Vincent Gallo si drumul spre catharsis

           Pentru aceasta saptamâna, partea finala a interviului cu Vincent Gallo.
          
           – Am auzit ca erai cât pe ce sa pui mâna pe un milion de dolari.

           Pentru aceasta saptamâna, partea finala a interviului cu Vincent Gallo.
          
           – Am auzit ca erai cât pe ce sa pui mâna pe un milion de dolari. Cum a fost?
          
           – Da, aveam un prieten care era prieten cu un gangster din Sicilia. Ala voia sa finanteze un film in care sa joace prietenul meu si eu sa fiu regizor. Ne-am intâlnit intr-o camera de hotel la Hotel Plaza din New York. Pe divan era o servieta. Tipul a deschis-o. Ai vazut vreodata un milion de dolari cash? Erau fisicuri de bacnote de 100 dolari, era ceva senzational. Nu-mi aduc aminte sa fi vazut in viata mea ceva mai frumos, cu exceptia, poate, a unei fete pe când eram elev.
          
           – Dar stiu ca n-ai luat banii. De ce?
          
           – Sunt un maniac al controlului, un tip care vrea sa controleze fiecare detaliu al creatiei sale. M-am gândit ca e un moment mare in viata mea. Intotdeauna am zis ca banii sunt un lucru foarte important in viata mea. Dintr-o data mi-a venit in minte ca as putea muri a doua zi si ca mai este un lucru important pentru viata mea: impactul. Continuu sa-mi doresc bani, dar nu cu riscul pierderii impactului artistic asupra spectatorului. Nu-mi pot permite sa fac un al doilea film si acela sa fie prost. Daca acest lucru s-ar intâmpla, atunci Buffalo 66 ar fi ras de pe fata Pamântului.
          
           – Stiu ca ai o colectie de 5.500 de casete video, dar ca nu te-ai uitat decât la vreo zece din ele.
          
           – Trebuie sa stii ca am vazut toate filmele lui Passolini, toate filmele lui Bresson, toate ale lui Ozu, toate filmele lui Godard, ale lui Kubrik. Am vazut totul. Spre deosebire de baieteii astia cu aere pretentioase gen Quentin Tarantino sau Jim Jarmusch, eu pot sa alcatuiesc si o lista cu cele mai bune 10 filme, care realmente sunt cele mai bune 10.
          
           – Si care ar fi lista asta?
          
           – Ei, pâna la urma sunt mai mult de zece. Primul ar fi Sperietoarea, primul film al lui Jerry Schatzman cu Pacino si Hackman. Cred ca l-am vazut de mai bine de 60 de ori. Filmul Elainei May, A New Leaf cu Walter Mathau. Filmul lui Robert Rossen Mickey One cu Warren Beatty. Lilith, tot al lui Rossen, cu Beatty si Jean Seberg. Rossen a regizat filme care au câstigat 20 de premii Oscar, dar daca intrebi astazi 20 de tineri lupi de pe la Hollywood despre el, nici macar nu stiu cine a fost. Scorsese nu este de pe aceeasi planeta cu Rossen. Vrajitorul din Oz, bineinteles. Black Sunday, facut de Mario Bava. The boy in the plastic bubble cu John Travolta. Fingers al lui James Toback. Two for the road al lui Stanley Donen, cu Audrey Heburn si Albert Finney. Filmul lui Ozu, Autumn afternoon. In fine, filmul lui Robby Benson, Moartea lui Richie, despre un adolescent care este in relatii foarte rele cu parintii lui. N-am vazut un film mai bun decât asta si de aceea mi-am dorit ca Ben Gazzara, care a jucat rolul tatalui in filmul lui Benson, sa joace rolul tatalui lui Billy si in filmul meu, Buffalo 66.
          
           – In afara de film si pictura, te preocupa si proiectele muzicale, cânti intr-o formatie numita Bunny si, intre timp, strângi bani pentru viitorul tau film, The Brown Bunny.
          
           – In „Brown Bunny” este vorba despre doi frati care traverseaza tara ca sa intâlneasca o fata. Eu sunt unul din frati si asta e tot ce pot spune. E o poveste neagra, tragica.
          
           – Care s-a intâmplat in realitate?
          
           – Nu, dar ca si in Buffalo 66, si aici este vorba despre o tragedie emotionala. Din nou, despre catharsis.