERTH descria astfel propunerea sa: „…daca oglinda s-ar situa la o departare de 1000 km (deasupra Pamântului, n.n.) si ar avea 100 km în diametru, lumina sa difuza ar putea face locuibile zone întinse din Nordul extrem; la latitudinile noastre, lumina sa ar putea contracara aparitia în timpul primaverii si toamnei, a unor zile friguroase, salvând astfel recoltele de legume si de fructe ale unor tari…”. Asemenea idei, de-a dreptul îndraznete atunci când le-a publicat Oberth, au fost confirmate teoretic de calcule relativ recente, care atesta posibilitatea realizarii si satelizarii unui satelit de foarte mari dimensiuni, capabil, în viitorul relativ apropiat, sa reflecte directionat, razele luminoase ale Soarelui, catre anumite regiuni terestre; cerintele, înca neîndeplinite, implica existenta unor materiale cu greutati specifice foarte reduse dar rezistente timp îndelungat la conditiile extreme ale Cosmosului, la care trebuie adaugata o automatica corespunzatoare pentru orientarea oglinzii fata de Soare, respectiv modificarea la dorinta a acestei orientari… La aceste deziderate trebuie adaugata prevederea unui sistem de cuplare/decuplare cu eventualele nave sau navete de aprovizionare, reparatie, întretinere etc. Gradul de iluminare al solului terestru va depinde de dimensiunile oglinzii orbitale, de coeficientul de reflectivitate al materialului din care va fi confectionata oglinda si de unghiul de elevatie al acesteia – respectiv distanta zenitala.
Calculele efectuate de cercetatorul rus G.R.Uspenski au aratat ca o oglinda-satelit având suprafata de 1 kmp., plasata la H = 4000 km altitudine, ar putea furniza o iluminare comparabila cu cea data, într-o zi noroasa, de Soarele care asfinteste… Desigur, exista înca multe probleme tehnice în calea realizarii acestor „mini-sori” artificiali; astfel, daca pentru o astfel de constructie orbitala se va folosi o structura de sustinere a oglinzii de tip rigid, atunci pentru 1 kmp de satelit-oglinda se va ajunge la o greutate de satelizat de 30 tone, la care trebuie adaugate greutatile sistemelor auxiliare, deloc de neglijat, daca ne gândim ca experienta cuplelor de la Statia MIR se exprima în înca… 20 de tone! Punerea la punct a unor materiale sintetice de tip „inteligent”, cu volum variabil în spatiu si termorezistente, precum si utilizarea girolaserelor în agregatele de pozitionare/stabilizare, pot schimba radical datele problemei! Ca urmare, sunt pareri ca, înca în anul 2005, folosind capabilitatile Statiei ALPHA, prima oglinda orbitala cu suprafata de 1 kmp, va fi montata pe o orbita joasa, apoi „remorcata” la H = 5000 km si orientata corespunzator. Despre cum ar putea evolua în Mileniul III acest grandios program, al „Soarelui artificial”, în numarul urmator!
Comentarii